Consiliul Local al orașului Băile Herculane a fost convocat astăzi în ședință de îndată pentru a lua în discuție decizia unilaterală a...
Conducerea administrației publice a orașului Băile Herculane și-a stabilit o serie de lucrări de investiții pentru anul 2018 în ceea ce...
Un mare număr de localnici și turiști care se află în această perioadă în stațiunea Băile Herculane au venit la miezul nopții în Parcul...
Numeroși turiști vor petrece sejurul de la cumpăna dintre ani în stațiunea Băile Herculane, unde vor căuta nu doar să se distreze, ci și să...
Zona cădițelor de la 7 Izvoare de pe Valea Cernei ridică permanent probleme nu numai din punct de vedere estetic, ci și sanitar, dar până acum...
Administrația Parcului Domogled-Valea Cernei a constatat recent că în aria de dezvoltare durabilă a Parcului sunt ridicate mai multe...
Majoritatea turiștilor care vor întâmpina Anul Nou pe Valea Cernei și-au stabilit deja locurile pentru petrecerea Revelionului, însă pe cei...
Sfârșitul de an se apropie cu pași tot mai repezi, iar în stațiunea Băile Herculane au început deja pregătirile pentru Revelion, locurile...
Tradiția tăierii porcului în Ajunul Crăciunului pe Valea Cernei s-a păstrat și în acest an pe esplanada Hotelului Roman din stațiunea Băile...
La Grădinița cu Program Prelungit FLOARE DE COLȚ din orașul Băile Herculane a fost inaugurat astăzi TÂRGUL DE CRĂCIUN, manifestare ajunsă...
Consiliul Local al oraşului Băile Herculane s-a reunit astăzi în ultima şedinţă ordinară din acest, ordinea de zi cuprinzând nu mai puţin...
Se ţin lanţ scandalurile la Liceul Hercules din Băile Herculane, de această dată în învăţământul primar! Un grup de părinţi ai căror...
Liceul HERCULES din oraşul Băile Herculane a fost, la sfârşitul săptămânii trecute, "ringul" unei "gale de box" între trei fete din clasa a...
Contribuabilii din oraşul Băile Herculane - persoane fizice - au acum posibilitatea plăţii on-line, cu cardul, prin ghiseul.ro a...
Turiştii şi localnicii care merg la Izvorul de apă plată DOMOGLED din staţiunea Băile Herculane vor avea prilejul să se închine la troiţa...
Sala de sport ALEXANDRU DUICU din oraşul Băile Herculane a găzduit la sfârşitul acestei săptpmâni cea de-a 17-a ediţie a CUPEI HERCULES ls...
Un mare număr de localnici şi turişti au venit astăzi, la prânz, în Parcul Central al staţiunii Băile Herculane pentru a participa la...
Ziua Naţională a României va fi marcată în staţiunea Băile Herculane printr-o serie de manifestări care se vor desfăşura vineri, 1...
Marile complexe hoteliere din staţiunea Băile Herculane sunt ocupate la capacitate maximă în această minivacanţă de Ziua Naţională, astfel...
Minivacanţa de Ziua Naţională atrage în staţiunea de pe Valea Cernei un mare număr de turişti din întreaga ţară, care au rezervat aproape...