Personalități bănățene: Contele de Ohaba, Nicolae Sârbu, schimbă prefixul vârstei – 80 de ani!
Contele de Ohaba, Nicolae Sârbu, schimbă prefixul vârstei – 80 de ani! Seniorul culturii bănățene, poetul și jurnalistul Nicolae Sârbu pășește într-un nou deceniu al vârstei, sub semnul infinitului.
Articol editat de Anca Bălălău, 22 septembrie 2025, 17:16
Nicolae Sârbu s-a născut în satul Ohaba-Forgaci, județul Timiș, la 21 septembrie 1945. La echinocțiul de toamnă, așa cum îi place să precizeze mereu. În zodia Fecioarei, de la care a luat, se pare, perfecționismul și sensibilitatea. O altă subliniere la care ține este faptul că pentru el ziaristica nu a fost doar o meserie, un job întâmplător, ci un destin. Ceea ce implică un drum mereu surprinzător, cu câștiguri și pierderi nebănuite.
Este fiul lui Sârbu Roman și al Ana-Mariei, tineri țărani din sat. Mai târziu, tatăl va deveni muncitor navetist la Timișoara, iar mama, cusătoreasă la domiciliu pentru Arta Populară. Școala primară o face în satul natal, păstrându-i o vie amintire dascălului Pușcașu, care l-a învățat șah, pentru a avea un partener de joc, până când învățăcelul a început să câștige. Continuă școala generală la Sinersig, pe atunci centru minier și centru de comună. Este bursier la cursurile liceale de la Buziaș (1960 – 1964) și la cele universitare ale Facultății de Filologie a Universității „Babeș – Bolyai” din Cluj-Napoca (1964 – 1969). Dar, în loc să continue o lungă și previzibilă carieră didactică, se dedică unei meserii cu mult neprevăzut, care avea să-i aducă bucurii și necazuri. Avea să se convingă, pe pielea lui, că gazetăria nu-i literatură. Așa cum se crease la început confuzie în mintea lui. Iar la catedră a fost doar patru ani, pentru liceul seral.
Debutul absolut în publicistică se întâmplă în ziarul regional „Drapelul roșu”, din Timișoara, unde în 1963 apare o informație „Zile de vacanță”, semnată Nicolae Sîrbu, elev, cl. a XI-a, Școala medie Buziaș. Dacă prezența în paginile revistei șapirografiate a liceului poate fi consemnată ca o curiozitate, colaborarea la revista „Tribuna” din Cluj, unde debutează ca poet în anul întâi de studenție, la vârsta de 19 ani și unde publică informații și note critice, aceste timpurii colaborări anunță, tot de timpuriu, o carieră dedicată scrisului. Sentiment întărit de faptul de o deosebită însemnătate că aparține primei generații a mișcării literare și revistei „Echinox”, citind la acest cenaclu și publicând în celebra revistă omonimă, în anii 1968 și 1969.
Adevărata sa carieră de ziarist începe la 27 august 1969, când este angajat în redacția ziarului „Orizont”, din Râmnicu Vâlcea. De la început demarează cu suspans. Deși are diplomă universitară și o recomandare din partea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor, intrarea în presa profesionistă și-o face în urma unei probe practice. Atunci când la clasica întrebare „Știi să scrii?”, a răspuns concret printr-un reportaj, care și el poate fi considerat o predestinare. Bine pregătit teoretic, între olteni, unii mai șmecheri dar comunicativi, majoritatea fără studii superioare, Nicolae Sârbu deprinde practic multe secrete ale unei meserii care avea să-i hotărască destinul.
Dar valurile vieții, care l-au dus inițial pe malurile Oltului, departe de Timișul copilăriei, aveau să-l aducă în orașul de pe malurile Bârzavei. În Reșița și Caraș-Severin, pe atunci locuri fascinante și dinamice în devenirea lor. Un adevărat rai pentru reporterul Nicolae Sârbu. Începând cu 15 martie 1972 este transferat, deci, în interes de serviciu, la ziarul „Flamura”, din Reșița. Care din mai 1974 a devenit gazetă săptămânală. Deși cu bun renume de exclusiv oraș muncitoresc, este impresionat de atmosfera civilizată pe care o găsește la Reșița, unde este bine primit și se încadrează destul de repede în colectiv și în viața orașului. Aici scrie în toate genurile gazetărești, răspunzând mai ales de cultură, învățământ, probleme cetățenești (scrisori de la cititori, comerț, justiție, sănătate). Este șef de secție și îndeplinește importanta răspundere de noapte de a da bun de tipar pentru gazeta „Flamura”. O perioadă scrie cronică dramatică.
Împreună cu Timotei Jurjica, viitor redactor-șef, redactează, în toamna lui 1972, primul număr al suplimentului (adevărată revistă) „Caraș-Severinul”. Deși opt ani de zile nu este membru de partid comunist, rezistă unor reduceri de personal, până când, în 1977, nu mai are de ales: ori, ori… Cultivă în permanență reportajul. Supraîncărcarea cu sarcini redacționale nu-l împiedică să scrie și pentru publicații din țară: „Tribuna”, din Cluj ,„Luceafărul”, „Contemporanul”, „România literară”, „Scînteia tineretului”, din București.
