Ascultă Radio România Reșița Live

Ungaria restricționează permisele de ședere pentru imigranți

Ungaria a restricționat printr-o hotărâre de guvern emisă sâmbătă eliberarea permiselor de ședere pentru imigranții din afara Uniunii Europene, informează dpa, citată de Agerpres.

Ungaria restricționează permisele de ședere pentru imigranți

Articol editat de Cristina Corocan, 6 iunie 2026, 17:30

Premierul Peter Magyar și-a onorat astfel o promisiune din campania electorală, observă agenția citată.

Nu vor mai fi eliberate permise de ședere conform unei scheme pentru imigranți introduse de precedentul guvern de la Budapesta, condus de Viktor Orban. Măsura intră în vigoare imediat, hotărârea de guvern fiind deja publicată în Gazeta Oficială, dar nu elimină decât procedura simplificată menționată, de care – potrivit lui Magyar – beneficiau unele agenții de recrutare controlate de Orban. Nu se sistează complet eliberarea de permise.

Documentele de de ședere deja eliberate rămân valabile până la expirare. Decizia adoptată sâmbătă nu precizează dacă durata de valabilitate poate fi prelungită.

Se estimează că în Ungaria există în prezent circa 90.000 de angajați din afara UE, reprezentând circa 2% din totalul forței de muncă. Majoritatea imigranților lucrează în industrii cum ar fi cea auto sau de producție a bateriilor, în construcții, în domeniul livrărilor sau ca muncitori sezonieri în agricultură. Cei mai mulți provin din Filipine, Ucraina, China, Vietnam și India.

Magyar, care și-a preluat mandatul de șef al guvernului în 9 mai, după victoria categorică a partidului său de centru-dreapta, Tisza, în alegerile din aprilie, promisese că va restricționa afluxul de imigranți. El a susținut că o astfel de politică este necesară pentru a permite mai multor cetățeni ungari să își găsească locuri de muncă și pentru a împiedica firmele să forțeze reducerea salariilor prin angajarea străinilor care acceptă venituri mai mici.

Asociațiile patronale susțin însă că în Ungaria se resimte în multe domenii un deficit de forță de muncă, mai notează Agerpres.

Sursa foto: Agerpres

UE ar putea interzice accesul copiilor sub 13 ani la rețelele sociale
Internațional luni, 13 iulie 2026, 20:26

UE ar putea interzice accesul copiilor sub 13 ani la rețelele sociale

 Recomandarea apare într-un raport prezentat luni la Bruxelles de un grup de experți, la solicitarea Comisiei Europene. Președinta Comisiei...

UE ar putea interzice accesul copiilor sub 13 ani la rețelele sociale
Republica Moldova: Președinta Maia Sandu l-a desemnat premier pe Vasile Tofan
Internațional duminică, 12 iulie 2026, 12:40

Republica Moldova: Președinta Maia Sandu l-a desemnat premier pe Vasile Tofan

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a desemnat premier pe Vasile Tofan, după consultări cu partidul de guvernare PAS. Opoziţia a refuzat...

Republica Moldova: Președinta Maia Sandu l-a desemnat premier pe Vasile Tofan