Stațiunea Moneasa devine, în weekendul 22-23 august 2026, un punct de întâlnire pentru iubitorii tradițiilor, meșteșugurilor și cântecului...
Un astfel de colț autentic este Gărâna (cunoscută și sub numele de Wolfsberg sau „Dealul Lupului”), așezare pitorească aflată la...
Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel? Sfântul Apostol Petru a vestit credința creștină în Ierusalim, Iudeea, Antiohia – unde...
Străbunii, munții, râurile, obiceiurile sunt simboluri autentice care ne definesc pe noi ca români, iar ia sau ciupagul este cea mai...
Festivalul-concurs de folclor pentru copii „Doina Bistrei”, organizat în localitatea Măru, a reunit și în acest an un număr impresionant de...
Grătarul și micii de 1 Mai sunt o tradiție respectată an de an de români. În județul Caraș-Severin, însă, opțiunile pentru o ieșire la...
Domeniul Regal Săvârșin Domeniul Regal Săvârșin găzduiește în acest sfârşit de săptămână Festivalul „Suflet de România”, cea mai...
În această perioadă specială a anului, gândul ne poartă către Bucovina, un tărâm în care pregătirile pentru Paște capătă o...
Primăria orașului Bocșa și Consiliul Local, prin Casa Orășenească de Cultură, organizează Ziua Internațională a Muncii și Armindenul în...
Alaiul Primăverii 2025 aduce spectacolul tradițiilor la Reșița. Peste 20 de ansambluri folclorice și artiști îndrăgiți vor fi prezenţi....
Pe 1 aprilie 2025, pentru iubitorii de muzică și dans tradițional se organizează un spectacol de excepție – "Primăvară în Folclor",...
Balul Blojilor din Greoni este un eveniment tradițional cu o istorie fascinantă, păstrat cu mândrie de comunitatea locală. Această...
Timp de aproape două săptămâni, până pe 8 martie, locuitorii din Reșița au ocazia să aleagă mărțișoare și flori pentru cei dragi...