[EXCLUSIV] Dublă tentativă de suicid la Reșița

Caz şocant la Reşiţa. O tânără a plonjat în gol de la etajul 4 al unui bloc din oraş la orele dimineţii!

Detașamentul de Pompieri Reșița a deplasat un echipaj cu pernă pneumatică și o autospecială de intervenție și salvări de la înălțimi.

Imediat au fost direcționate la fața locului echipaje de poliție, împreună cu echipajul din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și un negociator din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.

În jurul orei 09.15, persoana a alunecat de pe clădirea blocului, a fost transportată la spital și medicii încearcă acum să îi salveze viața.

Victima are 22 de ani, iar incidentul s-a produs pe Aleea Constructorilor din zona Calea Caransebeșului.

În această dimineață, în jurul orei 7.00, înainte de a face acest gest necugetat, femeia a fost găsită chiar de Echipa Radio România Reşiţa inconştientă pe mijlocul şoselei de pe Calea Caransebeşului. Aceasta a fost transportată la spital, medicii au stabilizat-o dar după ce şi-a revenit femeia şi-o continuat “planul”. După aproximativ 2 ore, tânăra a urcat pe un bloc cu 4 etaje din Calea Caransebeşului. Mai multe persoane au încercat să o convingă să coboare de pe bloc dar nu au reuşit.

Părerile martorilor sunt împărţite, în timp ce unii spun că tânăra a alunecat, alţii susţin că a făcut intenţionat acest gest, din cauza problemelor personale pe care le avea.

Tânăra a fost stabilizată şi a fost transportată pentru a doua oară în sectia de Urgenţe a Spitalului Judeţean din Reşiţa pentru mai multe investigaţii. Cum se simte femeia şi ce leziuni a suferit în urma impactului aflăm de la medicul Cosmin Librimir:

Un material realizat de Sebastian Dragomir, Daiana Roşca şi Sabin Runcan.

Cele mai citite

Related Articles