Octavian Paler-un secol de la naștere!

“Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungam întrebările, să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta – murim”.

Articol editat de Anca Bălălău, 2 iulie 2026, 17:26

Astăzi, nu prea ne mai facem timp de povești…de amintiri, cu siguranță Hamletul zilelor noastre ar căuta răspunsuri cu Ai-ul, iar Ofelia s-ar duce la psihiatru și nu la mănăstire… fiindcă “noi astăzi suntem o ţară de oameni singuri. Atât de singuri, încât nici nefericiţii nu sunt solidari între ei.Numai o mare nenorocire ne poate arăta cât de mărunte sunt nemulţumirile “insuportabile” sau, nu…
Astăzi, ne facem timp pentru Octavian Paler cel născut acum 100 de ani într-o zi de 2 iulie 1926, în localitatea Lisa, județul Făgăraș, actualmente județul Brașov, la 8 ani după realizarea României Mari și plecat în Cer pe 7 mai, 2007, în anul aderării României la Uniunea Europeană.

Fiul lui Alexandru și al Anei, Paler a urmat școala primară în satul natal, în anul 1937, după care a fost admis bursier la Colegiul „Spiru Haret” din București. În vara anului 1944, cu o saptămână înaintea încheierii cursurilor clasei a VII-a de liceu, a avut o altercație cu George Șerban, directorul școlii, care era chiar unchiul său (fratele mamei), și a fost obligat să părăsească școala, mutându-se la Liceul „Radu Negru” din Făgăraș pentru a urma, în anul școlar 1944-1945, ultima clasă de liceu, clasa a VIII-a, secția literară. Aici s-a remarcat, mai ales la obiectele filosofie, latină, elină.

A urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie și simultan și pe cele ale Facultății de Drept din București.

Născut cu 2 ani înaintea radioului românesc, Paler a fost, între anii Între 1949 și 1961, redactor de programe culturale la Radiodifuziunea Română. În anul 1964 a fost, timp de trei luni, corespondent Agerpres la Roma.

A debutat editorial în anul 1970, cu volumul de poezii „Umbra cuvintelor”.

Un fapt demn de remarcat este că, până în anul 1975, când a descoperit că are ulcer şi a trebuit să se lase de fumat, a scris numai de mână, abia apoi a început să folosească maşina de scris, iar mai târziu, în anii computerului, nu a putut să se folosească de acesta, fiindcă nu avea „ţăcănitul” maşinii de scris, care îi dădea inspiraţie.

În anul 1983, încep persecuţiile la adresa sa, este pensionat medical, Securitatea stabilindu-i domiciliu forţat şi interzicerea unor activităţi în lumea culturală, datorită viziunilor sale pro-occidentale și a criticilor la adresa PCR și a lui Nicolae Ceaușescu.

Însă Sistemul a dorit să-l atragă de partea sa, făcându-i mai multe oferte: în anul 1985, i-a fost propus postul de director al Teatrului Nottara, însă refuzul său a făcut referire la nepriceperea faţă de teatru, apoi i s-a propus postul de redactor şef la revista „Magazin“, iar răspunsul său a fost că nu are pregătire ştiinţifică şi în fine, i s-a propus să stea acasă, ceea ce a şi făcut, până în zilelele căderii regimului comunist.

Prin activităţile de scriitor, jurnalist, editorialist și om politic, a rămas în istoria culturii române, ca o mare personalitate, care pasionată de mitologie şi-a pus pe hărtie părerile pănă in preziua morţii sale. Devenise, după cum se definea, „un lup singuratic” care nu se mai regăsea in reperele şi valorile societăţii actuale.

După evenimentele din decembrie ’89, a fondat împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu ș.a. Grupul de Dialog Social, care se evidențiază prin pozițiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, director onorific și editorialist al ziarului România liberă, apoi editorialist la Cotidianul și Ziua. Rămâne un jurnalist și comentator apreciat. Participă la talk-show-ri, pe teme de politică, de moralitate etc, la diferite posturi de televiziune. În ultimii ani de viață, devine un critic acerb al clasei politice românești.A realizat un film de televiziune dedicat satului natal, Lisa.

Octavian Paler a fost şi rămâne un reper al intelectualităţii româneşti a cărui sinceritate a şocat, a supărat, dar a rămas în operele sale urmaşilor săi dim limba şi literatura română.

“Moartea pune punct şi iubirilor, şi luptelor. Fiecare rămâne atunci cu cât a iubit sau cu cât a luptat. Mai are timp, poate, doar să regrete că n-a iubit şi n-a luptat destul, sau că a trăit ca un şarpe singur, care nu şi-a găsit alt şarpe cu care să se iubească sau să se lupte”… şi moartea a venit pe 7 mai , 2007 la Octavian Paler care avea 80 de ani.

Astăzi, timpul poveștilor noastre începe cu Octavian Paler!