Iubitorii naturii și ai tradițiilor locale vor avea ocazia joi, 5 iunie să participe la Ziua Parcului Național Semenic-Cheile Carașului, un...
Programul de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate continuă în județul Caraș-Severin, unde 22 de legumicultori s-au...
Oraşul Drobeta-Turnu Severin va găzdui miercuri, 11 iunie 2025 între orele 12:00 și 20:00, un eveniment special dedicat celebrării proiectului...
Reșița, 3-4 iunie 2025 – Colegiul Național „Diaconovici-Tietz” sărbătorește cu emoție și solemnitate Zilele Absolventului, un...
Într-un peisaj agricol în continuă schimbare, mulți legumicultori din Banat au început să se reprofileze, adaptându-se noilor cerințe ale...
În urma unei acțiuni comune desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Caraș-Severin, împreună cu alte autorități...
În urma unui control efectuat de comisarii de la Protecția Consumatorilor Timiș, Restaurantul La Vida din Giroc, operat de Jasmine Residence...
În solariile din comuna Teregova, județul Caraș-Severin, primele roșii autohtone încep deja să capete culoare, semn că sezonul 2025 este tot...
Reșița devine, în primele zile ale lunii iunie, capitala legendelor istorice și a armelor albe autentice. Evenimentul „FIARE DIN BECI –...
CFR Călători anunță lansarea oficială a programului estival „Trenurile Soarelui” începând cu noaptea de 13/14 iunie 2025, valabil până...
Campania de însămânțare a culturilor de primăvară din județul Caraș-Severin este aproape finalizată, iar suprafețele programate pentru...
Sezonul căpșunilor românești cultivate în câmp a început timid, dar promițător. Primele loturi și-au făcut deja loc pe tarabele piețelor...
Un nou Târg de Adopții, organizat de Asociaţia Poli din Timişoara va avea loc sâmbătă, 31 mai 2025, între orele 10:00 și 17:00, în Parcul...
Familia Miklo, formată din Tiberiu și Mariana, reprezintă un veritabil exemplu de pasiune, perseverență și devotament în lumea sportului....
Parcul Național Semenic - Cheile Carașului, una dintre cele mai spectaculoase arii protejate din sud-vestul României, continuă să fie un...
De praznicul Înălțării Domnului, Schitul „Înălțarea Domnului” situat pe Dealul Arșilor din municipiul Reșița și-a sărbătorit...
Sâmbătă, 7 iunie 2025, ora 18:00 • Cinema „Timiș” Timișoara celebrează 90 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai influente...
Nicolae Comănescu revine cu o nouă expoziție la Reșița Între 1 iunie și 15 iulie 2025, artistul vizual Nicolae Comănescu aduce la...
Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători creștine, celebrată la 40 de zile după Paști, întotdeauna într-o zi de...
Odată cu venirea verii, treptat piețele din Caraș-Severin se umplu de culoare și prospețime. Primele legume cultivate în câmp au început să...