Adrian Pintea împlinea 70 de ani!

„Mamă, la oraș este frumos, bine c-am plecat la timp de acasă.”…scria cel care, dacă nu pleca prea devreme dintre noi, împlinea astăzi 70 de ani, Adrian Pintea.

Articol editat de Anca Bălălău, 9 octombrie 2024, 19:06

A fost actor, poet, profesor, un spirit liber ca un vers rostogolit peste inima emoției.
Este greu să mi-l imaginez la 70 de ani, fiindcă Adrian Pintea asemeni marilor spirite este unic, iconic, este Acolo neschimbat și netulburat de mediocritatea cotidiană.

Adrian Pintea s-a născut pe 9 octombrie 1954, la Beiuş și într-o zi de 8 iunie 2007…a plecat.
A absolvit Liceul numărul 2 din Oradea, unde avea să îşi convingă şi colegii de clasă că era „dintr-o altă ligă“, uimindu-i cu literatura pe care o citise, dar şi cu cântecele pop pe care le ştia.

În anul 1979 a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București si spre sfârsitul anilor `80, Adrian Pintea a devenit asistent universitar la I.A.T.C. la clasa Olgăi Tudorache şi, după ieşirea acesteia la pensie, a devenit titular pe postul de profesor universitar. În anul 2002 a obținut titlul de doctor în domeniul teatru, cu lucrarea: „Hamlet sau actorul lucid”.

A jucat pe scenă la Teatrul Bulandra, la Teatrul Naţional din Bucureşti, la Teatrul Nottara, Teatrul Româno American, Teatrul Naţional din Craiova, Compania Teatrală „777”, etc.
Primul film : „Iancu Jianu”, rolul principal, regia lui Dinu Cocea. A urmat rolul Zeno, din serialul Tv „Lumini şi umbre”.

A jucat în teatru, în film, la televiziune şi în spectacole radiofonice.
Primul rol de anvergură a fost Romeo în spectacolul „Romeo şi Julieta” în anul 1977 pe scena studioului Cassandra, în regia Cătălinei Buzoianu.

Memoria peliculei ni-l păstrează cu rolul teroristul Goran din „Diplomatic Siege”, Trimark Production USA, Doctorul în producţia britanică „Nostradamus”, rolul din „Tinereţe fără tinereţe”, pe care i l-a încredinţat, in 2006, Francis Ford Coppola.
Ultimul spectacol în care Adrian Pintea a jucat la Bulandra a fost „Repetiţie cu Barrymore”, după William Luce, pe care l-a şi regizat.

A fost regizorul spectacolelor de teatru: „Cei drepti” de Albert Camus, 1998; „Demonii” dupa F.M. Dostoievski, 1996; „Romeo si Julieta” de William Shakespeare, 1993-94; „Comedia erorilor” de William Shakespeare, 1991-1992; „Thomas A. Becket”,1999 la Teatrul Bulandra; „Orfeu in infern”, 1995, la Teatrul Romano-American ; „Jesus Christ Superstar” de Andrew Lloyd Webber si Tim Rice.
„Ultimul actor iese din teatru ușor zgribulit de vântul primăverii incerte. Cearcănele i s-au adâncit cu încă o zi viețuită pe scenă. Oboseala lui fericită străbate blând noaptea orașului. Pe pavajul umed pașii lui răsună discret și înțelepți. Acesta este mersul pe jos după cea mai ciudată dintre muncile zilei. Cortina e încă fierbinte de aplauzele, de respitrațiile celor câtorva sute de spectatori. A primit flori, le ține sub braț, ca pe o pâine. Cântă de unul singur, ca pe vremea când era student, cântecul cu „sus e cerul, largă-i lumea”.

Își șterge cu mâna o urmă de fard de pe coltul buzei arse de febră. Apoi se salută cu un câine rătăcit, dintr-o casă în care cetățenii dorm. Apoi se salută cu un burlan verzui în care s-a ascuns ploaia de ieri. Apoi se salută cu o bancă din parc, unde a așteptat pe vremuri pe cineva care nici n-avea cum să vină… Apoi își vâră mâinile în buzunare și se gândeste iar la „sus e cerul, largă-i lumea,/ bine c-a-nfrunzit pădurea”…

În urmă cu câteva străzi, teatrul în care a jucat în această seară rămâne ca o ciudată părere de rău… Cel din fotografia de pe afiș, același cu cel care acum se îndreaptă spre casă, nu doarme niciodată. Stă acolo și numără impasibil taximetrele, milițienii și gunoierii. Celălalt își mai aprinde o țigară. Să lași în urma ta propria ta fotografie pe un bulevard pustiu și să te duci acasă!

Își așează capul fierbinte pe pernă și se roagă de somn să vină mai curând. Acesta nu vine și actorul iese din nou în strada udă, vorbindu-și lucruri pe care nu ar avea curajul să și le spună în timpul zilei. Fumează prea mult. Asta nu este indicat pentru sănătate! Dar stelele astea, dar norul acela, dar umbra copacului din fața casei?! De toate astea trebuie să se ocupe cineva, nu?! Îi vine să se întoarcă la teatru, să spargă ușa cu iarba fiarelor și să doarmă în cabina lui de actor, pe o veche și prăfuită canapea Louis XV… Poate așa s-ar liniști puțin…

Un actor care se plimbă noaptea după spectacol este un om căutându-și casa adevarată. Lăsați-l să doarmă în cabina lui din teatru. Se va trezi zâmbind. Jos în colț va găsi în zori toneta cu lapte proaspăt și curat…” scria Adrian Pintea.

A plecat la cele veșnice pe 8 iunie 2007, dată trecută în Wikipedia drept Ziua Internațională a Prietenilor Buni…Poate și-a găsit casa adevărată…

‘’Mamă, la oraş este sublim.
Bine c-am fugit la timp de-acasă!
Bine că m-am rătăcit! Amin!
Să-mi cântaţi când am să stau pe masă
Şi-am să dorm de toate câte sunt,
Şi-oi visa că-s vesel în pământ,
Rădăcină la o stea frumoasă!‘‘

Veșnică amintire, Adrian Pintea!