Liberalii au lăsat pe ultima sută de metri depunerea candidaturilor

Liberalul Ioan Popa și-a depus astăzi candidatura pentru al treilea mandat la funcția de primar al municipiului Reșița. A fost insoţit la Biroul Electoral Municipal de o parte din candidaţii aflaţi pe lista de consilieri locali, de senatorul Marcel Vela, deputatul Jaro Marșalic și Romeo Dunca. Tot astăzi a fost depusă și lista cu candidații pentru Consiliu Local Reșița.

„Am avut o listă cu oameni pe care eu îi consider onești, cinstiți,  relevanți pentru comunitatea în care trăim. S-au mai adăugat acestei liste câteva persoane pe care o să le cunoașteți în zilele următoare. Dacă alegerile erau în septembrie, așa cum erau preconizate, poate că veneam cu tramvaiul aici la secția de la biroul electoral din Reșița. Eu mă bucur că se lucrează, e un semn de progres și sunt bucuros pentru tot ce am reușit să facem împreună cu echipa mea din Primărie, cu echipa de la proiecte europene, de la investiții, de la achiziții publice, de la patrimoniu. Suntem un nucleu foarte bine închegat în cei opt ani care au trecut până acum și sper să putem continua împreună”, a declarat Ioan Popa.

Liberalii cărășeni au depus astăzi și listele de candidatură a consilierilor județeni. Actualul președinte al Forului deliberativ, Romeo Dunca, își dorește un nou mandat sub sloganul „Continuăm să construim Caraș-Severinul”.

„Am făcut foarte multe în acest mandat, pentru că între timp am identificat alte nevoi, alte direcții. Avem foarte multe licitații în desfășurare, avem foarte multe proiecte care sunt semnate, avem foarte multe proiecte grele care stau să înceapă. Politicienii de la București, indiferent de culoarea politică au o obligație elementară față de cetățenii acestui județ. Acesta este apelul meu: să vină și să pună osul!”  

Astăzi este ultima zi în care se mai pot depune candidaturi pentru alegerile locale din 9 iunie. În cel mult 48 de ore se pot depune eventuale contestatii, iar listele vor deveni definitive în 8 mai. În 10 mai începe campania electorală, care se va încheia cu 24 de ore înainte de deschiderea urnelor pentru alegeri.

Cele mai citite

Related Articles