[VIDEO]Portret: Scriitoarea Ileana Vulpescu

Una dintre cele mai cunoscute scriitoare din România, Ileana Vulpescu este autoarea unor romane de mare succes precum „Arta conversaţiei”, „Sărută pământul acesta”, „Rămas bun”, „Noi, doamnă doctor, când o să murim?”.

Articol editat de Valentina Adam, 21 mai 2022, 19:53 / actualizat: 23 mai 2022, 14:22

S-a născut la 21 mai 1932, în localitatea Bratovoeşti, judeţul Dolj. A urmat, la Craiova, Şcoala „Regina Elisabeta” (1939-1943) şi Liceul „Elena Cuza” (1943-1946), continuat în particular din motive de sănătate, apoi, la Bucureşti, cursurile Facultăţii de Filologie, secţia limbă şi literatură franceză, a Universităţii (1953-1958), potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” (2009).

Şi-a început activitatea profesională ca documentaristă, lucrând ulterior ca cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române, Sectorul lexicografie şi lexicologie (1959-1975), colaborând la redactarea lucrărilor „Dicţionarul limbii române” şi „Dicţionarul explicativ al limbii române”.

A debutat în revista „Familia”, în 1966, cu povestirea „Scrisoare către un necunoscut”, iar editorial, în 1963, cu o traducere din limba franceză a unui roman scris de Andre Wurmser.

Prima carte a sa, un volum de schiţe, nuvele şi scurte piese de teatru, intitulată „Ş.a.m.d.”, a fost lansată în 1969, fiind reluată şi amplificată cu titlul „Candidaţii la fericire” (1983). Povestirile sunt dominate de pesimism, respectiv de moartea cuiva drag, ratarea unei vieţi sau neîmplinire. A urmat romanul „Rămas bun” (1975), în care scriitoarea evoca o familie din secolul al XIX-lea, care a fost premiat cu Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1976).

A scris proză şi teatru, a tradus din literaturile engleză, franceză şi spaniolă şi a semnat versiuni în limba franceză din literatura modernă şi din cea contemporană românească. A colaborat la „România literară”, „Vatra”, „Flacăra”, „România Mare” ş.a. În 1972 a devenit membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Romanul care a consacrat-o a fost „Arta conversaţiei” (1980), care abordează frământările sentimentale ale unei doctoriţe, pentru care a primit Premiile „Ion Creangă” al Academiei Române şi „Cântarea României” (1981).

Ileana Vulpescu a mai publicat: „Proză” (1969); „Rămas bun” (roman, 1975); „Antinevralgicul de la ora 5” (piesă în două părţi, 1979); „Sărută pământul acesta” (roman, 1987; o reconstituire, bazată pe o vastă documentaţie arheologică, a lumii dacice în perioada cuceririi romane); „Literatura elină” (traducere din Jean Defradas, 1968); „Amintirile unui negustor de tablouri'” (traducere din A. Vollard, 1969); „Imagini frumoase” (traducere din Simone de Beauvoir, 1973); „Sfârşitul” (traducere din Fr. Nourissier, 1974); „Vineri sau limburile Pacificului” (traducere din Michel Tournier, 1978); „Poezii şi Poeme. Poesis et poemes” (ed. bilingvă română – franceză, 1979); „Realismul Burghez la sfârşitul secolului al XIX-lea (1860-1914)” (traducere din A. Celebonovic, 1982); „Rămas bun casei părinteşti” (1990); „În porthart” (1998); „Arta compromisului” (2002); „Viaţă, viaţă legată cu aţă” (2007); „Pe apa sâmbetei” (2009); „Notă informativă bătută la maşină” (2011); „Noi, doamna doctor, când o să murim?” (2012); „Teatru francez”, în traducerea lui Romulus Vulpescu (2016); „Preludiu” (2017).

A scris fantezia dramatică pentru copii „Grădina fermecată”, care a văzut lumina rampei la Teatrul de păpuşi din Iaşi, în stagiunea 1980-1981. De asemenea, în 1983 a avut loc dramatizarea „Artei conversaţiei”, după romanul omonim, realizată în colaborare cu actorul George Bănică. Spectacolul s-a jucat la Teatrul Giuleşti din Bucureşti, dar şi pe scenele din Oradea, Craiova, Cluj-Napoca. În aceeaşi colaborare, a figurat şi „Singurătatea unei femei” (Arta conversaţiei II), reprezentată în 1990 de compania particulară Arlechin din Piteşti.

Împreună cu soţul său, poetul, traducătorul şi publicistul Romulus Vulpescu (5 apr. 1933 – 18 sept. 2012), scriitoarea a publicat repovestirea romanelor „Gargantua” şi „Pantagruel” de Francois Rabelais, iar singură, „Extraordinarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon (Tartarin din Tarascon, Tartarin în Alpi, Portul Tarascon)” după Alphonse Daudet.

Activitatea literară i-a fost încununată cu mai multe titluri, premii, recompense, între care: Premiul „Flacăra” pentru „Sărută pământul acesta” (1987), premiul „România Mare” (1991), Trofeul Fundaţiei Dignitas pentru Excelenţă (2015), titlul de Cetăţean de onoare al Craiovei (2015), titlul de Cetăţean de Onoare al Capitalei, cu prilejul Galei Premiilor Municipiului Bucureşti pentru Artă şi Cultură (2018), Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler (2017).

A murit la 12 mai 2021.