Cultura română a mai pierdut o personalitate-Dinu Săraru!
“Cine stabileşte şi cine măsoară hotarele vârstei şi ale vârstelor? Cine poate decide când începe, când poate să înceapă şi când se încheie marea iubire? Şi când avem şi când nu avem dreptul la ea?” mărturisea Dinu Săraru
Articol editat de Anca Bălălău, 2 martie 2024, 17:38 / actualizat: 7 martie 2024, 9:52
De astăzi ne-a rămas dreptul la amintiri, Dumnezeu l-a ales să-i fie mai aproape, să treacă hotarul veșniciei spre regretul celor care l-au apreciat…
Personal, fac parte din generaţia care s-a îndrăgostit iremediabil de teatru în sala de spectacole a Teatrului Mic, unde mă întâlneam cu Vocile de la Teatru Radiofonic, refugiul meu asemeni celor care și-au ascuns fără să știe nimeni copilăria în buzunar și care au pornit să-și continue jocul până la sfârșitul lor…
Dramaturg, eseist, publicist, romancier și scriitor român, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Dinu Săraru s-a născut pe 30 ianuarie 1932, județul Vâlcea, fiu al învățătorului Costică Săraru și al Corneliei Săraru, din comuna Slătioara, la 8 km de orașul Horezu. Este tatăl ziaristei, redactor radio și TV, Ruxandra Săraru.
Vestea morții sale a fost transmisă într-un comunicat de presă de familia îndoliată:
‘’ Cu profundă durere, familia Săraru anunță trecerea la cele veșnice a scriitorului Dinu Săraru, titan al culturii românești, artist al cuvântului scris, care lasă în urmă o moștenire de neegalat în literatură, teatru și gazetărie. Dispariția sa simbolizează sfârșitul unei ere, lăsând unui gol imens în inimile noastre, dar și în cultura națională.
Născut la 30 ianuarie 1932, în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, Dinu Săraru a fost un om de o generozitate și căldură rar întâlnite și un scriitor și publicist de excepție, încurajând permanent tinerii colegi de breaslă, oferind fără rezerve sprijinul și sfaturile sale. Talentul său scriitoricesc unic, ancorat în lumea reală, dragostea profundă față de universul autentic al satului românesc au inspirat generații întregi de scriitori, jurnaliști și cititori.
Constructor vizionar de instituții teatrale și manager dedicat artiștilor, Dinu Săraru și -a pus amprenta asupra a destinului artistic al mai multor generații de artiști.
Contribuțiile sale remarcabile în domeniul cultural au fost recunoscute și onorate cu numeroase distincții, printre care Medalia și Ordinul „Meritul Cultural”, titlul de Cavaler al Ordinului Național „Steaua României” și Premiul Național al Ministerului Culturii.
Prin operele sale, scriitorul Dinu Săraru a adus în prim-plan valorile românești, lumea satului, îmbogățind patrimoniul național, omagiind țăranul român și înălțând spiritul uman.
În aceste momente de profundă tristețe, ne exprimăm recunoștința pentru gândurile și mesajele de condoleanțe primite de la toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit pe Dinu Săraru.
În aceste clipe de reculegere și durere pentru familia noastră, vă rugăm să respectăm amintirea unui om excepțional, care și-a dedicat viața culturii naționale și oamenilor’’
A debutat în presă la numai 18 ani, ca reporter la Radiodifuziunea Română între anii 1950-1961. A fost secretar general de redacţie la revista ”Secolul 20” şi la ”Luceafărul”
În perioada 1969-1977, a fost secretar general de redacţie, redactor-şef adjunct, redactor-şef al Redacţiei Culturale Radio-TV.
După anul 1990, a ocupat poziţiile de director general adjunct la Centrul Internaţional Ecumenic şi de membru în comitetul de direcţie al revistei “Armonia” .A fost director fondator al revistei “Noi” şi director al cotidianului “Universul românesc” .
Este fondatorul Fundaţiei Naţionale pentru Civilizaţie Rurală ”Nişte ţărani”, înfiinţată în iunie 1998 şi unul dintre organizatorii, din anul 1998, al Festivalului Internaţional de Film ”Eco-Etno-Folk Film” de la Slătioara. Tot în 1998, iniţiază şi coordonează proiectul Pro Istoria. Un an mai târziu, devine director fondator al revistei ”Renaşterea civilizaţiei rurale româneşti” şi creează Institutul Naţional de Cercetare a Civilizaţiei Rurale, în cadrul fundaţiei omonime.
