scandalul-watergateLa 17 iunie 1972, cinci spărgători în costum, purtând mănuşi de cauciuc, au fost arestaţi la ora 2.30 a.m, în sediul central al Partidului Democrat (aflat în opoziţie), în complexul de birouri Watergate din Washington. În vara lui 1972, cu câteva luni înaintea alegerilor, preşedintele Richard Nixon decide să-şi spioneze adversarii politici din Partidul Democrat.
Aşa porneşte AFACEREA WATERGATE, cel mai cunoscut scandal din istoria politică a SUA, în urma căruia, preşedintele de atunci, Richard Nixon, a devenit primul şi, până acum, singurul preşedinte american care a demisionat. Despre scandalul politic al secolului, Afacerea Watergate, s-a scris atât de mult, încât cu greu ne putem imagina că ar mai fi ceva de spus.
Cele mai cunoscute personaje  sunt, fără îndoială, fostul preşedinte american Richard Nixon, şi cei doi reporteri care au au avut un rol esenţial în demascarea implicării preşedintelui: Bob Woodward şi Carl Bernstein.
Cel mai grav lucru care se poate spune despre Watergate este că a fost un atac îndrăznet şi violent, condus de însuşi preşedintele Nixon, la adresa fundamentelor democraţiei americane: Constituţia, alegerile libere, domnia legii. Prin investigaţiile lor jurnalistice, duse în mare parte pe cont propriu, cei doi jurnalişti de la Washington Post au deschis un nou capitol al relaţiei dintre mass-media şi politică, presa devenind mult mai incisivă în a relata activităţile politicienilor.
În seara zilei de 8 august 1974, adresându-se pentru a 37-a oară poporului american din Biroul Oval de la Casa Albă, al 37-lea preşedinte al Statelor Unite îşi anunţa demisia din cea mai importantă funcţie în stat.
După Watergate, mass-media a înţeles  puterea uriaşă pe care o are.  Altcineva înţelesese înaintea ei acest lucru: preşedintele Nixon.
„Presa este inamicul”, îi spunea preşedintele Nixon amiralului Thomas H. Moorer în 1971,  potrivit unei înregistrări din Biroul Oval şi apărută într-unul din ultimele articole scrise atunci de Woodward şi Bernstein pentru Washington Post.
„Sunt inamici. Înţelegi asta? Le oferi o băutură, ştii, îi tratezi frumos…Dar nu-i ajuta pe nenorociţi. Niciodată.  Pentru că încearcă să-ţi înfigă cuţitul în burtă”. (Mario Balint)