In memoriam, Marin Preda: „O viaţă glorioasă are adesea un sfârşit tragic“!

O veste șoca lumea, acum 44 de ani, pe 16 mai 1980:Marin Preda a părăsit această lume la doar 58 de ani și după câteva săptămâni de la retragerea din toate bibliotecile și librăriile a ultimului său roman lansat în același an, „Cel mai iubit dintre pământeni” ce conținea o critică violentă a comunismului.
Misterul morţii din noaptea de 15 spre 16 mai a devenit subiect de roman.
Şoferul scriitorului , C. Turturică a pus pe hârtie amintirile despre moartea lui Preda în cartea ”Cum a murit Marin Preda”. Realizatorul TV, Mariana Şipoş, a pus cap la cap toate documentele din arhivele Securităţii şi declaraţiile despre moartea lui Preda, în cartea” Dosarul Marin Preda”, apărută în 1999.
Marin Preda şi-a petrecut ultima zi din viaţă, 15 mai 1980, la Editura ”Cartea Românească”, în biroul său de director. A primit vizite, a scris şi spre seară a rămas, aşa cum obişnuia , singur. Aici i-ar fi adus coana Vetuţa , femeia de serviciu, o sticlă de rom cubanez, după spusele şoferului Turturică. Preda a băut singur, închis în birou, până târziu în noapte. Femeia de serviciu a fost cea care i-a chemat un taxi să-l ducă la vila de creaţie de la Mogoşoaia, unde Preda obişnuia să doarmă de câteva săptămâni. Scriitorul băuse şi a fost ajutat să urce şi să coboare din taxi. Potrivit declaraţiei şoferului de taxi, prezentată de Mariana Sipoş în cartea “Dosarul Marin Preda”, scriitorul “se afla în stare avansată de ebrietate”.
Ajuns la Mogoşoaia, Preda a fost urcat în camera sa cu numărul 6, unde i s-a adus o omletă. Scriitorul a coborât în jurul orei 1.30 în sala de mese, acolo unde petreceau mai mulţi scriitori la o zi de naştere.
În jurul orei 2.00 dimineaţa scriitorul a fost urcat, pe braţe, în camera sa de poetul Virgil Mazilescu şi de portar. Cei doi l-au lăsat în pat, îmbrăcat în palton.
În dimineaţa zilei de 16 mai, Preda a fost găsit mort în patul său din camera 6 de la Mogoşoaia, de către scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu care venise să îl ia pentru a pleca împreună la Focşani.
”În dimineaţa plecării, telefoanele de la Focsani mă zăpăciseră. Întâlnirea lui Preda cu cititorii urma să se desfăşoare în sala teatrului. Era aşteptat de toată lumea. Se pregatea un fel de sărbătoare a autorului. Pe la ora 11.30 l-am luat pe Cornel Popescu şi-am plecat la Mogoşoaia. Era o zi friguroasă. Am urcat în goană scările din marmură şi am bătut la uşa camerei cu numarul 6. Niciun răspuns. Am mai ciocănit o dată. Linişte. Am apăsat clanţa şi uşa maronie s-a deschis… Marin Preda părea că doarme într-o poziţie nefirească”, povestea scriitorul într-un interviu, despre scena găsirii cadavrului lui Preda.
În procesul-verbal întocmit în data de 16 mai 1980 de Procuratura municipiului Bucuresti se specifică:
„În jurul orei 12.15, în camera cu numarul 6 din Pavilionul C, pe patul de lângă fereastră, cu capul sprijinit de tăblia patului, este găsit scriitorul Marin Preda decedat, cu rigiditate cadaverică instalată”. “Cadavrul este îmbrăcat cu pijama, papuci şi un pardesiu înspicat negru cu alb.Pe mucoasa buzei superioare, lângă comisura stângă prezintă o mică zonă echimotică cu o contuzie superficială în centrul ei, corespunzând caninului superior stâng. În dreptul corpului decedatului, pe covor, se observă o pereche de ochelari cu bratele deschise”, au consemnat reprezentanţii procuraturii în procesul verbal redat în cartea ”Dosarul Marin Preda”. Potrivit certificatului medico-legal moartea lui Preda ”s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”. Scriitorul avea câteva echimoze pe frunte, semne pe care anchetatorii nu le-au catalogat ca având rol în producerea decesului ”Semnele de violentă descrise la autopsie s-au putut produce prin lovire de corp dur si nu au un rol în producerea mortii”, s-a mai consemnat în procesul verbal.
”Marele singuratic” al literaturii române, Marin Preda, s-a remarcat ca un fervent opozant al regimului comunist, a înţeles că ,,Viața ca o pradă”, din ,,Delirul” comunismului nu este ceea meritau cititorii săi, declarând la începutul anilor 1970: „Dacă vreți să introduceți realismul socialist, eu, Marin Preda, mă sinucid”.
Copil de oameni simpli, Marin Preda a fost fiul lui Tudor Călărasu, „de profesie plugar”, și al Joitei Preda, a primit, la naștere, numele mamei, întrucât părinții nu încheiaseră o căsătorie legală si numai astfel Joita Preda putea primi pensie ca văduvă de război. Ea venea cu două fete din prima căsătorie, iar Tudor Călărasu avea si el trei băieti; împreună, au mai avut încă trei copii.
