La mulți ani, Bogdan Piperiu!

În aceste vremuri tulburi, când valorile fundamentale se pierd, când există o lipsă de respect faţă de individ, când mirajul extraordinarelor posibilităţi tehnice de comunicare ne face tot mai conştienţi de singurătatea omului modern şi de imposibilitatea de a ne face înţeleşi, trebuie să reînvăţăm să vorbim despre lucrurile cele mai simple, să vorbim, indiferent de vreo limbă anume, prin lumină, costume, muzică şi pictură. Nicio tehnologie nu e in stare să înlocuiască ori măcar să imite arta. Nu mai puţin, nici o tehnologie nu poate înlocui arta de a fi admirator, o artă a cărei esenţă este participarea şi implicarea, iar nu pasivitatea. Astfel, îndrăznesc să spun, vom schimba noi lumea, sau, cel puţin, o vom ajuta să se ferească de a cădea in disoluţie totală … Poate că e utopie această dorinţă de a folosi cuvinte – cuvinte blânde, cuvinte tandre, cuvinte senzuale, cuvinte magice, cuvinte violente sau periculoase – pentru a le opune armelor tot mai ucigătoare ale naţionalismului şi xenofobiei. Poate că e utopie această convingere că oamenii vor într-adevăr să-şi vorbească unul altuia, privindu-se drept in ochi unul pe celălalt, neavând nevoie de alt intermediar decât propriile lor trupuri – şi toate astea într-o vreme când, în societatea noastră, din ce în ce mai des imaginile vorbesc cu imaginile, vocile cu vocile, spectrele cu spectrele. Poate că e utopie această credinţă că mesajele unui artist pot face mai mult decât discursul unui politician. Dar ce s-ar alege de această lume a noastră dacă in ea nu ar exista artiști care să ne avertizeze, să demaşte toate absurdităţile pe care adesea suntem incapabili să le observăm noi înşine?
Ce s-ar alege de această lume a noastră dacă in ea nu ar exista utopii, speranţe, acţiuni ţintind forma pură a frumuseţii şi plăcerea de a spune ceva unei alte fiinţe umane
?”

Parafrazându-l pe Giorgio STREHLER, mă gândesc astăzi la artistul plastic Bogdan Piperiu, născut în urmă cu 44 de ani în Reșița, Moniom.

Bogdan Piperiu este pictor, designer și grafician. A studiat pictura de șevalet la Liceul de Arte din Reșița. Trăiește și pictează de mai mulți ani la Tuttlingen, Germania. Este membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, filiala Reșița dar și a Kunstkreist Tuttlingen (Uniunea Artiștilor din Tuttlingen).

Coincidență sau nu, este născut în aceeași cu artistul universal, Constantin Brâncuși.

Are în palmares peste 25 de expoziții naționale și internaționale, personale și de grup. Pictura sa are mesaje și teme complexe, de la frică, la supraviețuire și violență, dar și peisajele de acasă care vibrează din pânzele sale. Este un Pictor al propriilor sale trăiri, cu dimensiunea reală, tăioasă și gri a prezentului perpetuu.

A început să picteze de mic și chiar și-a expus prima lucrare într-o expoziție colectivă a artiștilor din Reșița, pe când avea 13-14 ani. Pe la începutul anilor 1990 a vândut prima lucrare și cu banii obținuți și-a luat „celular”, un telefon la mâna a doua care s-a stricat după câteva zile, dar care, în cele câteva zile i-a oferit statutul de „pictor înstărit cu celular în buzunar”.

Mărturiseşte cu nostalgie:
“Nu îmi amintesc exact. Știu doar că prin clasele primare tatăl meu îmi făcea toate planșele. Tare leneș mai eram. Nu prinsesem încă gustul, dulceața. Apoi, cu timpul, am început singur să descopăr culoarea, forma, desenul. Făceam planșele, desenele tuturor colegilor din clasă și nu mai aveam timp pentru ale mele. Toți luau nota zece iar eu un amărât de cinci sau șase, pe ceva “fușărit”, făcut în grabă și prost! Mare le era mirarea alor mei. Ei vedeau că acasă îmi dădeam silința, că nu îmi mai scot nasul din blocul de desen dar când veneam cu carnetul de note la semnat, la desen aveam cele ai mici note. Nu aș fi vrut să fi fost în pielea lor de atunci! Sigur, cu timpul, lucrurile s-au limpezit. Refugiul ăsta al meu i-a determinat pe părinți să mă îndrume spre Liceul de Artă din Reșița. După proba practică de admitere, acceptat fiind, a început totul! E o altă poveste! Una frumoasă, dinamică, plină de picanterii!
Deja eram pe corabia dorită. În care mă simțeam EU! Am avut parte de profesori buni deveniți ulterior colegi de filială
”.

Bogdan Piperiu este într-o strânsă colaborare cu toate forurile culturale din Caraş-Severin, fie prin participări la expoziţii, fie prin semnătura sa pe toate afişele Teatrului de Vest, ca o puternică şi profundă declaraţie de iubire pentru cultură şi artă.

Orice călătorie cu Bogdan pe arterele sufletului duce către inima culorilor sale înflorite într-o primăvară a vârstelor sale artistice… pentru că un artist este cu adevărat primăvara acestei lumi care ține copilăria în mirarea din ochii cu care privește în jur!

Ultima expoziție ACASĂ a fost în cadrul FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL SABIN PAUTZA, la Muzeul Banatului Montan Reșița în octombrie 2022 , când a avut loc vernisajul expoziției de artă plastică GIFTIG – TOXIC.

Să ne trăiești și să ne călătorești Bogdan Piperiu-prietenul, artistul, românul care găsește calea spre frumos cu sufletul unor sentimente ce renasc pe fiecare pânză dăruită imperiului veșnic al culturii!

La mulți ani, Bogdan Piperiu!

De același autor

Related Articles