Iosif Sava, un aristocrat un al muzicii și al presei
Ori de câte ori mă gândesc la Iosif Sava, ori de câte ori butonez telecomanda tv, mă uit cu vinovăție către cei mai tineri dintre noi… o vinovăție asumată, o vinovăție amestecată cu mâhnire sub umbra unui sentiment profund de durere… Este greu de explicat fascinația, ce încă o port în suflet,când îmi trăgeam plapuma unei seri de sâmbătă privind cu un respect ce creștea o data cu mine Seratele Muzicale TV realizate de Iosif Sava la TVR ce rivalizau cu emisiunile lui Leonard Bernstein de la televiziunea americană, după cum aveam să aflu mai târziu.
Articol editat de Anca Bălălău, 19 august 2025, 16:00
Cine îşi mai aduce aminte de Iosif Sava şi ale sale „Serate“? Şi cum s-a ajuns ca dispariţia unui om, atât de atipic pentru postura clasică a unui prezentator TV, să simbolizeze intrarea în adormire a unei întregi părţi a culturii româneşti?
Întrebări ce au rămas retorice… Iosif Sava a plecat mâhnit, iar această mâhnire a sa doare doar pe cei care doresc să mai lupte pentru a-i impune modelul de viaţă şi de cultură în faţa telespectatorilor, ascultătorilor și cititorilor, dar interesul pentru cultură în televiziuni și presă în general a scăzut progresiv în România.
Rămâne ca o datorie a inimii sufletelor noastre să-l povestim, până când undeva, un copil o să viseze că vrea să devină Iosif Sava…
Iosif Sava, pe numele său Iosif Segal, a văzut lumina zilei pe 15 februarie 1933, în Iași într -o familie evreiască în care se făcea muzică de peste trei secole.A plecat dintre noi pe 18 august 1998…
Artistul, un munte de om cu o voce gravă şi o manieră inconfundabilă a rostirii,dar de o finețe și sensibilitate greu de descris, este cel care a dat culturii noastre pre şi postrevoluţionare un sens profund, întruchipând, cu pasiune, rafinament şi eleganţă aparte, tot ceea ce a însemnat respectul profund pentru valori.
’’Tata a fost un intelectual de rasă, dar el mă putea lăsa în voia valurilor, dintr-un sentiment fatalist. Mama a fost cea care s-a bătut să răzbat în viaţă, încă din copilărie. Mama a ştiut, instinctiv, că, înainte de toate, trebuie să învăţ, să stau aplecat asupra pianului, în anii războiului, când am avut cu greu acces la şcoală, ea a hotărât că trebuie să am profesori’’, nota în Jurnalul său regretatul Iosif Sava.
Tatăl său a fost multă vreme violonist la Filarmonica din Iași. Bunicul său, care a fost unul din colaboratorii lui Gavril Musicescu, a condus corul Mitropoliei din Iași. Străbunicul său a fost printre primii absolvenți ai Conservatorului înființat de Alexandru Ioan Cuza.
Iosif Sava și-a început studiile la Iași, întâi la Conservatorul Municipal (1944-1945), Academia de muzică George Enescu (1945-1947), Institutul de Artă (1947-1949) și Liceul de Artă (1949-1951), apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu din București (1962-1966) cu Constantin Constantinescu (teorie și solfegiu), Achim Stoia (armonie, contrapunct, forme muzicale), George Pascu (istoria muzicii, muzică de cameră) etc. Între 1951 și 1955 a urmat și Facultatea de Filosofie de la Universitatea din București, fiind licențiat în 1955. Profesia sa de bază era cea de clavecinist și pianist, pe care a exercitat-o din 1974 până în 1987, în cadrul multor formații de muzică de cameră, între care Ars Rediviva, Quodlibet Musicum și Consortium Violae, precum și ca partener de muzică de cameră al multor soliști români de marcă. A făcut turnee artistice în Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Spania, Elveția, Cuba și U.R.S.S. A dat și concerte de orgă.
În afară de interpretarea muzicii, a fost pasionat și de comentarea fenomenului muzical. Din 1949 până în 1951 a fost colaborator al ziarului „Opinia” din Iași.
În 1951 și-a început activitatea de editor muzical la Radiodifuziunea Română. Din 1972 a realizat aici radioprogramul săptămânal „Invitațiile Eutherpei”. În paralel, a realizat și emisiunile „Cronica muzicală” și „Viața muzicală în actualitate”.
În 1980 a început activitatea la Televiziune, pe programul 2 al TVR, realizând săptămânal emisiunea „Serata muzicală TV”, emisiune ce a fost scoasă din grila de programe în 1985. În 1990 Iosif Sava a reluat emisiunea, pe care a realizat-o ca pe un forum de discuție cu cei mai reprezentativi oameni de cultură români, gravitând în jurul muzicii, dar cu trimiteri la politica culturală și la problemele contemporaneității.
