Circulaţie îngreunată pe Autostrada A1, sensul Lugoj – Margina

Traficul rutier se desfasoară îngreunat, pe a doua bandă, pe sensul către Bucureşti al Autostrăzii A1 Deva – Nădlac, în zona localităţii Mănăştiur, judeţul Timiş, unde un autocamion s-a defectat în mers şi a rămas blocat pe banda de urgenţă.

După aproximativ 40 de minute, conducătorul unui alt autocamion nu a observat vehiculul blocat şi a intrat în coliziune faţă-spate cu acesta. După impact, alte patru autoturisme, care se aflau în coloană, au fost implicate într-o coliziune, pe fondul nerespectării distanţei regulamentare a celui de-al patrulea conducător auto. Evenimentul s-a soldat cu rănirea a trei persoane, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Rută ocolitoare: A1 Nod rutier Lugoj Vest – A6 – VO Lugoj DN 6 – DN 68A Traian Vuia.

Cele mai citite

Related Articles