Rafinată, profundă și sensibilă ca o respirare cehoviană, Gina Patrichi părăsea această lume într-un trist 18 martie 1994, în urma unei boli necruţătoare, la o lună după ce primise Premiul UNITER pentru excelenţa în teatru din mâna lui Richard Eyre, directorul London National Theatre.
Pe numele Eugenia Margareta Elena Patrichi s-a născut de un 8 martie 1936,în București, pe strada Cazărmii nr. 56, fiind al doilea copil al lui Grigore Patrichi, șef de laborator la Facultatea de Chimie Industrială din cadrul Institutului Politehnic și Elenei Patrichi. A urmat Școala „Ion Creangă”, apoi Liceul de fete „Domnița Ileana”.
Pasiunea pentru teatru devenea din ce în ce mai puternică, Gina era nelipsită de la spectacolele Teatrului Armatei, era fascinată de afişele care anunţau piesele de teatru. A crescut alături de spectacolele în care a putut admira actori remarcabili, de la Irina Răchițeanu-Șirianu, Mihai Popescu, la George Calboreanu, George Vraca, Maria Filotti, Sonia Cluceru, Lucia Strurza Bulandra, Jules Cazaban.
Gina Patrichi a luat, pentru o perioadă, şi lecţii de balet, la școala condusă de Floria Capsali.
A parcurs apoi liceul de chimie, însă atenţia sa nu era îndreptată decât spre lecturi din Coșbuc și Eminescu, de poezii recitate în fața oglinzii.
Actrița Emma Romano a fost persoana providenţială pentru cariera sa ulterioară, acordându-i câteva lecţii şi încurajând-o să-şi urmeze pasiunea.
În anul 1952, fără ştirea părinţilor, se înscrie la examenul de la Institutul de Teatru, unde va recita „Mama” lui George Coșbuc, în fața comisiei formate din: Aura Buzescu, Al. Șahighian, George Dem. Loghin și A. Pop Marțian. Comisia îi sugerează că este prea tânără pentru a deveni studentă la teatru, însă după trei zile, află că este admisă, la doar 16 ani şi cu studiile medii neîncheiate.
Va studia la clasa profesoarei Aura Buzescu, însă va frecventa şi celebra terasă Mon Jardin, unde cântau Gabi Mezei, Johnny Răducanu, Geo Reininger și Micki Ampoițan. Gina şi colegii ei studenţi au început să întârzie sau să absenteze de la cursuri, iar în anul III, profesoara Aura Buzescu, recunoscută pentru fermitatea ei, avea să o exmatriculeze pe Gina Patrichi, recunoscută, altfel, ca una dintre cele bune studente.
Viitoarea mare actriţă avea să parcurgă o perioadă de dezamăgiri, a încercat să se alăture trupelor de amatori ale Caselor de Cultură, a cochetat cu circul, a încercat să se angajeze la o fabrică de tricotaje şi a fost bibliotecară la fostul Cazino din Stațiunea Mamaia.
În vara anului 1956, află că Teatrul de Stat din Galați avea nevoie de actori şi, graţie talentului său, este angajată.
La 21 octombrie 1956, a debutat pe scena teatrului din Galaţi, în rolul Mariana Pleșoianu, în spectacolul „Nota zero la purtare” de Octavian Sava şi Virgil Stoenescu, în regia lui Valeriu Moisescu.
Au urmat, pe scena gălăţeană, spectacolele „Don Gil de… Ciorap Verde”, de Tirso de Molina, regia Crin Teodorescu, în 1957 – rolul Dona Ines, „Gâlcevile din Chiogia”, de Carlo Goldoni, regia Valeriu Moisescu, tot în 1957 – rolul Lucietta, „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu, regia Valeriu Moisescu, în 1958 – rolul Gena, „Nora”, de Henrik Ibsen, regia Ariana Kuner, în 1959 – rolul Nora, „Poveste din Irkutsk”, de Arbuzov, regia Vlad Mugur, în 1962 – rolul Valia, „Celebrul 702”, de Alexandru Mirodan, regia Vlad Mugur, în 1961 – rolul Miss Pope, „Taina”, de Horia Stancu, regia Gheorghe Jora, în 1963 – rolul femeii de stradă, şi „Umbra”, de Evghenii Șvarț, regia Gheorghe Jora, în 1963 – rolul Anunțiata.
În anul 1964, Gina Patrichi se transferă la Teatrul Bulandra din Capitală, unde debutează, la 29 ianuarie, alături de George Oancea, Marcel Anghelescu și Victor Rebengiuc, în rolul Corinei din „Jocul de-a vacanța”, de Mihail Sebastian, regia Valeriu Moisescu.
În anul 1988, Gina Patrichi s-a aflat şi pe scena Teatrului Naţional din Cluj, în „Antoniu și Cleopatra”, de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, în rolul Cleopatrei.
