Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] Despre „Rugăciune pentru Cernobîl” la Mircea Eliade:35 de ani de Veşnicie, la emisiunea „De vorbă cu România Frumoasă”!

Motto: „Dacă poporul român dispare şi rămâne o carte a lui Mihai Eminescu, lumea va şti cine au fost românii”.Mircea Eliade

[FOTO] Despre „Rugăciune pentru Cernobîl” la Mircea Eliade:35 de ani de Veşnicie, la emisiunea „De vorbă cu România Frumoasă”!

Articol editat de Radio Resita, 22 aprilie 2021, 17:46 / actualizat: 23 aprilie 2021, 7:11

Radio România Reşiţa este radioul oamenilor şi promovează Valoarea.

Din acest motiv şi din respect pentru toţi ascultătorii, din țară și din afara granițelor,  cinstim oamenii de valoare, a căror menire este aceea de-a înălţa cultura şi spiritul poporului român.

În această seară, de la ora 22:00, la emisiunea „De vorbă cu România Frumoasă” vom face vorbire despre un proiect internaţional la care radioul reşiţean ia parte şi despre ceea ce înseamnă pentru cultura naţională şi internaţională, Mircea Eliade de la a cărei plecare în veşnicie s-au împlinit 35 de ani!

Radio Romania Resita vă invită la „Rugăciune pentru Cernobîl” duminică 25 aprilie, ora 22:10!

La data de 26 aprilie 1986, cel de-al patrulea reactor al centralei nucleare a explodat la 01:23 noaptea. Toți locuitorii permanenți ai orașului și împrejurimilor acestuia au fost evacuați pentru că nivelul de radiație în aria respectivă devenise periculos. Înainte de accident, orașul avea o populație de aproximativ 14.000 locuitori.

Suedia a fost prima țară care a informat lumea întreagă despre dezastru în timp ce guvernul ucrainean a decis, la început, să țină secretă știrea despre explozie.

În memoria victimelor  tragicului accident, Radio România Reşiţa a acceptat propunerea unui parteneriat într-o iniţiativă internaţională de solidaritate susţinută şi de Fabiola Bădoi, care ne propune difuzarea proiectului „Tchorno 2021”!

Acesta conţine prolog, interludiu şi tapet sonor ce acompaniază musical vocea plină de emoţie a amfitrioanei noastre, care împreună cu Jérôme Poret au dat viaţă textului „Prolog al cărţii Rugăciune pentru Cernobil” de Svetlana Alexievici,  în capitala Frantei, Paris.

Jérôme Poret este muzician şi plastician are o practică sonoră care, îi permite să parcurgă peisaje vernaculare ascultând cu delicateţe un context. El încearcă să culeagă istorisiri la scara umană sau meteorologică. Le traduce în piese muzicale sau în configuraţii sonore pentru opere plastice şi imersive.

Prologul cărții „Rugăciune pentru Cernobîl” este un strigăt de dragoste al unei femei.

„Citesc, pentru a vorbi despre dragoste”, mărturiseşte Fabiola Bădoi.

Scriitoarea belarusă, laureată a Premiului Nobel 2015, a adunat în cartea sa mărturiile soțiilor primilor pompieri prezenți la fața locului.

Arhivar a idealurilor și a înfrângerilor, a vieții în URSS înainte și după căderea comunismului, prin mărturiile pe care le culege cu pasiune pentru adevăr și le transformă în literatură cu finețe, Svetlana Alexievitch preia obstinato-ul unei chaccone. Scriitoarea se ascunde în spatele particularităților fiecăruia și le adâncește strat cu strat până când ajunge la un fel de blue note a unei voci universale.

Vă propun să împărtășim acest moment, duminică, pe 25 aprilie 2021, la ora 22:10 la Radio România  Reșița.Lectura acompaniată de realizarea audio a lui Jérôme Poret, durează 45 de minute.

Această solidaritate internaţională, la care vă invităm să luaţi parte duminică, 25 aprilie, ora 22:10,este un apel umanitar adresat femeilor din întreaga lume şi citit de către femei.

„Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în fața morții.

