Ascultă Radio România Reșița Live

Duminica şi Lunea Rusaliilor – praznic şi sărbătoare în rândul comunităţilor creştine

Duminică, 31 mai 2026, la 50 de zile după Paști, credincioșii ortodocși şi greco-catolici sărbătoresc Rusaliile sau Cincizecimea — ziua în care, potrivit tradiției, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra apostolilor, formând astfel prima comunitate creștină, nucleul Bisericii de mai târziu.

Duminica şi Lunea Rusaliilor – praznic şi sărbătoare în rândul comunităţilor creştine

Articol editat de Gerhard Chwoika, 31 mai 2026, 00:24

Rusaliile sunt marcate de o serie de tradiții și obiceiuri populare. Printre cele mai cunoscute se numără dansul călușarilor — un ritual spectaculos practicat de cete de flăcăi care sar peste foc pentru a alunga spiritele rele, cunoscute în mitologia populară drept „zânele rele”.

Tot în această zi, conform unui obicei moștenit din tradiția iudaică, casele sunt împodobite cu ramuri verzi de tei sau de nuc, simboluri ale reînnoirii și vieții. La biserică, credincioșii aduc ramuri verzi care sunt binecuvântate și apoi împărțite, reprezentând limbile de foc prin care Duhul Sfânt s-a manifestat asupra apostolilor.

Despre însemnătatea religioasă a acestei mari sărbători, părintele Petru Berbentia din Reșița oferă o perspectivă duhovnicească asupra rolului Rusaliilor în viața Bisericii și a fiecărui credincios.

Lunea Rusaliilor – Zi liberă legală și sărbătoarea Sfintei Treimi în calendarul ortodox

Conform unei decizii a Parlamentului României, duminica Rusaliilor și lunea care urmează sunt declarate zile libere legale. Astfel, în 2026, credincioșii beneficiază de o minivacanță prilejuită de una dintre cele mai importante sărbători creștine: Pogorârea Duhului Sfânt și Sărbătoarea Sfintei Treimi.

Pe 1 Iunie 2026, în a doua zi de Rusalii, Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfânta Treime – o sărbătoare dedicată cinstirii Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Potrivit rânduielii din Penticostar, la Utrenia din Lunea Cincizecimii se face pomenirea în mod special a Duhului Sfânt, „Care este unul din Treimea lui Dumnezeu”, după cum arată Sinaxarul.

Deși în tradiția ortodoxă această sărbătoare este fixată în a doua zi de Rusalii, denumirea de „Sfânta Treime” în această zi este relativ recentă și pare a fi influențată de tradiția catolică, unde sărbătoarea este marcată în prima duminică după Cincizecime. În Apus, abia în 1334 sărbătoarea Sfintei Treimi a fost oficial instituită în calendarul bisericesc.

Tot astăzi își serbează onomastica cei care poartă numele de: Rozalia, Rozina, Rozeta, Rusalina sau Rusalin.

La mulți ani tuturor celor care își sărbătoresc ziua numelui!

A doua zi de Rusalii se suprapune anul acesta şi cu Ziua Internaţională a Copiilor, 1 Iunie, declarată zi liberă.

Părintele Petru Berbentia din Reșița a oferit o reflecție duhovnicească despre simbolistica Sfintei Treimi:

Cu ocazia sărbătorii Rusaliilor, mai multe biserici din județul Caraș-Severin își cinstesc hramul. Lăcașurile de cult din: Anina, Bocșa Montană, Caransebeș (cartierul Pipirig), Dezești, Lăpușnicu Mare, Măru, Măureni, Maidan, Moniom, Oravița, Oțelu-Roșu, Rusca Montană, Târnova, Tirol, Țerova și Vărădia își întâmpină credincioșii în haine de sărbătoare, marcând Pogorârea Sfântului Duh, unul dintre cele mai importante praznice din calendarul ortodox.

Aceste hramuri sunt ocazii speciale de rugăciune, comuniune și păstrare a tradițiilor locale în fiecare comunitate.

Sursa foto: crestinortodox.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Acest articol este proprietatea Radio România Reșița și este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea integrală sau parțială a conținutului este permisă doar cu acordul scris al editorului. Pentru solicitări de republicare, vă rugăm să ne contactați la redactie@radioresita.ro

Nouă elevi de la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au participat la o tabără internațională organizată la NASA
Fapt divers miercuri, 4 noiembrie 2026, 13:03

Nouă elevi de la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au participat la o tabără internațională organizată la NASA

Nouă elevi de la Liceul Teoretic „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au participat la o experiență educațională internațională în Statele...

Nouă elevi de la Liceul „Coriolan Brediceanu” din Lugoj au participat la o tabără internațională organizată la NASA
ADR Vest: un milion de euro pentru patru startup-uri românești
Fapt divers marți, 3 noiembrie 2026, 10:29

ADR Vest: un milion de euro pentru patru startup-uri românești

Patru startup-uri românești – Smartsy, BioSync, Jobful și PeMarket.ro – vor primi investiții în valoare totală de un milion de euro din...

ADR Vest: un milion de euro pentru patru startup-uri românești
Binecuvântare arhierească în Parohia Ruginosu. PS Lucian a sfințit icoanele și vitraliile bisericii și l-a instalat pe noul preot paroh
Fapt divers luni, 2 noiembrie 2026, 12:44

Binecuvântare arhierească în Parohia Ruginosu. PS Lucian a sfințit icoanele și vitraliile bisericii și l-a instalat pe noul preot paroh

Evenimentul a marcat și instalarea noului preot paroh, Nicolae Blidariu, după pensionarea părintelui Iosif Negrei. PS Lucian a oficiat Sfânta...

Binecuvântare arhierească în Parohia Ruginosu. PS Lucian a sfințit icoanele și vitraliile bisericii și l-a instalat pe noul preot paroh
Ziua Morților, Luminația sau Sărbătoarea Tuturor Sfinților
Fapt divers duminică, 1 noiembrie 2026, 00:01

Ziua Morților, Luminația sau Sărbătoarea Tuturor Sfinților

Semnificația Zilei Morţilor se regăsește în tradiţia Bisericii Romano-Catolice, însă aceasta a fost preluată în timp și de ortodocși,...

Ziua Morților, Luminația sau Sărbătoarea Tuturor Sfinților