George Constantin, o voce a teatrului şi a radioului naţional

Oricât de mult ‘’aș obosi ‘’ pe cineva cu un articol despre o personalitate culturală, voi scrie, ’’voi profita’’ de politica generoasă culturală a conducerii Radio România Reșița și vă voi reaminti despre acești oameni care ne-au pus nume.

Articol editat de Anca Bălălău, 3 mai 2025, 21:08

Oameni care au găsit puterea, în vremuri de tristă amintire, să fie lângă poporul român, oameni care de la microfonul Radio România au emoționat și educat generații prin teatrul radiofonic.

Astăzi, despre actorul George Constantin, născut într-o zi de 3 mai a anului 1933 în Bucureşti şi distribuit pe scena eternității pe 30 aprilie 1994.

Într-un fel sau altul, când i-am auzit vocea la teatrul radiofonic, ce teoretic l-a adus în sufletele românilor, l-am considerat un George Orson Welles al românilor. La fel de mari prin graţie, la fel de mari prin puterea cu care au stăpânit arterele miraculoase ale actului artistic până în sufletul fiecărui admirator care devenea fericitul supus al mesajului lor artistic.

George Constantin a înregistrat peste 500 de piese laTeatru Radiofonic, un record încă neegalat!

Primele creaţii radiofonice semnate George Constantin au fost realizate, sub bagheta fostului său coleg de institut, regizorul Dan Puican, care i-a oferit o vastă paletă de roluri, de la Shakespeare la Schiller, de la Beaumarchais la Hemingway și până la impresionanta integrală Cehov, realizată în anii ‘80, în care George Constantin a fost o prezenţă impresionantă.Printre rolurile realizate de actor pentru Teatrul Radiofonic se află „Apostol” (1981) de Cezar Petrescu, „Casa de la miezul nopţii” de Fănuş Neagu, „Apus de soare” (1984) de Barbu Ştefănescu Delavrancea, „Ultima oră” (1988) de Mihail Sebastian, „Nunta însângerată” (1989) de Federico García Lorca, „Europolis” după Jean Bart, „A doua tinereţe” (1991), „Patima roşie” (1992), ambele semnate de Mihai Sorbul, piesa lui Marcel Achard, „Acela care îşi trăia moartea” (1992), în piesele lui Cehov, „Pescăruşul” (1980), „Trei surori” (1981), „Livada de vișini” (1983) și „Unchiul Vanea” (1984).

„Creaţie este doar atunci când artistul reuşeşte să fie una, minte şi corp, cu personajul, deşi sunt doi oameni deosebiţi care se privesc, se admiră şi se critică unul pe altul”, mărturisea George Constantin, iar George Orson Welles: „ Stilul înseamnă să ştii cine eşti, ce vrei să spui şi să nu-ţi pese de altceva. Absenţa limitărilor este inamicul artei”.

Regretatul regizor Vlad Mugur: „L-am văzut prima oară la examenul de admitere, după ce căzuse de trei ori, iar eu, care aveam o calitate, pe lângă alte defecte, adică intuiam talentele, am descoperit la băiatul acela slab şi deşălat, cu mişcări incoerente, o privire care râdea.Când am ieşit din sală, i-am spus Aurei Buzescu şi lui Mony Ghelerter «acesta trebuie să treacă», şi aşa s-a trezit George în anul I, la clasa lui Nicolae Bălţăţeanu – un mare profesor. La repetiţiile noastre veneau Camil Petrescu, Mihai Ralea, Tudor Vianu. George mi s-a părut totdeauna un clovn tragic, nu actor romantic, epic sau doar tragic, cum îl vede Ciulei de pildă. Avea o vorbire specială, întretăiată, avea culoarea cuvântului, plastica lui, pe care o schimba de la propoziţie la propoziţie.”

Discret cu viaţa sa personală,tâlcuit în mărturii despre creaţia sa, George Constantin a fost un actor uriaş.
În cele patru decenii de teatru, a dăruit publicului ceea ce era mai important din fiinţa sa-SUFLETUL SĂU!
Ultimul rol pe scenă: Harpagon din „Avarul” de Molière.

În ajunul premierei, declara: „Sunt obosit. Am jucat 50 de roluri numai pe scena Teatrului «Nottara», ca să nu mai vorbim de alte colaborări cu alte teatre. Harpagon a venit prea târziu. Trei ani n-am jucat absolut nimic în teatrul meu. Nu are importanţă cine este vinovat. Dacă ne gândim că rolul Harpagon se atacă la o anumită vârstă, atunci aş putea spune că nu e târziu. Acum se doreşte succesul de public neapărat.”
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.De Ziua Mondială a Teatrului din 2016, George Constantin a primit postum o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului (Cocor) și Placheta Orașului Bucureșt, dar cred că cel mai important premiu este acela al NEUITĂRII!

Gena sa artistică merge mai departe prin fiul său, Mihai Constantin și prin nepotul său, Matei Constantin.

În anul trist al despărţirii, 1994, regretatul regizor Alexandru Darie realiza un documentar pentru televiziune, intitulat „Magistre, fără seamăn, slavă!”, după prima replică a lui Ariel ,interpretat de Florian Pittiș, din „Furtuna” lui Liviu Ciulei, cu George Constantin înveșmântat în cămașa lui Prospero, iar în 1999, criticul de teatru Florica Ichim îi dedica un volum de mărturii ale unor parteneri de scenă excepționali și regizori celebri, intitulat „George Constantin și comedia sa umană”, apărut la Editura Gramar din București și reeditat în 2004 de către Fundația Culturală „Camil Petrescu”.

Tot în anul 1999, sub îngrijirea lui Mihai Constantin, a apărut la Editura Casa Radio, în colaborare cu Fundația „George Constantin”, compact-discul George Constantin – „Magistre fără seamăn, slavă…” , care cuprinde 10 fragmente din spectacole radiofonice: „Ghepardul” după G. Tomasi di Lampedusa (2 fragmente), „Paracliserul” de Marin Sorescu, „Bătrâna actriță” în rolul soției lui Dostoievski de Eduard Radzinki, „Unchiul Vanea” de A. P. Cehov, „Doctor fără voie” de Molière, „Echilibru fragil” de Edward Albee, „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă” de Horia Lovinescu, „Henric al IV-lea” și „Furtuna” de William Shakespeare.

La 19 mai 2004, Studioul de teatru T2 al Radiodifuziunii, a primit numele George Constantin şi tot în memoria sa, există în prezent Festivalul Internaţional de Teatru pentru elevi „George Constantin”, iar Sala Studio a Teatrului Nottara, a primit numele său.

Urmărește-ne și pe Google News