[VIDEO] Declaraţie de presă a preşedintelui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că PSD şi ”acoliţii săi” fac tot posibilul ca efortul autorităţilor să eşueze în ceea ce priveşte gestionarea crizei actuale.
 

El a catalogat perspectiva CCR drept “surprinzătoare” şi a susţinut că, fără sancţiunile din starea de urgenţă, ar fi existat mai mulţi morţi.

“Am văzut ieri cu câtă satisfacţie au primit unii politicieni decizia Curţii Constituţionale privind amenzile instituite în această perioadă de stare de urgenţă. Este încă un semn de nepăsare, inconştienţă şi neînţelegere a misiunii pe care o au, dar şi o dovadă că pentru aceşti politicieni interesul politic este mai presus de oameni. Nu este cu totul surprinzător că astăzi aceste sancţiuni sunt discutabile, deşi este evident pentru noi toţi că ele au fost utile pentru a împiedica răspândirea virusului. Surprinzătoare este însă perspectiva unor autorităţi care, prin misiunea ori prin natura lor juridică, au obligaţia constituţională de a nu pierde din vedere, atunci când iau decizii, interesul general al societăţii. O spun cu toată responsabilitatea, fără aceste sancţiuni, morţii pe care astăzi îi plângem ar fi fost mult mai mulţi”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Potrivit lui Iohannis, în actuala criză se “departajează cei responsabili şi curajoşi de cei iresponsabili, de profitorii şi populiştii care fac doar promisiuni mincinoase”.

“Criza pe care o traversăm pune la încercare rezistenţa, solidaritatea şi tăria de caracter a societăţii noastre şi a reprezentanţilor săi politici. Acum se departajează cei responsabili şi curajoşi de cei iresponsabili, de profitorii şi populiştii care fac doar promisiuni mincinoase. În aceste zile, îi vedem foarte clar şi pe unii, şi pe ceilalţi. Sunt, pe de o parte, românii care respectă restricţiile salvând vieţi, sunt specialiştii care lucrează neîntrerupt pentru a stopa pandemia şi sunt guvernanţii, care au luat măsuri corecte şi care acum pregătesc un program mai amplu de relansare a economiei româneşti. Această parte a societăţii este cea orientată spre depăşirea crizei, spre resetarea şi dezvoltarea României. Pe de cealaltă parte, însă, îi vedem pe cei pe care îi ştim prea bine de ani de zile, oamenii trecutului, care vor să se întoarcă la corupţie, proastă guvernare şi ineficienţă. Ei, adică PSD şi acoliţii săi, sunt cei care fac tot posibilul ca efortul de reconstrucţie al întregii naţiuni să eşueze”, a spus preşedintele.

El a subliniat că România, confruntată cu o ameninţare fără precedent la fel ca toate celelalte state ale lumii, a trebuit să ia măsuri drastice pentru a-i proteja pe oameni şi pentru a preveni răspândirea noului coronavirus.

Klaus Iohannis a evidenţiat că pericolul epidemiei nu a trecut “odată cu decizia Curţii Constituţionale”, iar regulile şi sancţiunile impuse de autorităţi nu au avut şi nu au alt scop decât acela de protejare a sănătăţii şi vieţii.

“Numai respectând aceste măsuri vom putea să ne reluăm activităţile cotidiene, să se joace copiii în parc, să ne revedem părinţii în deplină siguranţă. Iar politicienilor care fac un scop din apărarea şi protejarea drepturilor celor care încalcă legea le cer să înceteze ca prin acţiunile şi discursul lor să mai pună în pericol viaţa cetăţenilor. Românii se confruntă din păcate cu doi inamici, unul perfid, invizibil, virusul foarte contagios denumit SARS-COV-2 şi celălalt inamic, mult mai vizibil, dar la fel de dăunător pentru societatea şi pentru viitorul ţării noastre. Cei mai bine intenţionaţi dintre noi am fi crezut poate că atunci când naţiunea noastră are de înfruntat o provocare teribilă, fără precedent, toate forţele, în special cele politice, se unesc pentru a depăşi cu bine perioada critică”, a adăugat preşedintele.

Miercuri, Curtea Constituţională a admis sesizarea Avocatului Poporului asupra prevederilor art. 28 din OUG 1/1999, prin care au fost stabilite amenzile pentru nerespectarea restricţiilor în perioada stării de urgenţă, stabilind că acestea sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, iar stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii este lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a poliţiştilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, de asemenea, că PSD a lucrat în Parlament ”mult şi prost, toxic de-a dreptul”.
 
