Doamnele României – Regina Elisabeta 110 ani de la moarte!

La început de luna martie, luna dedicată femeii, o reverență facem primei regine a României, Elisabeta, la 110 ani de la urcarea în veșnicie!

Articol editat de Anca Bălălău, 2 martie 2026, 20:37

Rămasă în istorie ca Elisabeta, nume complet Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied s-a născut pe 29 decembrie 1843,în Neuwied, Ducatul Nassau și a plecat la cele veșnice pe 2 martie 1916,în Bucureștiul din Vechiul Regat.

A fost doamna, apoi regina României în timpul domniei soțului ei, Carol I al României. Patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare.

A tradus în mai multe limbi poeții și scriitorii vremii, lui George Enescu i-a construit o sală de concrete lângă Castelul Peleș, înființat spitale, servicii de ambulanță și îngrijire și a procurat medicamente pentru răniți.

Pierre Loti și Mark Twain, au spus despre ea: „Acea prințesă și poetă germană încântătoare, adorabilă, își aduce aminte că florile codrului și câmpiile «i-au vorbit»”.

A apărut în prima reclamă publicitară din lume de tip testimonial pentru o companie producătoare de mașini de scris.Ca poetă a purtat pseudonimul literar Carmen Sylva,

Povestea sa

Venită dintr-o lume extrem de rafinată,afirma cu subînțeles – „O adevărată mare doamnă are aceleaşi maniere în cabinetul ei de toaletă şi în salon şi aceeaşi politeţe faţă de servitori, ca şi faţă de invitaţi”.

S-a născut pe 29 decembrie 1843 în castelul Monrepos din Neuwied, astăzi în unul din cele 16 state federale ale Germaniei, Renania-Palatinat,pe Rin.

Prințesa Elisabeta von Wied a venit în România în 1869, la vârsta de 26 de ani, pentru a se căsători cu Prințul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a guvernat sub numele regal de Carol I al României. În acea vreme Principatul era sub tutela Imperiului Otoman. După Războiul de Independență din 1877 și Tratatul de la Berlin (1878), România a fost recunoscută ca regat în 1881 și Elisabeta a devenit prima Regină a României.

În timpul războiului din 1877, Elisabeta s-a dovedit o foarte bună antreprenoare, dar și un om care a iubit și susținut poporul său- a înființat spitale, servicii de ambulanță și îngrijire și a procurat medicamente pentru răniți.

În absența unui sistem de caritate, Societatea Regina Elisabeta a reginei, fondată în 1893, a tratat benevol circa 17.000 de pacienți pe an, a distribuit medicamente gratuite și a monitorizat starea familiilor nevoiașe.

Activitatea culturală

Regina Elisabeta s-a implicat energic în sprijinirea artelor și a societății filantropice, prin intermediul cărora a încurajat doamnele din înalta societate să aibă un rol activ în strângerea de fonduri și în gestionarea actelor caritabile.

A avut și inițiativa de a identifica potențialul meșteșugurilor românești. Ea însăși se înveșmânta adesea în portul național românesc, socotit până atunci strai al țăranilor, și a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel o valoare socială deosebită. Regina a organizat la Castelul Regal de la Sinaia un Centru de Meșteșuguri Naționale.

Și-a făcut o datorie din a încuraja tinerii talentați să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina s-a înconjurat cu artiști în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu și a sprijinit financiar pe pictorul Nicolae Grigorescu și pe poetul Vasile Alecsandri.

De asemenea, Elisabeta a fost conștientă de beneficiul major al turismului într-o țară care nu era încă în circuitul turistic internațional. A inițiat în acest domeniu o campanie susținută de publicitate pentru a-și face cunoscută în străinătate țara sa adoptivă. Trenul Orient Express făcea o haltă la Sinaia și călătorii erau găzduiți la castelul regal.

Ca parte a aceleiași campanii, România a participat la Expoziția Universală de la Paris în anii 1867, 1889 și 1900 cu multe articole lucrate tradițional de femei, cum ar fi broderii și tapițerii, iar în 1912, regina a organizat la Berlin expoziția Die Frau im Kunst und Beruf -Femeia în artă și meșteșuguri.

