Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO-AUDIO] Două personalităţi legate de o veche prietenie şi drumul spre victorie: prof.univ.dr. Sorin Pescariu şi Gheorghe Megelea-o poveste de pe podiumul Campionatelor Balcanice de Atletism Masters!

Motto: „ Ai învins? Continuă! Ai pierdut? Continuă!” Pierre de Coubertin

[FOTO-AUDIO] Două personalităţi legate de o veche prietenie şi drumul spre victorie: prof.univ.dr. Sorin Pescariu şi Gheorghe Megelea-o poveste de pe podiumul Campionatelor Balcanice de Atletism Masters!

Articol editat de Radio Resita, 20 septembrie 2021, 21:25 / actualizat: 21 septembrie 2021, 15:51

Se întâmplă lângă noi evenimente ce ne pot susţine optimismul şi totodată admiraţia pentru conaţionali care îşi merită locul de Mentori în societate, oameni a căror carieră nu se opreşte doar la cea profesională , ci duc povestea mai departe realizând recorduri ce îi aşează pe un podoium al adevăraţilor Învingători.

Poveştile lor de viaţă au luat, sportiv vorbind, startul cu mulţi ani în urmă şi au rămas pe acelaşi culoar al prieteniei adevărate… Poveşti de viaţă ai căror eroi sunt, de data aceasta, două personalităţi academice şi sportive: profesorul universitar doctor în științe medicale Sorin Pescariu şi marele atlet Gheorghe Megelea-primul medaliat olimpic bărbat din istoria atletismului românesc, amândoi originari din Banatul de Munte.

Prof.univ.dr. Sorin Pescariu a fost, încă din adolescență, pasionat de atletism, în general și de aruncarea suliței în mod special,  în anul 1972, devenind campion național de juniori la aruncarea suliţei, în 1980 a făcut parte din lotul olimpic lărgit al României. A realizat o carieră profesională de excepţie, pasiunea pentru sport nu a abandonat-o niciodată, înregistrând de-a lungul timpului multe performanţe ce i-au confirmat aptitudinile sportive, iată că în continuare obţine rezultate de podium în plan naţional şi internaţional.

Acum o lună, la București, reputatul medic Sorin Pescariu și-a repetat performanța de anul trecut, reușind să câștige din nou titlul de campion național la aruncarea suliței la categoria sa de vârstă (Masters 65), cu un nou record național, iar duminică, 19 septembrie 2021, la Korce, în Albania, atletul veteran a mai adăugat câțiva centimetri la recordul național, cucerind medalia de argint la ediția cu numărul XXX a Campionatelor Balcanice de Atletism Masters (Veterani).

Cu amabilitate, prof. univ. doctor Sorin Pescariu ( născut pe Valea Almăjului, amfitrion rafinat cu simţul umorului, dar şi cu nostalgii încărcate de harul artistic, cum dealtfel a dovedit în multele articole de presă publicate) a dezvăluit  ascultătorilor Radio România Reşiţa crezul şi îndemnul său:

„Reuşesc, în primul rând, printr-o pasiune pe care o am de la vârsta adolescenţei şi are aceeaşi intensitate, sunt un om pasionat de atletism şi printr-o voinţă puternică, să nu spun chiar foarte puternică, ce mă determină să reuşesc să mă organizez chiar dacă sunt ocupat şi să găsesc timp să fac şi sport. La cea de-a XXX-a ediţie a Balcaniadei, eu am participat prima dată, anul acesta. Am reînceput să îmi reiau activitatea de performanţă în sensul că particip la competiţii pentru atleţii veterani, atleţii Masters, denumirea mai elegantă internaţională. Atletismul e un sport deosebit, îţi dezvoltă caracterul, voinţa. Te lupţi cu nişte noţiuni generale, gravitaţia, spaţiul, timpul, vrei să te autodepăşeşti … nu am prea văzut oameni care să facă atletism de performanţă locală, naţională sau internaţională, cum a făcut Gheorghe Megelea, care să nu fie oameni realizaţi în viaţă şi oameni de caracter.Asta îţi dă sportul în general şi atletismul în special.Este, poate,  cel mai vechi sport pe care l-au practicat oamenii şi nu degeaba la Olimpiadă întotdeauna, cu excepţia anului acesta, tribunele sunt pline. La atletism nu poţi să te împingi, să pui piedică adeversarului, etc. La atletism te lupţi cu tine şi cu aceste noţiuni fundamentale ce ne marchează existenţa:pasul şi timpul.Nu e loc de minciună, evident se mai întâmplă şi accidente cum am păţit eu ieri pe o pistă neadecvată fizicului meu,am făcut o ruptură musculară care nu mi-a permis să continui competiţia, poate câştigam, dar şi astfel de evenimente fac parte din viaţă.

Competiţia sportivă ne învaţă că trebuie să lupţi.Plus marele avantaj pentru sănătate- practicarea unui sport, indiferent care, toată viaţa mai ales în condiţiile vieţii sedentare de la oraş. Statul ar trebui să reacţioneze, atletismul în România este la pământ. Se vede în competiţiile internaţionale şi naţionale, ar trebui să dezvolte sportul şcolar, dacă un copil prinde drag de mic  de sport, continuă. Dacă de mic nu face sport, nici ulterior nu va mai face sport şi va rămâne pe telefonul mobil.

mulţumesc pentru felicitările transmise, ascult tot mai mult Radio România Reşiţa şi socot că este un radio performant şi cu emisiuni foarte interesante.”

