Ascultă Radio România Reșița Live

Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

O moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan va fi depusă vineri, 5 decembrie 2025. Iniţiatorii anunţă că au strâns suficiente semnături.

Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Articol editat de Oana Nicolae, 3 decembrie 2025, 20:49

Grupul parlamentar PACE – Întâi România a lansat o moțiune de cenzură intitulată „România nu este de vânzare – fără progresiști la guvernare”, cerând demisia Guvernului condus de Ilie Bolojan. Documentul, semnat de chestorul Senatului Ninel Peia, acuză executivul de incompetență în gestionarea finanțelor, sănătății, educației, protecției sociale, justiției și administrației publice. Moțiunea va fi depusă vineri, 5 decembrie 2025 la ora 11:00, la Birourile reunite permanente ale Camerei Deputaților și Senatului.

Critici dure

Inițiatorii moțiunii susțin că Guvernul Bolojan a demonstrat o „combinație toxică de incompetență și indiferență”, confundând austeritatea cu eficiența și achizițiile externe cu dezvoltarea națională. „Cetățenii plătesc prețul, iar poporul român merită un Guvern care servește interesele naționale, nu pe cele ale comodității politice sau ale afacerilor comandate de interese străine”, se arată în text. Moțiunea reprezintă un „apel la demnitate, responsabilitate și schimbare” pentru o Românie care „muncește, speră și refuză să mai fie călcată în picioare”.

Un exemplu invocat este „dezastrul de la Paltinu”, descris ca o „fotografie fidelă a guvernării Bolojan”. Inițiatorii acuză un ministru progresist de golirea unui baraj în plin cod meteorologic cu risc hidrologic. Asta s-a întâmplat fără surse alternative de apă și cu rezervoare goale. Apa a devenit un „nămol industrial”, iar stația de epurare Voila a cedat din cauza turbidității extreme, totul fără un plan etapizat.

Probleme economice și sociale

Moțiunea subliniază că Guvernul „lucrează împotriva propriului popor”, cu măsuri care fac românii să plătească mai mult și să primească mai puțin. Inflația a explodat la 9,8% în octombrie 2025 față de anul precedent, dublu față de alte state UE. Prețurile la electricitate au crescut cu 72% după încetarea schemei de plafonare la 1 iulie. Economia s-a contractat cu 0,2% în trimestrul III.

Datoria publică a ajuns la 1.085 miliarde de lei în august 2025 (59,7% din PIB), cu 90 miliarde mai mult decât la începutul anului. Deficitul bugetar a atins 109 miliarde de lei în primele 10 luni. Dobânzile au consumat 46 miliarde de lei, cu 12 miliarde mai mult decât anul trecut. Guvernul a aprobat o rectificare cu țintă de deficit de 8,4% din PIB, ascunzând datorii neplătite de peste 0,5% din PIB, inclusiv 7 miliarde către furnizori prin ANRE.

Mediul de afaceri este descris ca „inamic” al Guvernului, cu peste 11.000 de firme în insolvență în primele 10 luni și o creștere de 32% a firmelor dizolvate. IMM-urile sunt „incapabile să-și plătească taxele” în proporție de 32%, iar România are cel mai ostil climat fiscal din UE pentru întreprinderi mici. Salariul real a scăzut cu peste 6%, iar în peste 70% din județe, oamenii sunt mai săraci decât în 2022.

Crize în sănătate, educație și protecție socială

În sănătate, Guvernul este acuzat de tăieri de personal, bugete și spitale, tratând domeniul ca pe un „experiment contabil”. În educație, școala este văzută ca o „cheltuială”, nu ca o investiție. Din mai până în septembrie 2025, statul a pierdut 41.000 de posturi. Dintre acestea 94% sunt din învățământ (32.000 preuniversitar, 6.000 universitar și 600 local). Rezultatul: un sistem segregar cu infrastructură învechită, toalete în curte și școli neconsolidate, consolidând analfabetismul funcțional.

Protecția socială suferă de reduceri ale ajutoarelor, tratând sărăcia ca vina săracilor. Bătrânii, persoanele cu nevoi speciale și bolnavii cronici sunt lăsați fără sprijin. Totodată, administrația locală este destabilizată prin reduceri agresive de personal, fără consultări.

