Forța Dreptei din Caraș-Severin își alege conducerea

Înființată în urmă cu aproape doi ani, organizația județeană Caraș-Severin a Partidului Forța Dreptei își alege conducerea. Conferința de alegeri va avea loc sâmbătă, 30 martie, la Reșița, anunță președintele interimar Hadrian Popescu.

„În sfârșit ne alegem o conducere conform statutului. Până acum a existat un interimat. Evenimentul se va consuma la Teatrul de Vest, de la ora 11. În prezent, avem constituite 42 de organizații locale și încă vreo șapte în lucru.

Cele în lucru nu vor putea vota sâmbătă, însă până la alegerile din 9 iunie vom avea organizații Forța Dreptei în cel puțin 70 de localități”, a declarat Popescu.

La conferința județeană de alegeri va fi prezent și liderul Partidului Forța Dreptei, deputatul Ludovic Orban.

Cele mai citite

Related Articles