De multe ori, articolele lui Nicolae Sârbu sunt apreciate în „Presa noastră”, revista de specialitate a ziariștilor. Unii cititori laudă mai ales fiorul liric al reportajelor. Alții sunt impresionați de curajul și forța de a reda realități anacronice în anchete de ziar. Într-un stil polemic, penetrant, care mai târziu avea să se transforme în adevărate pamflete. Academicianul Mircea Martin mai ales la acest gen de articole se referă și le apreciază, pe acestea numindu-le reportaje, nu anchete, cum indica sigla din „Flamura”. O perioadă, Nicolae Sârbu se ocupă, împreună cu redactorul-șef, de cenaclul de publicistică al gazetei. Această activitate febrilă, intensă, cu dorința de a nu-și trăda nici meseria, nici conștiința, sub presiunea cenzurii, nu poate opri visul de a scrie cărți, literatură. Pornind de la documentarea ziaristică se nasc primele lui volume publicate: „Aurul din aripi” (reportaj) și „Șantier în creier” (poezie). Aici e drama pe care o trăiește Nicolae Sârbu: să faci gazetărie (în dorința sinceră de a face bine, deseori eșuând de la bunele intenții) și să visezi, să suferi pentru literatură, pe care continui să o scrii în condiții deseori neprielnice, stresante.
Dramă și iluzii prelungite, amplificate după l989, când participă, cu vechii și bunii săi colegi, la înființarea și afirmarea ziarului „Timpul”. Spiritul incisiv îl costă tracasări prin sălile de judecată. Atașat de Reșița și de colegii de la ziar, își refuză șansa unui transfer la „Renașterea bănățeană” din Timișoara. Scrie în paralel, o perioadă de câteva luni, în calitate de corespondent, la ziarele bucureștene „Dimineața” și „Adevărul”. Împreună cu câțiva colegi, editează, în 1990, două numere din gazeta de atitudine „Avertisment”. Mai târziu, intermitent, ocupă funcțiile de redactor-șef adjunct și redactor-șef la „Timpul”. O vreme se ocupă de publicitate, în cadrul Agenției Media Star, care făcea și activitate de editură, fiind tot a acționarilor Timpul S.R.L.
Cu vremea, se acumulează dezamăgirile și frustrările. Deși membru în Consiliul Național al Societății Ziariștilor din România și participant la congresele acestei asociații profesionale, simte tot mai mult discrepanța dintre presa liberă visată, cea care poate contribui consistent la schimbarea în bine a țării, și presa reală, acaparată politic, economic, în cădere liberă moral și profesional. Așa că nu ezită, când se ivește ocazia, să se înscrie la concursul pentru postul de director la Bibliotecă județeană „Paul Iorgovici”, din Reșița.
După 28 de ani de ziaristică profesionistă, meserie pe care a slujit-o cu energie și credință, curaj și talent, începând cu 5 august 1997, până la pensionarea din decembrie 2010, Nicolae Sârbu devine directorul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici” din Reșița. Instituție care se confrunta cu multe probleme, în special cele legate de personal, de necesitatea modernizării activității și de un spațiu total insuficient și necorespunzător pentru păstrarea în bune condiții și dezvoltarea fondului de documente. Cu toate acestea, prin acțiunile întreprinse și manifestările organizate, a reușit să aducă biblioteca la un nivel apreciat cum se cuvine de unii delegați ai Ministerului Culturii, de invitații la amplele manifestări desfășurate sub genericul „Zilele Bibliotecii Județene «Paul Iorgovici»”, unde acordă mult apreciatele premii „Persona Maxima” și „Pana de înger”.
Secțiile Germană, Franceză, Engleză și Americană devin adevărate centre culturale în timpul lui. Revista de specialitate „Biblioteca”, din București, a apreciat, în numeroase numere, activitatea profesională și aparițiile editoriale ale Bibliotecii reșițene, sub conducerea lui Nicolae Sârbu. Scrie și articole la această revistă și își continuă, în paralel, colaborarea săptămânală la „Timpul”.
„Dicționarul scriitorilor din Caraș-Severin”, editura „Timpul”, 1998, coordonat de Nicolae Sârbu, a fost premiat pe țară de Asociația Națională a Bibliotecarilor din Bibliotecile Publice din România. În anul 2010, același director a primit Premiul pe țară „V.A. Urechia” pentru bibliotecile publice, acordat de Asociația Bibliotecarilor din România.
Are numeroase premii , apariții și editoriale, poezia bănățeană îi poartă amprenta personalității.
Desigur că a vorbi astăzi despre Contele de Ohaba într-un moment esențial al existenței sale în ceea ce privește aprecierea colectivității, este un modest gest de Laudatio adus unui om -poet donator la banca emoțiilor.
La mulți ani, Nicolae Sârbu!