Apărare vs. nevoi interne

Inițiatorii critică alocările masive pentru apărare fără transparență sau transfer tehnologic intern, în timp ce educația, sănătatea și administrația sunt subfinanțate. Achizițiile militare externe transformă România în „client strategic”, nu în partener, fără beneficii pentru economia națională. „Apărarea națională începe cu apărarea demnității și funcționalității societății”, susțin ei.

Moţiunea are suficiente semnături

Liderul grupului PACE, Dorin Petrea, a anunțat că au strâns suficiente semnături, unind pentru prima dată forțele naționaliste și suveraniste. El a mulțumit colegilor din AUR, PACE – Întâi România, UNIT, ACT, FAR și Partidul Republican, inclusiv parlamentari neafiliați și independenți. „Toți s-au strâns sub același steag”, a declarat Petrea.

Sursă: Agerpres

Urmărește-ne și pe Google News

Agresarea medicilor ar putea fi încadrată la ultraj
Naţional sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 15:50

Agresarea medicilor ar putea fi încadrată la ultraj

Colegiul Medicilor cere o lege nouă a malpraxisului şi vine cu o propune prin care agresarea medicilor ar putea fi încadrată la ultraj. Cadrele...

Agresarea medicilor ar putea fi încadrată la ultraj
Chestionar pentru profesori: când și cum ar putea fi declanșată o grevă în școli
Naţional sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 14:52

Chestionar pentru profesori: când și cum ar putea fi declanșată o grevă în școli

Sindicatele din Educaţie au lansat un chestionar pentru profesori. În urma evaluării nemulţumilor privind măsurile de austeritate se va decide...

Chestionar pentru profesori: când și cum ar putea fi declanșată o grevă în școli
Proiect de lege: concediu plătit pentru refacere după epuizare profesională
Naţional sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 14:14

Proiect de lege: concediu plătit pentru refacere după epuizare profesională

Un proiect de lege cu impact major asupra angajaţilor şi angajatorilor prevede concediu plătit pentru refacere după epuizare profesională....

Proiect de lege: concediu plătit pentru refacere după epuizare profesională
Continuitate asigurată: Vaccin anti-HPV și testare gratuită pentru cancerul de col uterin
Naţional sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 13:27

Continuitate asigurată: Vaccin anti-HPV și testare gratuită pentru cancerul de col uterin

Continuitate asigurată de preşedintele Nicuşor Dan care a promulgat legea privind vaccinul anti-HPV și testarea gratuită pentru cancerul de col...

Continuitate asigurată: Vaccin anti-HPV și testare gratuită pentru cancerul de col uterin
Naţional sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 12:08

Violența domestică în România: peste 138.000 de intervenții ale poliției în 2025

Poliția Română anunță că, în cursul anului 2025, oamenii legii au intervenit la 138.385 de cazuri privind violența domestică. Poliția...

Violența domestică în România: peste 138.000 de intervenții ale poliției în 2025
Naţional sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 11:06

Harghita: minus 22°C la Joseni, cea mai scăzută temperatură din România

Județul Harghita a înregistrat, sâmbătă dimineață, cele mai scăzute temperaturi din țară, mercurul termometrelor coborând până la minus...

Harghita: minus 22°C la Joseni, cea mai scăzută temperatură din România
Naţional sâmbătă, 17 ianuarie 2026, 08:00

ANOSR a transmis Parlamentului analiza „Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?”

ANOSR cere Parlamentului finanțare corectă pentru educație. Cât costă să fii student în 2026. Alianța Națională a Organizațiilor...

ANOSR a transmis Parlamentului analiza „Coșul minim al studentului, în plină austeritate. Cât costă să fii student?”
Naţional vineri, 16 ianuarie 2026, 19:02

Scrisoare deschisă către Guvern. Sanitas avertizează: reducerea cu 10% a salariilor ar putea duce sănătatea și asistența socială într-un punct critic

Federația Sanitas din România cere Guvernului exceptarea sistemelor de sănătate și asistență socială de la reducerea cu 10% a fondului de...

Scrisoare deschisă către Guvern. Sanitas avertizează: reducerea cu 10% a salariilor ar putea duce sănătatea și asistența socială într-un punct critic