Tradiționalul Târg de la Răcăşdia își deschide porțile. În premieră: pui şi ouă de struţ

Odată cu instalarea primăverii, în Banat se redeschid târgurile agricole, fapt pentru care duminică, 31 martie la Răcăşdia va avea loc tradiţionalul Târg mare de primăvară.

Administratorului public al comunei cărăşene, Mirco Lechici speră să fie o ediţie reuşită şi să vină la fel de mulţi vizitatori ca în anii precedenţi, oferta de produse să fie bogată, iar producătorii agricoli, dar şi cumpărătorii să fie mulţumiţi.

Comuna se pregătește pentru a organiza a 45-a ediție a târgului mare de primăvară, o ediție care din păcate se suprapune cu o sărbătoare a etnicilor germani, pentru că județul nostru este unul multinetnic și ne pare foarte rău că la momentul programării ediției nu am conștientizat că se suprapune cu Paştile catolice, dar tradiția noastră, de când am deschis este tot timpul ultima duminică din martie, respectiv ultima din septembrie pentru Târgul de toamnă.

Ne cerem scuze pe această cale că, am suprapus evenimentul cu unul spiritual, dar și așa luna februarie a încurcat problemele agricole pentru că târgul noi îl organizăm exclusiv pentru producătorii agricoli, pentru fermieri, pentru țărani pentru a se informa de la specialiști, a schimba câte o vorbă cu alți fermieri, pentru a afla noutățile din agricultură.

Vor fi prezenţi reprezentanții Direcție Agricole acolo care vor anunţa pe cei interesaţi despre programele care se derulează, precum şi despre campania de primăvară în plină desfăşurare. Am văzut că marii fermieri mari s-au apucat să semene şi să însămânțeze, noi cei mici am zis că începutul lui aprilie este perfect.

Așadar târgul îl organizăm că și în anii trecuţi în parteneriat cu Direcția Agricolă a județului Caraș-Severin, Consiliul Local şi Primăria Răcăşdia care invită fermierii, producătorii, toți din zonă şi din județ. Târgul se va desfășura în locația deja cunocută de toată lumea, sperăm doar să țină și vremea cu noi.

La această ediție noi suntem pregătiți pentru a aduce cât mai mulți ofertanţi, avem peste 25 de producători tradiționali, producători de produse agricole și de legume, crescători de animale. Am depus o solicitare pentru a organiza o expoziție cu animale mici și păsări ca la fiecare ediție pentru că la animalele mari deocamdată este restricție și ne aliniem măsurilor sanitar-veterinare.

Atmosfera va fi întreținută și de Asociația culturală Voința din localitate cu câteva suite de dansuri populare, apoi fanfara reunită din Grebenaţ va
susţine un recital.

Târgul ,ca de obicei, începe de dimineață, de la primele ore o să ajungă producătorii, expozanții urmând ca după orele 8 să înceapă să vină vizitatorii, până în jurul prânzului.

Mai deosebit la această ediţie este că un domn din Moceriş va veni cu câteva exemplare de pui de struț pentru noi fiind asta o premieră. Sperăm să fie atracția copiilor și a vizitatorilor“.

Târgul începe în principiu dimineaţa la ora 8.00 şi este deschis până după prânz, a mai precizat pentru Radio Reşiţa Mirco Lechici.

Foto: arhiva

Cele mai citite

Related Articles