Caransebeş: mai multe străzi şi trotuare vor intra în reabilitare

Lucrările de reabilitare a trotuarelor de pe stada Gării, din Caransebeş, au fost finalizate, iar cele de pe Calea Severinului au un stadiu de execuţie de 30%.

Prezent în emisiunea Banatul în direct, primarul municipiului, Felix Borcean, a declarat că în următoarea perioadă vor fi deschise noi şantiere de lucru.

Urmează strada Romanilor, strada Căpitan Iancu Temeș, străzile Cetății, Potocului, Traian Doda și Poiana, asta în prima etapă a proiectului Anghel Saligny.

În cea de-a doua parte avem carosabilul de pe Tudor Vladimirescu, strada Ţarinei, Valea Cenchi, strada Râul Alb, strada Zăganului, Pipirigu Mare, Vârful Pietrei și I. C. Brătianu, dar asta probabil undeva prin primăvara anului viitor vor fi finalizate pentru că în prezent nu este încă finalizat din punct de vedere birocratic acest al doilea tronson din Anghel Saligny.

Vor mai fi reabilitări, tot pe fonduri europene, printr-un proiect la care am visat foarte mult, cel de mobilitate urbană, în care, pe lângă pistele de biciclete de care tot am vorbit, tot pe acest proiect, vor fi reabilitate și străzi și trotuare care sunt aferente traseelor de piste de biciclete: strada Muntele Mi,c strada George Coșbuc, Pipirigul Mic, Zăbranului, strada Simion Bărnuțiu, Punții, Târgului şi Dâlmei.

Şi tronsoane de carosabil vor fi reabilitate: George Coșbuc, Zăbranului, Pipirigu Mic.

Acest proiect va fi aprobat în următoarele două săptămâni deci, el va trebui să demareze undeva prin iunie,” a declarat în emisiunea Banatul în direct, primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean.

În proiectul de mobilitate urbană este prevăzută şi achiziţionarea de autobuze electrice, montarea staţiilor de incărcare şi a staţiilor de imbarcare a călătorilor, a mai spus Felix Borcean.

Cele mai citite

Related Articles