Talentul său lingvistic desăvârșit a ajutat-o să publice diverse opere în limbile franceză, germană și engleză sub pseudonimul Carmen Sylva, prin lucrările sale făcând cunoscută în străinătate România; astfel a atras atenția lui Pierre Loti și Mark Twain, care evocând-o a spus despre ea: „Acea prințesă și poetă germană încântătoare, adorabilă, își aduce aminte că florile codrului și câmpiile «i-au vorbit»”.

Regina a ales pseudonimul Carmen Sylva, latinescul pentru „cântecul pădurii”, chiar la îndemnul lui Carol, pentru a delimita poeta de regină.

A fost poetă și prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti, însoțit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice premiul, proliferând opinii antidinastice.

Era o pasionată cititoare a poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu.

Relațiile dintre Mihai Eminescu și regele Carol I erau destul de tensionate după ce Mihai Eminescu a folosit, ca să-l caracterizeze pe rege, formula oarecum ireverențioasă: „Carol îngăduitorul” într-un editorial din gazeta conservatoare Timpul.

Iubitoare și creatoare de artă și literatură, era o bună cunoscătoare și interpretă de muzică – canto, pian, orgă; avea în același timp și calități de pictor.

Excelentă amfitrioană, femeie rafinată și cultă, Elisabeta creează un salon pentru oamenii de cultură în care se găsesc, printre alții, Vasile Alecsandri, Elena Văcărescu, Mite Kremnitz, Titu Maiorescu.

Îl admira pe George Enescu ajutându-l în drumul devenirii sale de mare compozitor, prin construirea lângă Castelul Peleș a unei săli de concerte special concepută pentru el și prin dăruirea unei viori construită de celebrul lutier italian Amati.

Activitatea caritabilă

În anul 1909, Regina Elisabeta a înființat „Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din București, care funcționează și în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficiențe vizuale, o școală postliceală sanitară etc.
Regele Carol a sprijinit acțiunea umanitară a Reginei, adresându-i lui Ion I.C. Brătianu, Președinte al Consiliului de miniștri, pe 26 noiembrie 1909, o scrisoare prin care dorea ca statul să se implice în activitățile acestui așezământ, regele „punând la dispoziție suma de 500.000 lei pentru achitarea datoriilor în ființă și terminarea clădirilor trebuincioase”.

A scris enorm, peste o mie de poezii, nouăzeci de nuvele strânse în patru volume antologice, treizeci de opere dramatice și patru romane. A scris în limba germană, uneori chiar cu caractere gotice. Opera ei a fost transpusă în limba română de Mihai Eminescu, George Coșbuc, Mite Kremnitz sau Adrian Maniu.
După dispariția soțului său, Regina Elisabeta s-a retras la Curtea de Argeș, în Palatul Episcopal, tocmai pentru a fi cât mai aproape de mormântul celui pe care l-a iubit și admirat toată viața. Purta mereu veșminte de doliu, continua să scrie și să-și petreacă timpul cu nepoata sa preferată care îi purta numele, principesa Elisabeta.

Cea care spunea că „nu există decât o fericire: datoria” regina Elisabeta alias Carmen Sylva a murit cu puțin timp înainte ca România să declare război Germaniei, pe 2 martie 1916.

„Azi dimineață la orele 8 și 30, regina Elisabeta și-a dat ultima suflare. Cei care au putut vedea pe regina văduvă până în ultimele sale momente declară că ea a rămas aproape neschimbată până în clipa cea de pe urmă. Fața ei a rămas aceeași, liniștită, senină, privirea ei era calmă”,consemnau edițiile speciale ale ziarelor pe 2 martie 1916, la moartea celei care a fost prima suverană a României.

Regina Elisabeta își doarme somnul de veci în orașul regal, la Mănăstirea de la Curtea de Argeș.

Urmărește-ne și pe Google News