Povestea stomatologului care a fost şase ani lunetist în Afganistan: „L-am salvat pe fiul ministrului Apărării din URSS”
Articol editat de Mirabela Afronie, 19 iunie 2016, 13:42
Nicolaie Neagu este un personaj care nu are cum să nu te fascineze dacă-l provoci să-şi povestească viaţa tumultoasă prin care a trecut.
Are 60 de ani, este medic stomatolog şi de şase ani locuieşte în Focşani, judeţul Vrancea, unde are un cabinet privat de stomatologie, meserie pe care o practică neîntrerupt de peste trei decenii. S-a născut în sudul Basarabiei, în satul Manta, aproape de Cahul, într-o familie cu cinci copii, trei băieţi şi două fete, Nicolae fiind cel mai mare dintre fraţi. Studiile primare şi gimnaziale le-a urmat la şcoala din Cahul, unde stătea la internat, copilăria sa fiind din acest punct de vedere lipsită de bucuria de a fi alături de familie, pe care o vedea doar la sfârşit de săptămână.
Campion al URSS
Spune că încă de mic şi-a dorit o carieră medicală, asta pentru că soţia unuia din numeroşii fraţi ai tatălui său era asistent de medicină generală, ea fiind cea de la care a luat „microbul“ de a ajuta oamenii să nu mai sufere. Astfel că studiile avea să şi le continue la liceul sanitar, mărturisindu-ne că era printre cei mai buni din clasă la învăţătură. În paralel, a practicat şi sport de performanţă.
„La şcoala generală am fost selecţionat să fac tir. Am avut un antrenor foarte bun, care m-a pregătit astfel încât în perioada liceului am devenit campion naţional al URSS. Pe vremea aceea erau foarte mulţi sportivi de tir, lupte greco-romane, sporturi de contact, eu aflând mai târziu că tot acest program de pregătire era pentru ca noi să ajungem gărzi de corp pentru misiunile din armată Aşa m-am trezit că la nici 17 ani eram înrolat în armată şi trimis în Afganistan, ca lunetist“, ne spune Nicolae Neagu.
Experienţa din Afganistan, unde era în desfăşurare un război civil iar sovieticii aveau interesul să sprijine gruparea comunistă, reprezintă un episod din viaţa sa de care nu-şi aduce aminte cu plăcere. Acolo a stat peste şase ani, din 1973 până în 1979 şi a trăit ororile războiului, a văzut moartea cu ochii în mai multe situaţii, dar a făcut şi fapte de vitejie care nu au rămas nerecompensate.
„Eram lunetist principal şi am participat la o misiune de recuperare a fiului ministrului al Apărării, Dimitri Ustinov, care era rănit la picior. Era prizonier şi m-au chemat pe mine să-l recuperez, ceea ce am şi făcut. Pentru că i-am adus băiatul la bază am fost premiat de ministru cu o puşcă Macarov dintr-o serie limitată. Erau doar trei în lume şi una mi-a fost dată mie. M-am simţit extrem de onorat. A fost foarte greu în Afganistan. Au murit peste 800 de soldaţi din Republica Moldova, iar unul dintre ei a fost vărul meu, care era ca şi mine lunetist, dar secund“, ne spune Nicolaie.
Familia i-a făcut pomeni de viu
Mărturiseşte că în cei mai bine de şase ani pe care i-a îndurat în Afganistan nu a avut posibilitatea deloc să comunice cu familia sa, care după atâţia ani de absenţă l-au crezut mort. „Când am venit acasă, părinţii îmi făcuseră deja toate pomenile. A fost groaznic. Mi-am propus să dau uitării multe de acolo, chiar dacă şi astăzi mai ţin legătura cu fraţii mei de arme, care au mai rămas în viaţă“.
În anul în care a fost lăsat la vatră, pentru Nicolaie începea un nou capitol în viaţa sa, fiind admis cu bursă la Universitatea de Stat de Medicină din Chişinău. S-a orientat, după doi ani de studii de medicină generală, către specializarea stomatologie. Spune cu mândrie că pe toată perioada facultăţii a fost şeful căminului de studenţi şi a lucrat ca asistent la Psihiatrie.
„Eram căsătorit şi aveam nevoie de bani. Nu era o meserie prea plăcută, pentru că aveam de a face cu oameni de cea mai joasă speţă, dar noaptea lucram acolo, ziua mergeam la facultate. În 1984 am absolvit studiile şi îmi aduc aminte că până în 1989 am participat la toate cursurile de specializare, care m-au ajutat enorm în devenirea mea ca stomatolog“, spune Nicolaie Neagu.
Revoluţia din România avea să-i deschidă noi perspective de a-şi practica meseria. În 1990 lucra, în paralel, la Cahul, la Staţiunea balneoclimaterică „Nufărul Alb“ şi făcea şi naveta, trecând aproape zilnic graniţa, la Galaţi, unde avea un cabinet stomatologic în incinta spitalului. Patru ani mai târziu şi-a adus întreaga familie la Galaţi, adică soţia şi cei doi copii, fată şi băiat, stabilindu-se definitiv în România.
Sursa: adevarul.ro