Gina Patrichi a jucat în numeroase producţii pentru Marele Ecran, alături de actori excepţionali precum Emil Botta, Gheorghe Dinică, Ștefan Iordache, Toma Caragiu, Amza Pellea, Ștefan Mihăilescu-Brăila, George Constantin, Draga Olteanu Matei, Silvia Popovici, Victor Rebengiuc, Dorel Vișan, George Mihăiță, sau Florin Zamfirescu.
În anul 1964, a debutat în film, în „Cartierul veseliei”, regia Manole Marcus, alături de Toma Caragiu, Olga Tudorache, Ilarion Ciobanu şi Tanți Cocea, iar primul rol important a fost, în acelaşi an, Roza Ianoși, în „Pădurea spânzuraţilor”, regia Liviu Ciulei, o ecranizare a romanului lui Liviu Rebreanu, film premiat, chiar la Festivalul de la Cannes, un an mai târziu.
Vocea excepţională a Ginei Patrichi a dat viaţă unor personaje întruchipate magistral, pentru Teatrul Naţional Radiofonic, pentru care a realizat nu mai puţin de 160 de roluri, colaborând cu regizori ca Titel Constantinescu, Mihai Pascal, Constantin Dinischiotu, Paul Stratilat sau Dan Puican.
După debutul la radio din anul 1964, în rolul Rozana din piesa „În căutarea adevărului”, de Eugenia Busuioceanu, regia Mihai Zirra, au urmat „Învățătoarea”, de Ștefan Bănulescu, în 1966, „Iată femeia pe care o iubesc”, de Camil Petrescu, în 1975, „Casa Bernardei Alba”, de Federico García Lorca, „Cymbeline”, de Shakespeare, în 1978, a fost Frieda din „Castelul”, de Kafka, în 1983, în „Din jale se întrupează Electra”, de Eugene O’Neill, în 1984, „Lotte la Weimar” de Thomas Mann, a fost Martine în „Doctor fără voie” de Molière sau Epancina din „Inocența iubirii” de Dostoievski, „Vocea umană” de Jean Cocteau, „Și dacă-i o minciună”, de Ionel Hristea.
A jucat, de asemenea, tot la radio, în „Casa inimilor sfărâmate”, de G. B. Shaw, în 1973, „Licuricii”, de Tudor Mușatescu, 1975, în „Enescu”, de Mihail Davidoglu, în 1981, „Livada de vișini”, în care a jucat alături de George Constantin, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, Mariana Buruiană, Dana Dogaru, Mitică Popescu, Mihai Fotino, Ileana Stana Ionescu, în 1983, sau în „Tango”, regia Dan Puican, în 1991, acesta fiind ultimul ei rol la teatrul radiofonic.
Gina Patrichi a fost căsătorită cu celebrul avocat şi om politic Victor Anagnoste, din iulie 1959, cei doi aducând pe lume o fată, Oana, care s-a născut la 15 aprilie 1966.
Dragostea dintre cei doi a început cu o poveste pe care Gina Patrichi i-a spus-o chiar viitorului soţ, Victor Anagnoste: „Cunosc o poveste despre flori. Într-o dimineaţă, un boboc de trandafir răsări lângă un boboc de trandafiriţă. S-au uitat îndelung unul la celălalt. Soarele puternic le-a desfăcut petalele, transformându-i în două flori minuntate. Trandafirul i-a spus: «Viaţa noastră este scurtă. Te privesc şi sunt vrăjit de frumuseţea şi parfumul tău. Dă-mi o şansă să te iubesc!». «Bine – consimţi trandafiriţa – să chemăm o albină».“
În anul 1996, apărea volumul „Gina Patrichi. Clipe de viață”, autor fiind fratele actriţei, jurnalistul Mircea Patrichi, iar în 2008, criticul de teatru Mircea Morariu lansa volumul „Carte cu Gina Patrichi”, publicat la Editura Fundaţiei Culturale „Camil Petrescu”.
Astăzi, fosta stradă Orlando din Bucureşti, pe care a locuit Gina Patrichi, poartă numele marii actriţe.
Cariera sa excepţională, înseamnă peste 50 de roluri jucate pe scenele teatrelor din Galaţi şi Bulandra din Bucureşti, peste 30 de roluri în film, peste 160 de personaje întruchipate în piesele Teatrului Naţional Radiofonic dar şi zeci de roluri în Teatrul Naţional de Televiziune şi în filme şi seriale TV.
„Feminitatea se aduna în întâlnirile cu viaţa, mai bine spus, ea este ceea ce rămâne din întâlnirile cu viaţa: urma, pecetea ei”, mărturisea cea care a fost secerată de boală la numai 58 de ani, unica Gina Patrichi.
