Ascultă Radio România Reșița Live

[FOTO] In memoriam,Freddie Mercury: „Întotdeauna am ştiut că sunt un star şi acum restul lumii pare să fie de acord cu mine”

Numele său la naştere a fost Farrokh Bulsara şi a văzut lumina zilei  pe insula africană Zanzibar, la acea vreme colonie britanică, acum parte a Tanzaniei. Părinții săi, Bomi Bulsara și Jer Bulsara erau perși din India care practicau religia antică zoroastriana.Mercury avea o soră mai mică, pe nume Kashmira.

[FOTO] In memoriam,Freddie Mercury: „Întotdeauna am ştiut că sunt un star şi acum restul lumii pare să fie de acord cu mine”

Articol editat de Radio Resita, 24 noiembrie 2020, 13:51

De la vârsta de 7 ani   merge la Boys School Școala de băieți Saint Peter, din Panchgani lângă Bombay, India, unde se dovedeşte a fi un elev strălucit care a excelat la sport și a învățat să cânte la pian. La școală a format o formație, denumită The Hectics, unde el cânta la pian. Tot la St. Peter’s a început să-și spună „Freddie”. Mercury a rămas în India în copilărie, locuind cu bunica și mătușa lui. Și-a completat educația în India la St. Mary’s (ISC) High School în Mazagon.

La vârsta de 17 ani, Mercury și familia sa au fost forțați să plece  în Anglia ca rezultat a Revoluției din Zanzibar. Familia s-a mutat într-o casă mică la periferia orașului Feltham în afara Londrei. Mercury s-a înscris la Isleworth Polytechnic în Vestul Londrei unde a studiat arta. În cele din urmă, a obținut o diplomă în artă și design grafic la Ealing Art College, folosind ulterior aceste abilități pentru a construi emblema trupei Queen. Mercury a rămas cetățean britanic până la sfârșitul vieții.

Pe vremea când era copil, Mercury asculta multă muzică indiană, și una din primele lui influențe a fost Lata Mangeshkar, pe care a avut oportunitatea de a o vedea live în India.Conform revistei Record Collector, după mutarea în Anglia, Mercury a devenit fan al lui Jimi Hendrix, John Lennon și The Beatles.

Mercury spunea despre Hendrix: „Jimi Hendrix este foarte important. Este idolul meu.” Altă influență a lui Freddie a fost actrița și cântăreața Liza Minnelli. Într-un interviu din anul 1975, a spus despre Minnelli: „Liza, în termeni de talent, se joacă. Ea are energie și vigoare, pe care o răspândește pe scenă, și felul în care se transmite publicului constituie o bună influență. Se pot învăța multe de la ea.”  În cele din urma, Mercury a fost un fan al lui Elvis Presley. El a scris melodia „Crazy Little Thing Called Love” drept omagiu adus lui Presley și a cântat melodii precum Jailhouse Rock în timpul concertelor.

Cred că melodiile mele sunt superioare versurilor mele.

În luna aprilie 1970, Mercury s-a alăturat chitaristului Brian May și bateristului Roger Taylor, care fuseseră în formația Smile. În ciuda protestelor colegilor săi, Mercury a ales numele „Queen” pentru noua formație.

Tot în această vreme și-a schimbat și numele de familie din Bulsara în Mercury. Este considerat ca fiind unul din cei mai buni căntăreți din toate timpurile.Freddie Mercury avea o voce deosebită și distinctivă, incluzând un ambitus de 4 octave.Deși vorbea pe tonalități de bariton, el cânta majoritatea melodiilor ca tenor.

Chiar dacă formația Queen nu a fost foarte apreciată de criticii de muzică rock, ca dovadă clară, deși indirectă, fiind nominalizarea sa foarte târzie în Rock and Roll Hall of Fame ,abia în anul 2001, aceasta a fost și continuă să fie extrem de iubită și apreciată în întreaga lume. „Marca” Queen a reușit să vândă până în prezent aproape o jumătate de miliard de albume.