În anul 2001, a reluat publicarea “Gazetei Teatrului Naţional”. A devenit director fondator al revistei “Clipa” în 2008.
Dinu Săraru este membru al Uniunii Scriitorilor din 1961 şi membru fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, în 2001.
Debutul său editorial a fost o culegere de cronici şi articole dedicate teatrului, adunate sub titlul ”Teatrul românesc şi interpreţi contemporani” în anul 1966. În 1973, avea să publice o nouă colecţie de cronici şi eseuri teatrale, ”Al treilea gong”.
A debutat ca romancier şi, totodată, s-a consacrat cu ”Nişte ţărani” (1974, Premiul ”Ion Creangă” al Academiei Române). Cartea a fost ecranizată, în 1980, sub titlul ”Vânătoarea de vulpi”, în regia lui Mircea Daneliuc şi a fost pusă în scenă de Cătălina Buzoianu la Teatrul Mic, în 1981, cu titlul ”Scenariu dramatic în şapte anotimpuri”.
Au urmat romanele: ”Clipa” (1976, montat, în premieră în 1978, la Teatrul de Stat din Constanţa, în regia lui Virgil Stoenescu), trilogia ”Dragostea şi revoluţia” (1981 – 1986) (”Toamna roşie”, ”Cei care plătesc cu viaţa”, ”Speranţa”), ”Adevăruri de toată ziua” (1987), ”Un fluture alb cu sânge pe aripi” (1992), ”Iarba vântului” (1993, Premiul ”Mihai Eminescu”), ”Trilogia ţărănească” (triptic de romane, 1996), ”Crimă pentru pământ” (1997, Premiul ”Liviu Rebreanu”) – montat de regizorul Grigore Gonţa la Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, ”Ciocoii noi cu bodyguard” (2004), ”Generalul Revoluţiei cu piciorul în ghips – Dialog cu generalul Victor Atanasie Stănculescu”, volum de interviuri (2005), ”Ultimul ţăran din Slătioara” (2006).
Colaborarea cu marii actori a continuat şi după 1989, în acest film de referinţă, ca un bisturiu ce a delimitat ipocrizia de circumstanţă-„Ticăloşii”, a cărui distribuţie se bucură de Horaţiu Mălăele, Dorel Vişan, Mircea Diaconu, Ştefan Iordache, Gheorghe Dinică…
„Filmul e plin de speranţa spectatorului că se va scăpa de ticăloşie şi ticăloşi, cândva. Sper să dea satisfacţie denunţul unor adevăruri care ne înconjoară cu asupra de măsură, ne sufocă şi ne pun în genunchi. Întâi, adevărul fundamental este că ţara a fost transformată într-un Codru al Vlăsiei, unde bietul om este singur, iar ticăloşii zburdă în voie; codrul este, la noi, azi, favorabil ticăloşiei. Ţara arată ca o vită jupuită de vie. Şi în roman cred că am reuşit să sugerez această idee a nemerniciei bătălii pe trupul însângerat. Câinii trag cu lăcomie disperată din el şi se muşcă şi între ei. Aici există un singur ideal: cine apucă halca mai mare! Am spus şi în roman că niciun fel de personaj sau situaţie n-a fost construită cu intenţia de a fi recognoscibilă. Am scris cartea ca să pledez pentru o idee şi până la urmă am scris o poveste. Dar cum povestea nu poate să se desfăşoare în afara adevărului vieţii… Filmul şi romanul au la bază poveşti adevărate”, povestea regretatul , de acum, Dinu Săraru!
Dinu Săraru, omul care a dus generații la teatru, ca la școală, a devenit poveste.
Generaţii întregi s-au îndrăgostit de teatru acolo pe strada Sărindar, la Teatrul Mic… așa ca în frumosul eseu al lui Max Reinhardt:
„Cred în nemurirea teatrului. E cel mai minunat adăpost pentru cei care și-au ascuns fără să știe nimeni copilăria în buzunar și care au pornit să-și continue jocul până la sfârșitul lor”.
Jocul cu viața, jocul cu moartea are de astăzi un nume, Dinu Săraru.
Ascultaţi aici emisiunea Boema de la Radio Reşiţa în care invitat a fost Dinu Săraru.
Drum lin, Maestre!
Condoleanțe familiei!
