Nicolae Labiș ,‘‘buzduganul unei generații‘‘, 89 de ani de la naștere!

Portretul fizic al lui Nicolae Labiș este sugestiv creionat de Tudor Vianu (citat în: George Bădărău, Nicolae Labiș, Viața și opera, 2001) care mărturisește: „Mă surprindea obrazul lui bucălat de copil, ochii cu umbre adânci, mustața legată, ca a plutașilor de pe Bistrița. Era în înfățișarea lui ceva în același timp proaspăt și arhaic, cum nu mai văzusem niciodată pe figura unui tânăr.”

Articol editat de Anca Bălălău, 2 decembrie 2024, 16:10

Copilul minune al poeziei secolului XX, Nicolae Labiș era înrudit cu Ion Creangă și venerat de Nichita Stănescu. Ceea ce nu se ştie este că Nichita a avut un adevărat “complex Labiş”, fiind tot timpul intimidat, inhibat de prezenţa fizică şi poemele autorului “Morţii căprioarei”.

Nicolae Labiș a fost fiul învățătorilor Eugen și Ana-Profira, iar școala primară o începe în satul natal în clasa mamei sale. Încă de la 5 ani învață să citească de la elevii mamei sale. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial tatăl pleacă pe front, iar familia se refugiază în comuna Mihăești, satul Văcarea, lângă Câmpulung-Muscel. În mai 1945, familia se întoarce în Moldova și se stabilește la Mălini.
A urmat Liceul „Nicu Gane” din Fălticeni între anii 1947 – 1951, perioadă în care scrie versuri, iar la sfârșitul lui 1950, participă la o consfătuire a tinerilor scriitori din Moldova, în calitate de secretar al cenaclului literar din Fălticeni care are loc la Iași, unde se remarcă după ce recită poezia Fii dârz și luptă, Nicolae!, poezie care-i va fi publicată în Iașul nou și în ziarul Lupta poporului din Suceava.
În ianuarie 1952, la inițiativa lui Constantin Ciopraga, Labiș a fost transferat la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Iași, unde a devenit conducătorul cenaclului literar.
În poezia lui Nicolae Labiș se regăsesc influențe ale lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi și Ion Barbu. O frapantă afinitate prezintă Labiș cu Arthur Rimbaud, amintit în versurile:
„Scuture-și pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei și scrie-și slăvii integral, semeț contur
Din vuirea de tramvaie și din ud pavaj să-ți crească
Evocarea mea frățească, încâlcit ștrengar, Arthur!”

Drama poetului,se oglindește în poezia „Moartea căprioarei” , drama eu-lui său liric se declanșează în momentul în care se anunță vînătoarea inițiatică, prin care băiatul se va maturiza în mod cu totul neașteptat: „Mă iau după tata la deal printre târșuri,/ Și brazii mă zgârie, răi și uscați./ Pornim amândoi vânătoarea de capre,/ Vânătoarea foametei în muntii Carpați… o vânătoare a destinului său pe care și l-a prevestit și asumat în egală măsură…

În noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, la scurt timp după aniversarea împlinirii a 21 de ani, Labiș, care petrecuse câteva ore în compania unor cunoștințe la Casa Capșa și la restaurantul Victoria, a fost victima unui grav accident de tramvai.
După ce i-a fost refuzată internarea la spitalele Colțea și Central, spre zorii zilei de 10 decembrie a fost internat la Spitalul de Urgență. Acolo, de pe patul de spital i-a șoptit un poem prietenului său, scriitorul Aurel Covaci , poem care a fost inclus în volumul postum lupta cu inerția:
„Pasărea cu clonț de rubin
S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat.
Nu mai pot s-o mângâi.
M-a strivit,
Pasărea cu clonț de rubin,
Iar mâine
Puii păsării cu clonț de rubin,
Ciugulind prin țărână,
Vor găsi poate
Urmele poetului Nicolae Labiș
Care va rămâne o amintire frumoasă…„

Nicolae Labiș este unul dintre cei mai mari poeți ai românilor, care astăzi ar fi împlinit 89 de ani, din păcate a murit la doar 21 de ani și poate a rămas amintirea și creația sa după cum scria în scurta sa trecere pământeană- „Eu nu mai sunt, e-un cântec tot ce sunt”.