Tamara Buciuceanu împlinea 97 de ani!
’’Forța de autosugestie a actorului este atât de mare, încât el poate realiza nu numai metamorfoze psihice, dar fără cel mai mic artificiu tehnic, transformări efective ale trupului său. Și dacă ne gândim la aceste miracole care s-au produs din toate timpurile și în toate locurile, dacă ne gândim la aceste ființe simple care participau la spectacolele Patimilor cu atâta imaginație, încât mâinile și picioarele lor purtau răni și ochii lor puteau plânge cu adevărate lacrimi de sânge, îți poți da seama până în ce regiuni misterioase poate conduce arta dramatică. Acest fenomen îl descrie Shakespeare când afirmă că actorul își poate modifica în mod vizibil chipul, aparența fizică, atitudinile, în sfârșit, ființa întreagă, că poate să plângă… și să-i facă pe alții să plângă urmărind destine cu totul străine lor sau pe care le-a făurit imaginația poetului.”afirma celebrul om de teatru austriac, Max Reinhardt.
Articol editat de Anca Bălălău, 10 august 2026, 13:22
Astăzi, despre Tamara Buciuceanu-Botez împlinea astăzi 97 de ani dintre care 65 de ani de scenă. Artist evaluat de vămile timpului, face parte din cei fără vârstă, simbolizând cu graţie şi ataşament longevitatea spiritului binecuvântat cu har.
S-a născut pe 10 august 1929 la Tighina Și a plecat pe 15 octombrie 2019, la vârsta de 90 de ani, din cauza unei afecțiuni cardiace.
“Au fost odată două fete. Una brunetă și alta blondă. Celei brunete îi plăcea să spună poezii, iar cea blondă cânta foarte frumos. În serile când se adunau prietenii părinților, ele făceau un mic spectacol. Tamara recita și cânta la pian, iar Iulia interpreta frumos melodii. Așa a început cariera lor de artiste”- spune Tamara Buciuceanu.
A fost parte dintr-o familie cu patru generaţii de artişti: sora sa Iulia, solistă la Opera Română, soţul acesteia, marele actor George Constantin, şi fiul lor şi nepotul Tamarei Buciuceanu-Botez, Mihai Constantin. Legătura ombilicală între aceste mari spirite ale artei româneşti, este realizată de artista care duce talentul pe sânge, fiind una din cele mai apreciate actrițe române de teatru, film și televiziune din generația de aur.
Între 1948-1951 frecventează Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, însă în anul IV de studii se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu-asistentă Sorana Coroamă-Stanca. Tamara Buciuceanu termină studiile în 1952. Este supranumită „Doamna comediei românești”, fiind una dintre figurile legendare ale teatrului de comedie. A jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesorul Isoscel din seria „Liceenii”. Pentru foarte mulți cinefili din mai multe generații, Isoscel a rămas un personaj complex, original și plin de temperament.
’’Trac nu am avut niciodată. Am fost întotdeauna foarte atentă şi concentrată şi asta mi-a dat o anume linişte. Sigur, ceva emoţii am avut, că nu se poate fără”!
A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Giulești, Bulandra, Național, Teatrul de comedie etc. A interpretat-o pe Coana Chirița pe scena Teatrului Național din Iași.
A avut roluri importante în teatru în piese precum „Coana Chirița”, „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa „Dimineață pierdută” după Gabriela Adameșteanu.
’’Sunt actriţa care vine la cabină cu două ore mai devreme pentru că aşa m-am obişnuit. Când joc, vreau şi simt nevoia să am bucuria serii. Joc cu plăcere pentru cel care a plătit şi a venit să mă vadă”.
De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă și în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul „Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecție din aparițiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.
“Am fost întrebată deseori ce aş spune tinerei generaţii de actori. Să urmărească oamenii care au ieşit la pensie, dar mai joacă, actori maturi de la care este imposibil să nu furi ceva bun. Să nu fii atât de pretenţios şi să vrei să joci numai roluri principale”.
În data de 23 octombrie 2014, într-o ceremonie ce a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia a primit din partea Casei Regale a României decorația Ordinul Coroana României în grad de Ofițer cu ocazia celei de-a 93-a aniversări a fostului rege Mihai I al României, decorație înmânată de principesa Margareta.
‘‘Să ştiţi că bucuria mea de astăzi este că nu m-aţi uitat. Mi-am făcut meseria cu cel mai mare drag. Dacă m-aţi aplaudat 65 de ani, înseamnă că aţi înţeles ce am vrut să spun pe scenă.Într-adevăr, dacă rămâne actorul cu mulţumire este atunci când este aplaudat. Este mulţumirea că i-a plăcut publicului. Şi mai mare mulţumire este când vezi că o sală întreagă se ridică în picioare, la sfârşit, aplaudă câteva minute în şir şi te tot invită la rampă. Într-adevăr, actorul simte cel mai bine acest lucru şi-i place cel mai mult. Este o răsplată a muncii lui“, mărturisea regretata actriță, Tamara Buciuceanu.
Într-un spirit specific, Horaţiu Mălăele o îngăduie în emoţia celei mai frumoase mărturisiri:
’’Robustă ca o locomotivă germană, puternică şi violentă ca bombă de la Los Alamos, mieroasă sau mieunată ca pisicile desenelor animate, frumoasă cât s-a putut, sperioasă şi piţigăiată, melancolică sau tandră ca filmele indiene, dansantă şi ţopăitoare, când cele de vârsta ei s-au vândut de mult resemnării, cântând în falset ca mine sau «pe bune» ca Frank Sinatra, imprevizibilă ca ziua de mâine, Tamara Buciuceanu este o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască”.
Ca parte din publicul care o adoră necondiţionat, fiecare român regăseşte în Tamara Buciuceanu-Botez în același timp creatorul și obiectul creat, omul care se înalță peste granițele cele mai îndepărtate dintre realitate și vis, ale cărui picioare se afundă în pământul ambelor împărății.
Parafrazându-l pe Max Reinhardt, cred în nemurirea teatrului. E cel mai minunat adăpost pentru cei care și-au ascuns fără să știe nimeni copilăria în buzunar și care au pornit să-și continue jocul până la sfârșitul lor. În buzunarul acestei copilării emoţia se înclină în faţa lacrimii de amintire ce poartă numele Tamarei Buciuceanu!
Urmărește-ne și pe Google News
