Tripă în stil basc – rețetă de burtă de vită cu chorizo și sos Biscaya
Tripa în stil basc este o rețetă de burtă de vită cu chorizo, vițel, vin alb și sos Biscaya. Descoperă ingredientele și modul de preparare pas cu pas.
Articol editat de Radio Resita, 4 octombrie 2026, 05:03 / actualizat: 4 octombrie 2026, 11:09
Tripa în stil basc este un preparat consistent și intens aromat, în care burta de vită se gătește lent alături de carne de vițel, chorizo, ardei afumați, vin alb și condimente. Sosul Biscaya completează această rețetă tradițională, potrivită pentru un prânz de duminică savurat în familie.
Bine v-am găsit, prieteni, pe frecvențele de suflet de la Radio Reșița!
Duminica este ziua pe care o putem dedica familiei și celor dragi, unei mese liniștite, unei mâncări savuroase și, de ce nu, unui vin de calitate.
Pentru Prânzul de Duminică, rețeta de astăzi ne poartă în Țara Bascilor: tripă în stil basc.
În multe țări europene, burta de vită este cunoscută sub denumirea de „tripă”, iar în această rețetă este gătită lent, împreună cu alte tipuri de carne, chorizo și un sos bogat și aromat.
Ingrediente pentru tripă în stil basc
Aveți nevoie de:
- 1 kilogram de burtă de vită, tăiată bucăți;
- 250 de grame de pulpă de vițel tocată;
- 250 de grame de obraz de vițel tocat;
- 1 kilogram de ceapă, de preferință mov sau roșie;
- 150 de grame de ardei roșii uscați și afumați;
- 2 cârnați chorizo, uscați sau proaspeți;
- 2 bucăți de os cu puțină carne;
- 400 de mililitri de vin alb;
- 5 căței de usturoi;
- 3 felii de pâine prăjită;
- o lingură de boia de ardei;
- ardei Cayenne, după gust;
- sare.
Cum se pregătește carnea
Primul pas este opărirea cărnii.
Puneți burta, pulpa de vițel și obrazul de vițel într-o oală, acoperiți cu apă și puneți vasul pe foc.
După ce apa începe să clocotească, lăsați carnea să fiarbă aproximativ 5 minute.
Scurgeți apoi apa și clătiți carnea sub jet de apă timp de câteva secunde.
Cele trei tipuri de carne se pun într-o pungă de bumbac bine închisă și se așază în slow cooker.
Adăugați bucățile de chorizo și oasele.
Ce se adaugă pentru aromă
Puneți în vas ceapa curățată și feliată subțire, cățeii de usturoi curățați și întregi și boiaua de ardei.
Adăugați ardei Cayenne după gust, sare, apoi turnați 400 de mililitri de vin alb.
La final, completați cu aproximativ 300 de mililitri de apă.
Cât timp se gătește tripa în stil basc
Dacă folosiți un slow cooker, acoperiți vasul și gătiți preparatul la temperatură joasă timp de 9 ore.
Dacă folosiți o oală sub presiune, timpul de preparare este de aproximativ o oră, calculat din momentul în care începe să iasă abur.
Într-o oală obișnuită, preparatul are nevoie de aproximativ 3 ore, iar pe parcurs trebuie completată apa, dacă este necesar.
Cum se prepară sosul Biscaya
După timpul de gătire, scoateți punga în care se află carnea, apoi îndepărtați chorizo și oasele.
Tocați grosier cele 3 felii de pâine prăjită și adăugați-le în lichidul rămas în oală.
Amestecați scurt și lăsați pâinea să se înmoaie.
Strecurați apoi sosul până când devine omogen.
Acesta este sosul Biscaya, unul dintre elementele care definesc preparatul.
Gustați și ajustați cantitatea de sare sau de condimente, dacă este necesar.
Ultima etapă de preparare
Tăiați chorizo în bucăți de aproximativ un centimetru grosime.
Desprindeți carnea rămasă pe oase și tocați-o.
Adăugați înapoi în oală chorizo, carnea desprinsă de pe oase și tripa, apoi amestecați cu grijă.
Dacă burta este perfect gătită, acoperiți vasul și mai lăsați totul în slow cooker, la temperatură joasă, încă aproximativ 30 de minute, pentru ca aromele să se combine.
Dacă ați folosit o oală sub presiune sau una obișnuită, iar tripa este deja fragedă, mai gătiți preparatul aproximativ 15 minute la foc mic.
Dacă burta mai are nevoie de timp, continuați gătirea până când ajunge la consistența dorită.
Rezultatul este un preparat bogat, cu aromă intensă de carne, chorizo, ardei afumați și vin alb, legate de un sos Biscaya dens și savuros.
Poftă bună și să vă bucurați de acest preparat alături de cei dragi!
Daniel Babun
Sursa rețetei: Miss Pimienta.