Ciclul de emisiuni a fost întrerupt brutal în mai 1998, când Iosif Sava a fost îndepărtat, prin pensionare intempestivă, din Televiziunea Română, cu care avusese o îndelungată colaborare: în perioada 1990-1993, Iosif Sava a fost redactor-șef al Departamentului de Muzică din TVR, iar din 1993 până în 1998 redactor-șef al redacției culturale TVR. Fusese pensionat pe motiv de vârstă, exact în ziua în care împlinise 65 de ani, fără vreun cuvânt de adio, fără vreo discuţie, fără mulţumiri.
În anul 1997 fusese chiar numit director interimar al Departamentului Viața Spirituală, Cultură și Educație din TVR.
Soția sa, Marghit Sava, își amintea de sfârșitul activității la TVR:
“În ziua în care a împlinit 65 de ani, domnul Stere Gulea, directorul TVR de atunci, s-a debarasat de el ca de–o mănușă veche. Fără nimic, niciun cuvânt… Iosif Sava… s-a întors, fără a spune vreun cuvânt, și a plecat. Avea amărăciune în suflet. Nu se aștepta la așa ceva”.
A trecut la postul „PRO TV” pentru a continua emisiunea, iar din iunie a încheiat un contract cu postul „Acasă TV”, pentru a realiza o nouă emisiune, numită „Salonul muzical Acasă – Lista lui Sava”.
O ocluzie intestinală l-a obligat ca duminică, 12 iulie 1998, la ora 18:30, să se interneze de urgență în Clinica de Chirurgie din cadrul Spitalului Universitar București. După consultul medical s-a ajuns la concluzia că pacientul necesită imediat o intervenție chirurgicală, care a fost efectuată de către o echipă condusă de prof. dr. Radu Palade. Din păcate, deși operația a reușit, o infecție nosocomială postoperatorie, dobândită în clinica de chirurgie, i-a curmat prematur viața, pe 18 august 1998.
Și, da un om de cultură remarcabil, criticul de teatru și jurnalistul Marina Constantinescu își amintește, ori de câte ori vorbim, despre Iosif Sava:
‘’ Întâlnirea cu Radioul și cu Televiziunea înseamnă marea mea întâlnire cu Iosif Sava, căruia îi port și-am să-i port până la capăt recunoștință, dragoste, prețuire. Am fost prieteni, sunt prietenă cu fiul său,am fost prietenă cu soția lui. L-am cunoscut când eram studentă, înainte de 1989. În 1987 s-au scos două locuri la Radio și am optat imediat pentru unul din ele, un loc care ne farmecă pe toți, de când eram copii, generația mea și nu numai, pentru că am crescut cu Teatrul radiofonic, cu Matinalul și cu alte emisiuni făcute de profesioniști, inclusiv cu emisiunea lui Iosif Sava. Am pornit de la zero: am învățat să tai banda, un om formidabil, Răzvan Rădulescu, pe care după 1990 l-am întâlnit la Radio Europa Liberă, care se înființase și la București, cu Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanu (și el la butoane), acolo l-am întâlnit pe Iosif Sava, în practica pe care o făceam. I-am văzut umbra și am îndrăznit să mă apropii. M-a luat de mână și nu mi-a mai dat drumul până s-a prăpădit. Am făcut împreună un tur al Radioului, am mers la fonotecă, am învățat de la el că merită să înduri multe pentru calitate și pentru oameni care te urmăresc. Știu și azi marea durere pe care a avut-o pentru modul în care a fost pensionat. Și astăzi spun că această poveste l-a costat viața, pentru că locul lui de suflet a fost Radioul, habitatul în care a crescut și ne-a crescut.’’
Iosif Sava nu s-a sfiit să-și manifeste evreitatea în anii în care destui intelectuali evrei treceau pe vis a vis, când întâmplarea îi aducea prin fața Templului Coral. Nici să protesteze public împotriva manifestărilor antisemite, negaționiste, xenofobe, răbufnind după ’89.
Din cele peste 40 de cărți dedicate muzicienilor lumii, care-i poartă semnătura, câteva, publicate de Hasefer – Harpiștii regelui David, Muzicieni pe acoperiș, Variațiuni pe o temă de Chagall -, sunt minienciclopedii despre valorile muzicale evreiești.
Iosif Sava fost și un scriitor prolific, a scris 44 de cărți, 35 din ele despre muzică, și peste 6.000 de articole.
„După mine, vor rămâne generaţii care-şi vor aminti că le-am format gustul, le-am dat repere, elemente de axiologie artistică. Unele răspunsuri le găsim abia după o jumătate de veac de căutări. Valoarea răbdării”,amintea regretatul Iosif Sava!
Urmărește-ne și pe Google News