Deși și-a cultivat o personalitate de scenă extravagantă, Mercury era timid și retras, mai ales în preajma persoanelor pe care nu le cunoştea bine.El a dat foarte puţine interviuri. Afirma despre el însuși: „când cânt, sunt extrovertit, dar pe dinăuntru sunt cu totul alt om.Cred că melodiile mele sunt superioare versurilor mele”.

Singurul prieten pe care îl am este Mary şi nu am nevoie de altcineva. Pentru mine, ea era soţia mea în sensul acceptat de societate.

Avea momente de frustrare atunci când i se părea că nu a fost îndeajuns de bun în timpul unui concert. “Dând buzna în dressingul în care îl aşteptam după un show de două ore, a pus mâna pe fierul de călcat şi l-a azvârlit în oglinda de un stat de om făcând-o ţăndări. L-am întrebat dacă merita să se necăjească aşa pentru o problemă care i-a scăpat din vedere publicului. Mi-a răspuns: „Unii acceptă locul doi, eu nu”, îşi aminteşte jurnalistul David Wigg despre el în Daily Mail.

Singura sa prietenă adevărată şi cea pe care a considerat-o întreaga sa viaţă “soţia legitimă” a fost  Mary Austin. Ei i-a dedicat cântecul “Love of My Life” şi  i-a lăsat moştenire casa sa din Anglia, după moarte. Despre ea, Mercury spunea într-un interviu din anul 1985: “Toţi iubiţii mei m-au întrebat de ce Mary este imposibil de înlocuit. Singurul prieten pe care îl am este Mary şi nu am nevoie de altcineva. Pentru mine, ea era soţia mea în sensul acceptat de societate. Pentru mine, era o căsnicie. Credeam unul în celălalt şi asta era suficient”. Mercury îşi iubea la nebunie pisicile, atât de mult încât atunci când era în turnee le suna acasă ca să vorbească cu ele. Mary Austin era cea care le ridica la receptor ca să îl audă pe cântăreţ vorbind.

 A înregistrat mai multe cântece cu Michael Jackson, printre care un demo al melodiei “State of Shock”, “Victory” si “There Must Be More to Life Than This”. Niciunul dintre ele nu a fost lansat oficial.David Bowie era unul dintre admiratorii săi înflăcăraţi, spunând cu fiecare ocazie cât de mult oferea Mercury pe scenă: “Dintre toţi cântăreţii de rock teatrali, Freddie îşi împinge cel mai mult limitele. L-am văzut doar odată în concert şi era cu siguranţă un bărbat care îşi câştigase pe deplin publicul.”

Kurt Cobain l-a menţionat în biletul de sinucidere lăsat, spunând că îl admira şi îl invidia pentru abilitatea de a “comunica” cu publicul când era pe scenă.

Cu câteva zile înainte de a muri, 24 noiembrie 1991,Freddie a emis un comunicat în care admitea că are SIDA. Ultimele zile şi le-a petrecut împreună cu  Jim Hutton, în casa sa de la Kensington.

 În primăvara anului 1992, membrii  formației  Queen au fondat The Mercury Phoenix Trust și au organizat Concertul tribut Freddie Mercury pentru prevenirea SIDA.Concertul a avut loc pe Wembley Stadium în fața a 72.000 de oameni și a fost susținut de nume mari din lumea muzicii, precum: Robert Plant, Extreme, Elton John, Metallica, David Bowie, Annie Lennox, Tony Iommi, Guns N’ Roses, Elizabeth Taylor, George Michael, Def Leppard și Liza Minnelli.

Concertul a fost transmis în 76 de țări și a înregistrat o audiență de peste 1 miliard de telespectatori.

În anul 1999 pe timbrele regale ale Regatului Unit a apărut în onoarea lui Mercury timbrul Millennium Stamp, timbru pe care apărea Mercury. La acea vreme, membrii familiei regale erau singurele persoane care apăreau pe timbrele din Regatul Unit, deși acest lucru s-a schimbat de atunci.

