„Muzica nu e tehnică, tehnica nu există. Muzica e toată trăirea interioară, e bogăţia pe care ai acumulat-o după o viaţă trăită întru cultură. Muzica e un dar născut dintr-o combinaţie foarte tainică între sunet şi epifanie. Am avuţ în timpul unui concert de Brahmş senzaţia că ating recordul de altitudine la care am existat vreodată în muzică. Şi asta îmi dădea o plăcere asemănătoare cu cea a alpinistului sau a aviatorului, o euforie a înălţimilor, a muzicii care te face să pluteşti şi cu care să te confunzi”, mărturisește personalitatea aniversată azi, Dan Grigore- pianist, profesor, eseist, om de radio şi televiziune.
S-a născut acum 80 de ani pe 6 august 1943 în Bucureşti în timpul celui de al doilea Război Mondial. Tatăl său, Nicolae Grigore, era un ofițer aviator de elită, instruit la Academia Militară din Bucuresti, șef de promoție și apoi bursier timp de doi ani la Paris. Talentul muzical l-a moștenit însă de la mama sa, remarcabil înzestrată în acest sens. Sub influența ei, începe să cânte la pian de la vârsta de 3 ani și se va dedica unei cariere muzicale.
Începe să studieze pianul și teoria muzicală la vârsta de 6 ani, cu Eugenia Ionescu. Continuă studiul cu Florica Musicescu-arta pianistică și academicianul Mihail Jora-armonie și compoziție, profesor al lui Dinu Lipatti și prieten apropiat al lui George Enescu.
Dealtfel, Mihail Jora, afirma : „Dan Grigore este un talent excepţional care nu suferă comparaţie cu tot ce trece drept mare talent în România”
În perioada 1962-1964 studiază la Conservatorul Rimski-Korsakov din Sankt Petersburg, la clasa profesoarei Tatiana Kravcenko. Între anii 1965-1967 își continuă studiile la Universitatea Natională de Muzică din București, unde din 1966 studiază sub îndrumarea Cellei Delavrancea, cu care va colabora și cu care va stabili o prietenie artistică de lungă durată.
Dan Grigore mărturiseşte despre Cella Delavrancea:
„Cella Delavrancea a confirmat foarte multe din lucrurile pe care le gândeam eu, mi-a dat putere și încredere și sigur că am învățat și de la ea destule.Era în primul rând specială pentru că avea un suflet nedisimulat, neapărat de convenții, era un suflet ca un miez cald. Era perfect autentică. Chiar și în diplomația ei, pentru că era un om foarte delicat și cu mult tact, se vedea cum gândește și cum trăiește.Ea singură spunea că a fost ferită de invidie și de alte toxine”.
Cella Delavrancea, printr-o serie de articole entuziaste, îl face cunoscut într-o perioadă în care era ignorat de criticii oficiali. Reputația sa este în continuă creștere și primește numeroase invitații, atât în Europa de Vest, cât și în Est.
Între anii 1961-1965, printr-o bursă acordată de Principesa Maria Cantacuzino-Enescu, capătă dreptul de a folosi pianul lui George Enescu.
Este laureat al Concursului Internațional George Enescu, la edițiile din 1961 și 1967. În 1968 este laureat al Concursului internațional de pian de la Montreal. Între 1969-1970, la recomandarea lui Mihail Jora, primește Bursa Herder și studiază la Academia de Muzica din Viena clasa profesorului Richard Hauser.
Din cauza refuzului său de a îl sprijini public pe Nicolae Ceaușescu, este marginalizat și statul român îi interzice să mai călătorească în străinătate, respingându-i bursele de studii obținute ulterior: bursa acordată de Nadia Boulanger la Conservatorul American de la Fontainebleau , bursa de doi ani la Universitatea Madison – Wisconsin – SUA și bursa de un an la cursurile dirijorului Sergiu Celibidache.
„România a dat lumii pe Clara Haskil, Dinu Lipatti, Radu Lupu şi Dan Grigore, adică patru personalităţi ale pianului secolului XX şi în ce-i priveşte pe ultimii doi şi ale începutului de secol XXI, patru individualităţi imposibil de încadrat într-o şcoală anume: sunt înainte de toate, artişti singulari“, au scris criticii de specialitate.
