Lucian Blaga, 130 de ani de la începutul ”marii treceri”

„Cel dintâi capitol din credo-ul meu este, că săvârșești o crimă împotriva culturii, dacă te împodobești cu ea din lux și nu o asimilezi din necesitate organică”, mărturisea cel care acum 130 de ani, venea pe lume – filosoful, poetul, dramaturgul, traducătorul, jurnalistul, profesorul universitar, academicianul și diplomatul român, Lucian Blaga.

Articol editat de Anca Bălălău, 9 mai 2025, 11:20

A îmbogățit corola de minuni a lumii, începând din anul 1919 odată cu apariția primului volum de poezii „Poemele luminii” și continuând cu nenumăratele lucrări de filosofie și dramaturgie.
Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în satul Lancrăm din județul Alba, sat ce poartă-n nume „sunetele lacrimei”. Copilăria sa a stat, după cum el însuși mărturisește, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, autodefinindu-se „mut ca o lebădă”, deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de patru ani.

Debutul

A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909. În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de filosofie, și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări.
Studii

A urmat cursurile Facultății de Teologie din Sibiu și Oradea în perioada 1914–1916, pe care le-a finalizat cu licență în 1917.

A studiat filosofia și biologia la Universitatea din Viena între anii 1916 și 1920, obținând titlul de doctor în filosofie. Aici a cunoscut-o pe Cornelia Brediceanu, cea care îi va deveni soție. A revenit în țară în ajunul Marii Uniri. În anul 1916, în timpul verii, Blaga vizitează Viena, unde descoperă Expresionismul.

„La cursuri, îmi aduc aminte că uimea pe profesori cu originalitatea răspunsurilor pe care le va da. Şi în vreme ce clasa-şi îndrepta admirația spre mușchii atletici ai unor colegi, bănuiam în sclipirea ochilor un joc de flăcări deasupra unei comori” – își va aminti mai târziu un fost coleg de liceu al poetului, Horia Teculescu Amintiri despre Lucian Blaga, în Țara noastră, 1935.
„Începuse să-l pasioneze problemele de știință și filosofie” – atestă aceleași Amintiri. Ne vorbea despre planeta Marte, încerca să ne dovedească existența vieții acolo. Cu timpul era pasionat mai mult de problemele filozofice (Conta, Schopenhauer, Höffding, Bergson).

O lungă perioadă (1926-1939), va lucra în diplomație, fiind, succesiv, atașat de presă şi consilier la legațiile României din Varșovia, Praga, Berna și Viena, ministru plenipo-tențiar la Lisabona. Își continuă activitatea literară și științifică, publicând în tot acest timp volume de versuri, eseuri filosofice și piese de teatru.
În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu. Începând cu anul 1943 redactează revista Saeculum, care va apărea un an.
A continuat să fie profesor universitar până în 1948, atunci când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră.
După ce a fost îndepărtat de la catedră, din 1948 a lucrat în cadrul filialei din Cluj a Academiei Române, ca bibliograf. A devenit cercetător la Institutul de Istorie și Filosofie, apoi bibliotecar șef și director adjunct la filiala clujeană a Bibliotecii Academiei.

Nominalizarea la Premiul Nobel

Lucian Blaga a fost propus pentru Nobel, de un grup de români din străinătate și acest lucru ar fi constituit consacrarea definitivă a poetului, dar ar fi însemnat și o mare izbândă pentru literatura română aflată, în anii 1950, în nefericitul impas al realismului socialist. Cauzele „rătăcirii“ dosarului Blaga nu au fost încă pe deplin deslușite de către cercetători.

Cornelia Brediceanu Blaga, soția lui, nota legat de propunerea pentru Nobel: „Basil a plecat cu referatul la Stockholm, având certitudinea că toți cei din comisie vor vota pentru acordarea premiului lui Lucian”. Însuși Lucian Blaga avea cunoștință de faptul că fusese propus pentru Premiul Nobel. Mai mult, chiar citise Referatul înaintat înaltei comisii de la Stockholm. Fiica sa, Dorli, în lucrarea „Lucian Blaga, Corespondență de familie“, scrie: „în toamna 1956, Blaga a fost propus pentru Premiul Nobel. Statul român nu și-a dat însă asentimentul”.

Din păcate, zicerea poetului: „Unora le place numai ce înţeleg, alţii pot înţelege numai ce le place”, reiterează un adevăr valabil parcă şi astăzi.

Dincolo de poezie, Blaga este preocupat și de teatru. Dramaturgia blagiană este singulară în literatura română. Când își pregătește piesele, gândește ca un filosof și scrie ca un poet, iar fiecare piesă este o dezbatere a unei idei și o demonstrație de stil. Dacă în „Meșterul Manole” este preocupat de dihotomia dintre artist și operă, dintre muritor și peren, în „Tulburarea apelor”, ca și în „Zamolxe”, dezbate esența religiei. Prima sa dramă, „Zamolxe”, apare în volum în 1921 și este premiată atât de Academia Română pentru debut, cât și de Universitatea din Cluj (pe care Blaga o va sluji ca strălucit profesor).
Ca filosof, Blaga este considerat a fi primul care stabilește un sistem filosofic bazat, printre altele, pe conceptele de cunoaștere paradisiacă și cea luciferică. Chiar dacă a fost influențat de filosofia germană, el reușește să descopere particularități specifice spațiului românesc. Trilogiile sale dezbat mai multe direcții fundamentale ale filosofiei culturii.

Pleacă în lumina veșnică la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm, unul dintre cei mai mari poeţi pe care i-a avut poporul român şi care vă dăinui veşnic prin operele sale, care dovedesc puterea geniului românesc.

„Cele mai minunate cuvinte, ce-au fost rostite cândva pe pământ, sunt: Împărăția Lui Dumnezeu nu vine ca înfățișare externă. Nici nu poți zice, că este aici sau dincolo, căci iată împărăția lui Dumnezeu este în voi înșivă. Orice reformă radicală religioasă trebuie să purceadă din cuvintele acestea. Să nu pornească oare și la noi-tot de-aici? Vieții nu i-am rămas dator nici un gând, dar i-am rămas dator viața toată”, mărturisea cel ce a împărtășit limba și literatura română cu „sunetele lacrimei”, Lucian Blaga.

Pe uliţa Veche, în Lancrăm, la nr. 234, se află casa părintească a lui Lucian Blaga, devenită muzeu după anul 1995 când, cu ocazia centenarului naşterii poetului, statul român cumpără proprietatea pentru a o integra în circuitul turistic şi în patrimoniul naţional. Casa memorială “Lucian Blaga” este deschisă publicului începând cu anul 1998.

În perioada în care era interzis, Lucian Blaga a fost înregistrat pe bandă, în primăvara anului 1954, de către redactorul Radiodifuziunii, Pop Simion. Pentru îndrăzneala sa, reporterul a fost retrogradat pe șase luni și i s-a retras dreptul de semnătură pe trei luni. Cu toate acestea, banda s-a păstrat, Lucian Blaga putând fi ascultat și astăzi cum recită din traducerile sale de poezie universală.