“Profitând de faptul că atenţia publică este concentrată, cum este şi firesc, pe lupta pentru controlul epidemiei, PSD a lucrat în Parlament. A lucrat mult şi prost, toxic de-a dreptul, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani. A continuat să facă ce ştie mai bine acest partid nociv care a scos în stradă, să nu uităm, sute de mii de români revoltaţi, care a pus România în posturi jenante în faţa partenerilor europeni. Poate că, preocupaţi de îngrijorările momentului, este uşor să uităm ce reprezintă acest partid, care a fost pe punctul de a scoate ţara noastră de pe parcursul european şi de a o arunca cu zeci de ani în urmă”, a afirmat şeful statului, la Palatul Cotroceni.

Iohannis a dat exemple de legi recente, “care ar fi dăunat bugetului României şi care s-au dovedit a fi neconstituţionale” şi care prevedeau suspendarea plăţilor la credite şi la utilităţi. Iohannis le-a calificat drept legi “scrise prost şi populist, fără criterii clare de aplicare”.

Potrivit preşedintelui, PSD “a rămas acelaşi partid preocupat doar să-şi salveze baronii”.

“Cel mai recent exemplu l-am avut zilele trecute în Parlament. În timp ce atenţia publică era concentrată asupra altor subiecte, PSD era ocupat să lovească din nou în standardele de integritate aplicabile funcţiilor publice sau să reglementeze privilegii. Mai exact, PSD, nou sau vechi, vrea să le permită unor aleşi locali declaraţi incompatibili să candideze la primării sau pentru alte funcţii”, a susţinut Klaus Iohannis, care a arătat că această măsură priveşte aproximativ 1.000 de aleşi locali.

“O astfel de măsură ar amnistia nici mai mult, nici mai puţin, 1.000 de aleşi locali care au încălcat legea. Unica prioritate a pesediştilor, chiar şi într-o criză umanitară, rămâne doar aceasta: legi cu dedicaţie pentru baronii lor”, a spus şeful statului.

El a adăugat că “nu mai este un secret pentru nimeni că PSD a infestat cu persoane obediente până şi cele mai importante instituţii ale statului român. Oameni lipsiţi de profesionalism, de caracter şi de responsabilitate fac jocurile pesediştilor din funcţiile publice pe care vremelnic le ocupă”.

În 2018 şi în 2019, a afirmat Iohannis, “pentru a proteja infractorii, pesediştii au încercat să pună pe butuci Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ajutorul sateliţilor lor”.

“Astăzi, PSD vrea să îi apere pe infractori, pe cei care sfidează regulile şi încalcă legea, cu sprijinul aceloraşi sateliţi. Modul conjunctural al PSD de a legifera şi maniera discreţionară de a se comporta ca majoritate parlamentară au condus, de fapt, la ani pierduţi pentru România şi pentru români”, a mai declarat preşedintele.

Şeful statului a completat că decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului în favoarea fostei şefe DNA Laura Codruţa Kovesi a arătat, “din nou”, “care era agenda reală a pesediştilor, pe care nu au abandonat-o nici acum”.

“Au venit la putere pentru a-i alunga din funcţii pe cei competenţi, pentru a-şi crea instrumente de presiune pe dosare, pentru a scăpa de urmăriri penale, pentru a-şi da amnistii şi graţieri. Iar prin ceea ce continuă să facă dovedesc că nu au abandonat acest obiectiv, controlul politic pe Justiţie. Dacă ar putea şi nu s-ar teme de reacţia românilor, ar face-o imediat, chiar şi acum”, a susţinut el.

În opinia sa, “practicile de a legifera în mod haotic, cu încălcarea regulilor de dezbatere parlamentară, în mod netransparent, prin deturnarea în ultimul moment a unor iniţiative legislative continuă şi astăzi, din păcate”.

“Resetarea României nu se va putea realiza câtă vreme PSD-ul continuă să controleze majoritatea parlamentară. Resetarea României înseamnă o construcţie în jurul a ceea ce funcţionează, în jurul românilor oneşti, al profesioniştilor care au performat în aceste luni de criză, al celor care au rezistat presiunilor politice şi şi-au făcut datoria bine”, a menţionat Iohannis.

AGERPRES

Cele mai citite

Related Articles