Din păcate, accidentarea de la debutul probei l-a determinat pe distinsul medic şi sportiv,Sorin Pescariu, să termine proba doar pe locul II, neputând efectua numărul de aruncări regulamentare.

Atât la București, cât și la Korce în Albania, Sorin Pescariu a fost însoțit de prietenul său de o viață, marele atlet Gheorghe Megelea, primul medaliat olimpic bărbat din istoria atletismului românesc, care în anul 1976, la Montreal, cucerea bronzul olimpic la proba de aruncare a suliței, cu o performanță de 87,16 metri. Pentru numeroasele sale performanțe, Gheorghe Megelea a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului.

Profesorul universitar doctor în științe medicale Sorin Pescariu, coordonator PN la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara nu a renunţat niciodată să practice sportul menţinându-şi forma fizică.

Epilogul acestei poveşti este despre Prietenie şi puterea de a o mărturisi de-a lungul timpului frumos, principial, încoronată de preţuirea reciprocă şi această poveste poartă numele celor doi campioni: Sorin Pescariu și Gheorghe Megelea.

Până la urmă, viaţa este despre cum poţi să lupţi, să speri şi mai ales să învingi… Cei doi sportivi sunt Eroii poveştii noastre din Banatul de Munte şi Eroii nu au vârstă… aşa cum nici Visele celor care îi percep ca Modele de urmat nu au vârstă… pentru că Inima tuturor vârstelor rămâne PRIETENIA!

Epilog:„Fiecare dificultate întâlnită trebuie să fie ocazia unui nou progres.” Pierre de Coubertin

Anca Bica Bălălău

Sursa foto: Sorin Pescariu

Gina Patrichi, un destin încheiat prea devreme
Poveşti de viaţă miercuri, 18 martie 2026, 14:40

Gina Patrichi, un destin încheiat prea devreme

Nimeni nu vrea să fie fericit…dacă ne-am vrea cu adevărat fericiți am trăi veșnic… ce plictiseală… Căutând fericirea uităm ce-am...

Gina Patrichi, un destin încheiat prea devreme
Mircea Eliade, un intelectual recunoscut pe toate continentele
Poveşti de viaţă vineri, 13 martie 2026, 21:37

Mircea Eliade, un intelectual recunoscut pe toate continentele

Sunt oameni care fac parte din noi indiferent dacă sunt aici sau pe acoperământul lumii, în cer.Despre ei vorbim rar, dar ne sunt întotdeauna...

Mircea Eliade, un intelectual recunoscut pe toate continentele
In memoriam, Laura Stoica – 20 de ani de la despărțire
Poveşti de viaţă luni, 9 martie 2026, 20:19

In memoriam, Laura Stoica – 20 de ani de la despărțire

Nu le este dat să îmbătrânească, să fie uitați… sunt cei care ne rămân în suflet, cei pe a căror muzică am iubit, am plâns, am dansat,...

In memoriam, Laura Stoica – 20 de ani de la despărțire
Ion Caramitru lipsește de 5 ani de la propria aniversare
Poveşti de viaţă luni, 9 martie 2026, 17:58

Ion Caramitru lipsește de 5 ani de la propria aniversare

Cred că dincolo de orice Rol Mare este un rol mai mic pe care îl jucăm fără aplauze, fără spectatori și fără cronici. Acela este propriul...

Ion Caramitru lipsește de 5 ani de la propria aniversare
Poveşti de viaţă vineri, 6 martie 2026, 15:59

„Domnul Radio”, Paul Grigoriu, unul dintre simbolurile Radio România

Am iubit Radioul pentru Teatrul Radiofonic, pentru Metronomul lui Cornel Chiriac sau vocea Catincăi Ralea, dar şi datorită lui Paul Grigoriu, cel...

„Domnul Radio”, Paul Grigoriu, unul dintre simbolurile Radio România
Poveşti de viaţă miercuri, 4 martie 2026, 17:27

Toma Caragiu, o victimă a cutremurului din 1977

Au trecut 49 de ani de la cel mai puternic cataclism natural din România, cutremurul ce s-a produs la ora 21:22:22, în data de 4 martie 1977, cu...

Toma Caragiu, o victimă a cutremurului din 1977
Poveşti de viaţă marți, 3 martie 2026, 20:22

Drum lin în Lumină, Jolt Kerestely

Zsolt Kerestely, compozitor și dirijor, autorul unor șlagăre de neuitat ne-a părăsit astăzi 3 martie. Printre cele mai cunoscute piese ale sale...

Drum lin în Lumină, Jolt Kerestely
Poveşti de viaţă luni, 2 martie 2026, 20:37

Doamnele României – Regina Elisabeta 110 ani de la moarte!

La început de luna martie, luna dedicată femeii, o reverență facem primei regine a României, Elisabeta, la 110 ani de la urcarea în veșnicie!...

Doamnele României – Regina Elisabeta 110 ani de la moarte!