Ascultă Radio România Reșița Live

Reşiţa: înșelăciune printr-o platformă online sub pretextul ștergerii datoriilor din Biroul de Credit

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice. El ar fi păcălit o femeie din Reșița, folosindu-se de identitatea fictivă a unui broker de credite. Prejudiciul estimat de anchetatori depășește 4.500 de lei.

Reşiţa: înșelăciune printr-o platformă online sub pretextul ștergerii datoriilor din Biroul de Credit

Articol editat de Oana Nicolae, 4 noiembrie 2026, 17:03

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin – Serviciul de Investigații Criminale au efectuat, în 4 noiembrie 2026, patru percheziții domiciliare în municipiul București și în județul Hunedoara. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și a Inspectoratului General al Poliției Române.

Ancheta vizează infracțiuni de înșelăciune, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.

Cum ar fi fost păcălită femeia din Reșița

Potrivit informațiilor transmise de IPJ Caraș-Severin, din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că bărbatul de 29 de ani ar fi contactat și indus în eroare o femeie din Reșița, prezentându-se în mod fictiv drept broker de credite.

Acesta ar fi promovat, prin intermediul unei platforme online, servicii de ștergere a datoriilor din evidențele Biroului de Credit. Pentru a convinge potențialii clienți, ar fi folosit inclusiv o înregistrare video în care prezenta serviciile respective.

În acest mod, femeia ar fi fost determinată să îi transmită fotografia cardului bancar și codul de securitate al acestuia.

Ulterior, folosind datele bancare obținute, bărbatul ar fi accesat fără drept sistemul informatic bancar. El ar fi efectuat astfel mai multe tranzacții financiare neautorizate.

Ar fi folosit conturile bancare ale altor persoane

Anchetatorii susțin că bărbatul nu ar fi acționat singur în realizarea tranzacțiilor financiare. Acesta ar fi beneficiat de sprijinul unor persoane care i-ar fi pus la dispoziție, în mod conștient, conturi bancare pentru efectuarea operațiunilor cu bani proveniți din presupusa activitate infracțională.

Prejudiciul reclamat de femeia din Reșița este estimat la peste 4.500 de lei.

Patru percheziții în București și Hunedoara. Ce au ridicat polițiștii

În cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii au descins la locuințele a trei persoane cercetate în cauză. Este vorba despre doi bărbați, de 29 și 62 de ani, și o femeie de 63 de ani.

În urma perchezițiilor domiciliare au fost ridicate mai multe documente, carduri bancare și telefoane mobile. Bunurile ar putea avea legătură cu activitatea infracțională investigată.

Doi dintre cei trei cercetați, respectiv bărbatul de 29 de ani și femeia, au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.

Bărbatul de 29 de ani, reținut pentru 24 de ore

În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului de 29 de ani pentru o perioadă de 24 de ore.

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele și a eventualei implicări a altor persoane.

Atenție la ofertele de ștergere a datoriilor din Biroul de Credit! Nu transmiteți fotografii ale cardului bancar, codul CVV/CVC sau alte date de securitate unor persoane care promit rezolvarea rapidă a problemelor financiare prin intermediul platformelor online.

Autoritățile precizează că persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție pe întreg parcursul procesului penal.

 

 

Sursă: IPJ Caraş-Severin

 

Urmărește-ne și pe Google News

Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” din Moldova Nouă intră în modernizare. Investiția depășește 9 milioane de lei
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 08:15

Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” din Moldova Nouă intră în modernizare. Investiția depășește 9 milioane de lei

Infrastructura educațională din Moldova Nouă va beneficia de o nouă investiție. A fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea...

Liceul Tehnologic „Clisura Dunării” din Moldova Nouă intră în modernizare. Investiția depășește 9 milioane de lei
Controale rutiere în Caraș-Severin, pe tot parcursul lunii noiembrie. Polițiștii verifică șoferii și starea autovehiculelor
Actualitate miercuri, 4 noiembrie 2026, 08:15

Controale rutiere în Caraș-Severin, pe tot parcursul lunii noiembrie. Polițiștii verifică șoferii și starea autovehiculelor

Polițiștii rutieri din Caraș-Severin vor desfășura, pe tot parcursul lunii noiembrie, acțiuni pentru creșterea siguranței în trafic și...

Controale rutiere în Caraș-Severin, pe tot parcursul lunii noiembrie. Polițiștii verifică șoferii și starea autovehiculelor
„Noaptea Companiilor” la Timișoara. Firmele își deschid porțile până la miezul nopții pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 20:48

„Noaptea Companiilor” la Timișoara. Firmele își deschid porțile până la miezul nopții pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă

Timișorenii care vor să descopere oportunitățile de angajare direct la sediul angajatorilor sunt invitați, în 5 noiembrie, la „Noaptea...

„Noaptea Companiilor” la Timișoara. Firmele își deschid porțile până la miezul nopții pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă
Trafic de droguri în Timișoara: bărbat de 36 de ani, arestat preventiv
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 17:57

Trafic de droguri în Timișoara: bărbat de 36 de ani, arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, după ce a...

Trafic de droguri în Timișoara: bărbat de 36 de ani, arestat preventiv
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 17:15

Autobuze electrice între județele din Regiunea Vest. Două trasee sunt propuse pentru Caraș-Severin

Transportul public regional între județele Caraș-Severin, Timiș, Arad și Hunedoara ar putea fi asigurat cu autobuze electrice. Proiectul prevede...

Autobuze electrice între județele din Regiunea Vest. Două trasee sunt propuse pentru Caraș-Severin
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 16:13

Anchetă de amploare în Arad: 2,9 milioane de euro, bani proveniți din fraude europene, în vizorul procurorilor

Anchetă de amploare în județul Arad, într-un dosar de spălare de bani și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii și...

Anchetă de amploare în Arad: 2,9 milioane de euro, bani proveniți din fraude europene, în vizorul procurorilor
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:57

Primele două tramvaie scurte au ajuns la Timișoara. Alte opt vor fi livrate până în primăvara anului viitor

Primăria Timișoara continuă programul de modernizare a transportului public. Primele două tramvaie scurte, achiziționate cu fonduri europene, au...

Primele două tramvaie scurte au ajuns la Timișoara. Alte opt vor fi livrate până în primăvara anului viitor
Actualitate marți, 3 noiembrie 2026, 15:53

Sechestru de peste 13 milioane de lei în dosarul dealerului auto din Arad care a păgubit 100 de clienți

Anchetatorii au pus sub sechestru bunuri și sume de bani în valoare echivalentă de peste 13 milioane de lei în dosarul dealerului auto din Arad...

Sechestru de peste 13 milioane de lei în dosarul dealerului auto din Arad care a păgubit 100 de clienți