In memoriam, Octavian Doclin, 4 ani de la despărțire!

Moartea i s-a arătat ca o fată frumoasă cu franjuri de poesie în jurul părului ei negru și aspru și i-a spus simplu, hai să ne întoarcem în Docliniana, Dumnezeu ți-a dedicat un rai acolo. Poetul i-a sărutat fruntea cu un vers și a pășit timid ca în primul an de școală, pragul spre veșnicie.

O coroană de versuri i-au pus pe amintire cei deslegați de vraja femeii cu franjuri de poesie pe frunte și câteva versuri au îngenuncheat scriindu-i numele pe arcada ce unește cele două tărâmuri dintre viață și moarte… cuvintele au plâns, dar poetul era liber și se juca cu îngerii apoi privea cu ochiul său însetat de poezie urmele făcute prin lacrimile celor dragi.
Am să scriu pentru voi, zicea și toate versurile le voi dărui Lui Dumnezeu să vă pomenească la răspântii de soartă și drumuri. Și s-a îndepărtat ca un copil de propria copilărie…iar cei rămași în urmă îl cântă ca pe o baladă tristă ce ia forma dorului…

Octavian Doclin se tot îndepărtează de 4 ani și de fiecare dată pe 11 februarie îl strigăm în numele tuturor cuvintelor care îl așteaptă să le transforme în versuri.
Dintr-un Reflex al îndoielii, mă tem că nu se mai uită înapoi, e atât de liniștit încât orice zidire a numelui său în regret i-ar tulbura mirarea cu care caută malul celălalt al nemuririi. Să îl păstrăm în tihna amintirii mângâindu-i sufletul cu lumină.

A rămas, pentru prieteni și chiar și pentru simplul cititor Octavian Doclin- un sonet românesc izvorât din lacrima nonconformistă ce păzește granița fină dintre ritual și firesc, dintre sublim și apocaliptic ca un Don Quijote ce străbate vânturile risipirii în lupta pentru teritoriile neîmblânzite ale propriei legende.

”În ceea ce mă priveşte, dacă e vorba de frageda pruncie, am nostalgia, care nu mă va părăsi până când mă voi întoarce la această vârstă a începutului vieţii, anotimpurilor. Ca să dau doar un singur exemplu: primăvara, îmi plăcea să stau, ziua în amiaza mare, în plaţul (în Banat, aşa se spune locului – asta înseamnă şi în germană – în care se seamănă altceva decât în grădina casei) semănat cu trifoi, culcat şi acoperit de albine şi fluturi, fără să mă ştie nimeni ”, mărturisea poetul Octavian Doclin.

Autor a numeroase cărţi, redactor la numeroase publicaţii, dar şi partenerul de viaţă şi limba şi literatură română al criticului literar Ada Cruceanu, poetul răspândea emoţie cu bucuria unui copil care a descoperit cu fiecare poem un verb ce argumentează litera în spiritul legilor Cetăţii ce nu se lasă cucerită decât de frumosul care salvează lumea.

Octavian Doclin a fost boemul veșnic tânăr și ferice al elitei culturale bănățene, un Prinț, când vrea, al timpurilor sale ce împarte cartea gloriei în veșminte când hamletiene, când un Robison cu insula în suflet în singurătatea propriei căutări răzvrătite între răspunsuri și întrebări într-un regat sau o țară, undeva la marginile lumii.
Dar, într-o zi de 11 februarie 2020, moartea i s-a arătat ca o fată frumoasă cu franjuri de poesie în jurul părului ei negru și aspru și i-a spus simplu, hai să ne întoarcem în Docliniana, Dumnezeu ți-a dedicat un rai acolo. Poetul i-a sărutat fruntea cu un vers și a pășit timid ca în primul an de școală, pragul spre veșnicie.

Nota redacției:
A văzut zorii vieții pe 17 februarie 1950,în comuna Doclin, judetul Caraș-Severin, fiul al lui Ioan Chisăliță și al Mariei născută Olaru.
Studii elementare (1957-l965) în comuna natală și liceale (1965-l969) în comuna Grădinari; licențiat al Facultății de Filologie a Institutului Pedagogic din Oradea (1972).
Prof. la Bixad (1972-l977); referent literar la Centrul Județean Caraș-Severin al Creației Populare din 1977.
Colaboreaza la România literară, Viață Românească, Familia, Tribuna, Steaua, Transilvania, Luceafărul, Contemporanul, Orizont etc.Debutează cu poezia Galilei în revista Orizont (1970); debut editorial cu volum Neliniștea purpurei (1979), urmat de Ființa tainei (1981), Muntele și Iluzia (1984), Curat și nebiruit (1986) și Cu gindul la metaforă (1989).
Opera literară
Neliniştea purpurei, Timişoara, 1979;
Fiinţa tainei, Timişoara, 1981;
Muntele şi Iluzia, Timişoara, 1984;
Curat şi nebiruit, Bucureşti, 1986;
Cu gândul la metaforă, Bucureşti, 1986;
Metafore gândite-n stil pentru când voi fi copil, Reşiţa, 1991;
Ceasul de apă, ediţie îngrijită şi postfaţă de Lucian Alexiu, Timişoara, 1991;
A te bucura de eroare, Timişoara, 1992;
În apărarea poemului scurt, Timişoara, 1993;
Climă temperat continentală – Temperate Continental Climate, ediţie bilingvă, îngrijită şi traducere de Ada D. Cruceanu, postfaţă de Lucian Alexiu, Timişoara, 1995;
Agresiunea literei pe hârtie, Timişoara, 1996;
Esau, postfaţă de Adrian Dinu Rachieru, Reşiţa, 1997;
Poeme duminicale, Reşiţa, 1998;
47 Poeme despre Viaţă, Dragoste şi Moarte, Reşiţa, 1998; ediţia (47 Poems about Life, Love and Death), traducere de Ada D. Cruceanu, Reşiţa, 1998;
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

De același autor

Related Articles