Marele artist şi, desigur, cuvintele sunt sărace, de aceea Dumnezeu a inventat muzica şi truditorii săi, a urmat un drum artistic excepţional, ce l-a purtat pe cele mai prestigioase scene de concert: Tonhalle – Zürich, Sala Conservatorului Ceaikovski şi Sala de Concerte Ceaikovski din Moscova, Marea Sală a Filarmonicii din Sankt-Petersburg, Palatul Rudolphinum din Praga, Sala Regina Elisabeta – Anvers, Palatul UNESCO – Paris, CBSO – Birmingham, Auditorium Musical din Madrid, Gran Palau de Musica – Barcelona, Mozart Hall – Zaragoza, Centrul Belem – Lisabona, Gasteig – München, Schauspielhaus – Berlin, Bunka Haikan şi Casals Hall la Tokyo sau Chopin Hall la Ierusalim. În 1994, a debutat în SUA, susţinând periodic recitaluri la Philadelphia şi Washington.
Dan Grigore a fost invitat să susţină şi cursuri de măiestrie artistică şi conferinţe în mai multe centre culturale din întreaga lume, printre acestea aflându-se Birmingham, Tokyo şi Sorrento.
„Când vin aplauzele, nimeni nu stă să te întrebe cât ai studiat pentru a face asta, la câte ai renunţat. Rămâne doar bucuria de a fi împărtăşit cu ei acest zbor divin şi de a primi de la ei energia cheltuită, la schimb”.
A realizat, de asemenea, înregistrări la radio şi televiziune în România, Belgia, Japonia, China, Rusia, Ungaria, Germania, Franţa.
În perioada ianuarie – mai 1990, Dan Grigore a fost director al Filarmonicii George Enescu şi a iniţiat ciclul de recitaluri la două piane „Dialogul generaţiilor”, împreună cu studenţii săi, la Ateneul Român şi la Sala Radio, în scopul promovării tinerilor talentaţi.
De asemenea, în aceeaşi perioadă, Dan Grigore depune eforturi pentru revenirea pe scena Ateneului a marilor artişti români din exil: Ileana Cotrubaş, Marina Krilovici, Silvia Marcovici, Radu Lupu, Radu Aldulescu şi îi propune maestrului Sergiu Celibidache să accepte direcţia de onoare a Filarmonicii George Enescu, adresându-i prima invitaţie oficială de a reveni în ţară, împreună cu Filarmonica din München.
Tot în mandatul său începe procesul de restaurare a Ateneului Român şi se redeschide ciclul de concerte de binefacere „Daţi un leu pentru Ateneu”, în colaborare cu Televiziunea Română, pentru colectarea de fonduri necesare renovării Ateneului.
După alegerile din mai 1990, demisionează de la direcţia Filarmonicii şi se implică în viaţa publică şi în cea politică, alături de intelectualii şi oamenii de cultură români care luptau pentru formarea şi structurarea opoziţiei democratice din România.
Dan Grigore a păstrat o relaţie specială cu radioul românesc, iar Orchestra Naţională Radio a deschis stagiunea 2009 – 2010 cu un concert extraordinar, la Ateneul Român, desfăşurat sub conducerea muzicală a dirijorului Jin Wang, un oaspete frecvent al Orchestrei Naţionale Radio, din postura de solist a acestui concert , prima parte a programului a cuprins Uvertura festivă de Dimitrie Şostakovici şi Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră op.18 de Serghei Rachmaninov, iar a doua parte, a cuprins fragmente din cele trei suite din baletul Romeo şi Julieta de Serghei Prokofiev.
La 29 septembrie 2012, în încheierea primei ediţii a Festivalului Internațional al Orchestrelor Radio, „RadiRo”, organizat de Radio România, avea loc al doilea concert din festival al Orchestrei Simfonice BBC, la Sala Palatului din București, cu dirijorul finlandez Jukka-Pekka Saraste la pupitru, solist fiind pianistul Dan Grigore.
La 17 martie 2017, Dan Grigore a concertat, la Sala Radio, în compania Orchestrei Naționale Radio, la pupitrul dirijoral aflându-se dirijorul Misha Katz, o altă prezență deja cunoscută publicului din România prin colaborarea sa frecventă cu Orchestrele și Corurile Radio.
Printre multele onoruri ce i-au fost acordate pentru întreaga sa carieră, marele pianist român, Dan Grigore a fost încadrat de celebra publicație „Les grands pianistes du XX-ème siècle” între cele mai importante patru nume ale pianisticii pe care România le-a dat lumii, alături de Clara Haskil, Dinu Lipatti și Radu Lupu.
Maestrul Dan Grigore a împlinit 80 de ani dintre care 65 pe scenă. Din Banatul de Munte o sinceră urare de La Mulți Ani! și aplauze, multe aplauze.
