10 august 1875: punerea pietrei de temelie a Castelului Peleș
La data de 10 august 1875, principele Carol I pune piatra de temelie a viitoarei reședințe regale de la Sinaia și anume, a castelului Peleș.
Carol I și farmecul orașului Sinaia
Articol editat de Valentina Adam, 10 august 2024, 15:29
Carol I și farmecul orașului Sinaia
Carol I, ales domn al României în 1866, vizitează pentru prima dată Sinaia în luna august a acelui an, rămânând încântat de frumusețea respectivelor locuri și decide să cumpere terenul pe care se va construi castelul, încredințând această lucrare arhitecților Johannes Schultz, Carol Benesch și Karel Liman.
Punerea pietrei de temelie – un eveniment istoric
La 10 august 1875 se va pune piatra de temelie a castelului, sub care vor fi îngropate câteva zeci de monede de aur de 20 de lei, primele monede românești cu chipul lui Carol I, monede interzise de altfel în acel timp de suzeranitatea otomană.
În 1883 are loc inaugurarea oficială a castelului Peleș, castel care va căpăta apoi o tot mai mare importanță, devenind reședința de vară a familiei regale române. Aici se vor ține importante întruniri politice, cum au fost de exemplu Consiliul de Coroană din 1914 când s-a hotărât neutralitatea României în Primul Război Mondial sau Consiliul de Coroană ce a urmat crizei dinastice din 1925.
Castelul a găzduit multe personalități ale vremii, el având și o importantă rezonanță istorică, deoarece aici s-a născut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea, primul rege al dinastiei născut pe pământ românesc și botezat în religia ortodoxă.
Castelul Peleș – o bijuterie arhitecturală și istorică
Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk.
La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy, discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc.
În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul.
În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică.
Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului.
Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt.Totodată, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru.
Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria.
În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea.
Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei.
Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure.
În sfârşit, între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran.
Destinul controversat al castelului
Castelul va rămâne reședință a familiei regale până în 1948, când este confiscat de regimul comunist, care a propagat ideea că acest castel ar fi făcut parte din Domeniul Coroanei și astfel trebuia să treacă în proprietatea statului.
Acest castel de la Sinaia a fost construit din banii personali ai Regelui Carol I, care și-a vândut o moșie din Germania pentru a putea plăti costurile terenului și a ridicării edificiului. Regele a evitat să folosească bani din bugetul țării, astfel că domeniul nu a făcut niciodată parte din Domeniile Coroanei, care erau proprietăți ale statului, puse la dispoziția suveranului.
După moartea Regelui Carol I, domeniul a trecut în proprietatea Regelui Ferdinand I și a succesorului acestuia dinastic, Regele Mihai I.
