Modificări în calendarul utilizării caselor de marcat cu jurnal electronic

289

Calendarul introducerii caselor de marcat echipate cu jurnal electronic în locul aparatelor dotate cu role jurnal pe suport hârtie se modifică pentru companiile mari şi mijlocii, însă se menţine termenul pentru contribuabilii mici şi, totodată, termenul final de implementare pentru dotarea tuturor operatorilor economici cu aparate de marcat noi, care este 1 august 2018. Măsurile au fost stabilite printr-o Ordonanţă adoptată astăzi în şedinţa de Guvern.

Astfel, pentru utilizarea exclusivă a caselor de marcat cu jurnal electronic se introduce un termen comun, 1 iunie 2018, atât pentru firmele mari, cât şi pentru cele mijlocii, decalat faţă de termenele prevăzute în prezent de lege, 1 ianuarie 2018 pentru firmele mari, respectiv 1 aprilie 2018 pentru firmele mijlocii.

Modificarea are scopul să ducă la evitarea eventualelor dificultăţi care pot să apară în dotarea contribuabililor cu noile aparate de marcaţ de exemplu, indisponibilitatea, la data limită prevăzută de lege pentru dotarea unei categorii de contribuabili, a unor modele de aparate specifice activităţilor desfăşurate de aceştia.

Data la care se va interzice comercializarea aparatelor de marcat electronice fiscale dotate cu rolă pe suport de hârtie va coincide cu data limită la care utilizatorii au obligaţia să se doteze cu noile aparate de marcaţ respectiv 1 august 2018, comparativ cu 1 octombrie 2017, termen prevăzut de legislaţia în vigoare.

Dotarea operatorilor economici cu case de marcat cu jurnal electronic şi conectarea la sistemul informatic al ANAF contribuie la reducerea evaziunii fiscale, precum şi la creşterea nivelului de fiscalizare şi îmbunătăţirea execuţiei veniturilor bugetare.

Obligativitatea utilizării de aparate de marcat cu jurnal electronic de către operatorii economici şi eliminarea treptată a aparatelor de marcat cu rolă jurnal a fost introdusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014, însă termenele iniţiale au fost modificate ulterior. Situaţiile în care contribuabilii au obligativitatea introducerii caselor de marcat electronic fiscale sunt specificate explicit de lege.*

De asemenea, prin Ordonanţa adoptată de Guvern vor fi revizuite şi reaşezate sancţiunile contravenţionale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, inclusiv prin stabilirea acestora pe un interval valoric şi nu în cuantum fix, aşa cum prevede legislaţia în vigoare, luându-se în considerare principiul proporţionalităţii dintre faptă şi sancţiune, promovat şi de legea prevenţiei, precum şi de practica judiciară în domeniu.

Măsura are scopul să asigurare proporţionalitatea şi echitatea sancţiunilor contravenţionale aplicate, transparenţa deciziilor luate de către agentul constatator şi să descurajeze operatorii economici să repete săvârşirea aceleiaşi contravenţii într-o anumită perioadă de timp. Sancţiunile revizuite intră în vigoare în zece zile de la data publicării Ordonanţei de Guvern în Monitorul Oficial al României.