Are o statuie de 3 metri in Montreaux, Canada, unde se strang anul fani pentru a-l omagia pe artist

 Epilog: „Întotdeauna am ştiut că sunt un star şi acum restul lumii pare să fie de acord cu mine”.Freddie Mercury

Anca Bica Bălălău

Sursa: wikipedia; facebok Freddie Mercury

Alexandru Ioan Cuza și primele zile de exil în Banat. Popasuri istorice la Coșava, Lugoj și Timișoara
Fapt divers sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 08:00

Alexandru Ioan Cuza și primele zile de exil în Banat. Popasuri istorice la Coșava, Lugoj și Timișoara

Alexandru Ioan Cuza, domnitorul care a pus bazele statului român modern, a petrecut primele zile ale exilului său în Banat, după abdicarea...

Alexandru Ioan Cuza și primele zile de exil în Banat. Popasuri istorice la Coșava, Lugoj și Timișoara
Eroina Unirii de la 1859 – Ecaterina Conachi
Fapt divers sâmbătă, 24 ianuarie 2026, 07:17

Eroina Unirii de la 1859 – Ecaterina Conachi

Născută în 1828 la moșia părinților, ca unic copil și una dintre cele mai bogate moștenitoare din Moldova a logofătului Costache Conachi şi...

Eroina Unirii de la 1859 – Ecaterina Conachi
Campanie de sterilizări gratuite pentru 50 de câini, în Reșița, din 26 ianuarie 2026
Fapt divers miercuri, 21 ianuarie 2026, 19:51

Campanie de sterilizări gratuite pentru 50 de câini, în Reșița, din 26 ianuarie 2026

O campanie de sterilizări gratuite pentru câini cu stăpân va avea loc în municipiul Reșița, începând cu data de 26 ianuarie 2026, fiind...

Campanie de sterilizări gratuite pentru 50 de câini, în Reșița, din 26 ianuarie 2026
Legendarul creator de modă Valentino Garavani a murit la 93 de ani
Fapt divers luni, 19 ianuarie 2026, 21:14

Legendarul creator de modă Valentino Garavani a murit la 93 de ani

Celebrul designer italian Valentino Garavani a încetat din viață la Roma, la vârsta de 93 de ani, potrivit unui anunț oficial transmis de...

Legendarul creator de modă Valentino Garavani a murit la 93 de ani
Fapt divers luni, 19 ianuarie 2026, 10:26

Reşiţa: Prima Campanie de Sterilizări Gratuite cu locuri limitate din 2026

Prima Campanie de Sterilizări Gratuite din 2026, organizată în condiții legale și responsabile, vine cu un număr limitat de locuri, din cauza...

Reşiţa: Prima Campanie de Sterilizări Gratuite cu locuri limitate din 2026
Fapt divers luni, 19 ianuarie 2026, 08:20

Blue Monday 2026: de ce 19 ianuarie este numită „cea mai deprimantă zi a anului” și ce spun specialiștii

A treia zi de luni din luna ianuarie este cunoscută sub denumirea de Blue Monday, supranumită și „Lunea Tristă”. În 2026, această zi cade...

Blue Monday 2026: de ce 19 ianuarie este numită „cea mai deprimantă zi a anului” și ce spun specialiștii
Fapt divers duminică, 18 ianuarie 2026, 09:27

UVT pentru elevi 2026: pregătire gratuită pentru Bacalaureat, consiliere în carieră și oportunități academice

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) lansează și în 2026 programul educațional „UVT pentru elevi”, o inițiativă amplă dedicată...

UVT pentru elevi 2026: pregătire gratuită pentru Bacalaureat, consiliere în carieră și oportunități academice
Fapt divers duminică, 18 ianuarie 2026, 00:38

Ziua Internațională a Omului de Zăpadă, sărbătorită pe 18 ianuarie

Ziua Internațională a Omului de Zăpadă este celebrată în fiecare an pe 18 ianuarie și aduce bucurie în special copiilor, dar și tuturor...

Ziua Internațională a Omului de Zăpadă, sărbătorită pe 18 ianuarie