Marinarii de apă dulce sărbătoresc Ziua Marinei Române

politistii-de-frontiera
Poliţiştii de frontieră din Mehedinţi participă şi în acest an la activităţile festive care se vor derula cu ocazia Zilei Marinei Române. Începând cu ora 9.00, în porturile Drobeta Turnu Severin şi Orşova, poliţiştii de frontieră marinari vor depune coroane de flori în cinstea eroilor marinari, vor participa la jocurile marinăreşti (trasul la parâmă, alergarea în sac, alergarea cu oul în lingură, etc) şi vor face demonstraţii cu ambarcaţiunile din dotare, a declarat pentru postul nostru de radio purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi, comisarul şef Valeriu Pera. Acesta a menţionat că în cadrul componentei navale a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi sunt încadraţi 117 de poliţişti de frontieră marinari. Aceştia supraveghează aproape 200 de kilometri fluviali pe frontiera de apă din judeţ, beneficiind de suportul tehnic a 27 de nave şi ambarcaţiuni.

Poliţiştii de frontieră marinari au acordat o atenţie deosebită căutării şi salvării vieţilor omeneşti pe fluviul Dunărea, numai în această vară fiind salvate ambarcaţiunile şi vieţile a cinci persoane aflate în pericol de a se îneca, a mai spus Valeriu Pera.

(Sebastian Dragomir)

Cele mai citite

Related Articles