După ora 23:00, la emisiunea „De vorbă cu România Frumoasă” îl vom readuce în memoria colectivă pe Mircea Eliade, cel care afirma:” Orice ar fi, pasiune sau dorinţă, sete sau foame de experienţă reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorinţe şi care implică fiinţa umană în totalitatea sa”.

Sub cerul României, a venit pe pe lume pe 13 martie 1907 în Bucureşti, Mircea Eliade, devenind  conaţionalul care a scris o filă importantă în cultura umanităţii ca  istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filosof și profesor român la Universitatea din Chicago, de unde a   plecat în veșnicie acum 35 de ani pe 22 aprilie 1986.

„Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului al XX-lea poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparaţie. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur, Frazer declara că istoria omului este un şir de crime şi stupidităţi. La capătul unui inventar al credinţelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens”,mărturisea nu mai puţin celebrul  Constantin Noica.

Rămâneţi ACASĂ pe frecvenţele 105.6 FM și 91,9 FM – 92,8 FM pentru ascultătorii din Clisura Dunării, sau pe radioresita.ro, ori pe telefon, indiferent că este fix sau mobil, sunând la numărul 031.504.04.34, apel cu tarif normal, puteţi asculta oricând şi de oriunde Radio Reşiţa.

Epilog: „Răul propriu-zis nu este substanţa, ci lipsa binelui, la fel cum întunericul nu este altceva decât lipsa luminii”.Svetlana Alexievici

Anca Bica Bălălău

Un „Robinsson cu insula în suflet” la aniversare-Ștefan Iordănescu!
Poveşti de viaţă duminică, 27 septembrie 2026, 13:46

Un „Robinsson cu insula în suflet” la aniversare-Ștefan Iordănescu!

Întotdeauna Actorul este dispus să-şi răstignească menirea pe scândura arsă de paşii sentimentelor ce-şi caută izbăvirea prin cuvântul...

Un „Robinsson cu insula în suflet” la aniversare-Ștefan Iordănescu!
Astăzi este Ziua Miklós Bács-Profu’!
Poveşti de viaţă duminică, 27 septembrie 2026, 13:42

Astăzi este Ziua Miklós Bács-Profu’!

Sunt zile în calendar care au o semnificație aparte, zile care poartă veștminte nobile, zile cărora Cineva acolo Sus le-a pus nume pentru...

Astăzi este Ziua Miklós Bács-Profu’!
In memoriam, Ioan Gyuri Pascu-artistul care avea cea mai tristă veselie și cea mai veselă tristețe
Poveşti de viaţă sâmbătă, 26 septembrie 2026, 13:10

In memoriam, Ioan Gyuri Pascu-artistul care avea cea mai tristă veselie și cea mai veselă tristețe

În fiecare zi îmbrăcăm aceeași rană, atunci când ne gândim la cei dragi care au trecut hotarul dintre cele două lumi… în fiecare zi,...

In memoriam, Ioan Gyuri Pascu-artistul care avea cea mai tristă veselie și cea mai veselă tristețe
A mai căzut o stea- Marina Vlady!
Poveşti de viaţă joi, 24 septembrie 2026, 23:13

A mai căzut o stea- Marina Vlady!

O vedetă în adevăratul sens al cuvântului, o artistă franco-rusă Marina Vlady care a jucat în peste 80 de filme, a murit vârsta respectabilă...

A mai căzut o stea- Marina Vlady!
Poveşti de viaţă miercuri, 23 septembrie 2026, 17:52

Aniversatul zilei, David Esrig, un regizor care a dat cetățenia artistică scenelor lumii, scoțând România de după cortina ignoranței!

Sunt oameni despre care se poate scrie o bibliotecă și nu este suficient, dar acel gen de oameni adorați de un mic eșantion și, din păcate,...

Aniversatul zilei, David Esrig, un regizor care a dat cetățenia artistică scenelor lumii, scoțând România de după cortina ignoranței!
Poveşti de viaţă marți, 22 septembrie 2026, 15:03

O nouă vârstă, același om-Marina Constantinescu!

Motto: ”Gândul ! Ce vorbă mare ! Din ce constă oare măreția omului, dacă nu din gând ?” Aleksandr Pușkin Astăzi despre o voce a...

O nouă vârstă, același om-Marina Constantinescu!