Marin Preda îsi petrece copilăria în această familie numeroasă care – în ciuda celor două loturi de pământ „primite la împroprietărire” – nu este lipsită de griji. În septembrie 1929, învătătorul Ionel Teodorescu îl înscrie pe Marin Preda în clasa I, însă tatăl nu-l lasă să meargă. Anul următor, este reînscris în clasa I, la Școala primară din satul natal. Dar copilul participă si la treburile gospodăresti (păzitul vitelor sau munca la câmp), ceea ce face ca, în primele clase, să absenteze adesea de la scoală. Se dovedeste printre elevii cei mai buni din seria sa, obtinând premiul cu coronită, scenă evocată mai tarziu in romanul “Morometii”. Cu greu, depăsind multe piedici, reuseste să termine șapte clase primare, cu media generală pe obiecte 9,15.
În 1937, se prezintă la Școala Normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. Tatăl intenționează să-l dea la o scoală de meserii, însă intervine salvator librarul Constantin Păun din Miroși și îl duce la Școala Normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10.
În toamna lui 1939 este transferat la Școala Normală din Cristur-Odorhei, unde îsi continuă studiile încă un an. În sedintele societătii literare din scoală este remarcat de profesorul Justin Salantiu, care îi prezice că „va ajunge un mare scriitor”. În 1940, în urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primeste o repartiție pentru o școală similară din București. Intră în contact cu refugiatii ardeleni și se întâlneste cu siliștenii lui stabiliți în Bucuresti. Toate acestea vor fi evocate, peste trei decenii, în romanele „Delirul” si „Viata ca o pradă’’.
Și-a depăşit condiţia, şi-a depăşit vremurile rămânând unul dintre cei mai mari oameni de cultură ai secolului XX, plătind conștient ceea ce afirma:
„Trebuie să bei tot paharul şi, întărit de otrava lui înghiţită, să nu-ţi mai pese de cine ţi-a dat-o. Ştiinţa de a rămâne tu însuţi în împrejurări care te depăşesc se învaţă. Pentru noi şi în general totdeauna pentru urmaşi rămâne o perpetuă enigmă faptul că fiecare oră a istoriei cheamă pe scenă omul ei, care adesea e menit unui destin tragic. De ce vine acel om pe scenă, când nenumărate indicii îi spun că ar trebui să se ferească? Am vrut odată să schimb lumea! Nu-mi ajunge? De ce trebuie să o iau de la cap şi să merg până în pânzele albe”?
Poate că a reușit să schimbe lumea, dar foarte sigur lumea nu l-a schimbat pe el, scriitorul care ne-a marcat existența într-o perioadă cenușie când cărțile sale circulau într-o dizidență asumată de citator…
Marin Preda este unul dintre cei mai curajoși mânuitori de condei din timpul comunismului, a plătit cu viața aces har, moartea sa lăsând loc multor interpretări atunci și acum. A fost influențat în abordarea acrierilor sale de Albert Camus, William Faulkner, Fiodor Dostoievski și de Cezar Ivănescu. A rămas în istoria literaturii române unul dintre cei mai mari prozatori români, scriitor de nuvele și romane și s-a diferențiat în literatura română drept unul dintre cei mai proeminenți scriitori.
„O țară care nu știe să-și apere poeții va fi învinsă sau va supraviețui la coada altor națiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri și îl face nemuritor. Trezeşte-te şi răspunde-mi sau, dacă nu poţi acum începe prin a te gândi şi într-o zi, tot gândindu-te, o să poţi să-ţi răspunzi şi să-mi spui şi mie…Nu există în nimeni virtuți în stare pură și nici farmec fără revers. Tot ceea ce face un om îi aparține și nu putem să-l punem ca Arhimede, în apă, ca să aflăm prin calcul cât bine și cât rău e în ființa lui, care sunt în el amestecate, indestructibil de Marele Făurar.Nu putem decât să ne bucurăm de partea de aur și să nu ne chinuim să alungăm partea de argint. Coroana e făcută și suntem condamnați să fim niște regi care știu că ceea ce pun pe cap nu e din aur pur”, nota marele scriitor.
Literatura lui Marin Preda este de actualitate, o frământare continuă în care ficțiune este doar necesitatea noastră de a o evoca… nu știu ce deznodământ are pentru cei mai tineri, dar indiferent de vârstă cititorul este complice sentimentelor ce răzbat din spatele personajelor sale.
„Fiinţa umană nu s-a născut ca să scrie literatură, să picteze sau să facă muzică. Dar în mod bizar s-a descoperit cu timpul că fără artă omul trăieşte urât, îşi duce viaţa în întuneric şi moare în întuneric“ perora cel care a luat calea veșniciei acum 44 de ani, Marin Preda!
Funeraliile scriitorului au fost organizate de Uniunea Scriitorilor, iar pe ultimul drum a fost condus de mii de oameni care i-au adus un ultim omagiu la Muzeul Literaturii Române, acolo unde a fost depus.
Într-o zi urâtă şi ploioasă, la fel ca noaptea în care a murit, Marin Preda a fost înmormîntat la Cimitrul Bellu din București!

Articol editat de Anca Bălălău, 16 mai 2024, 18:15