Ascultă Radio România Reșița Live

Binecuvântare arhierească în Parohia Ruginosu. PS Lucian a sfințit icoanele și vitraliile bisericii și l-a instalat pe noul preot paroh

Credincioșii din Parohia Ruginosu, Protopopiatul Caransebeș, au primit binecuvântare arhierească în Duminica a 22-a după Rusalii, când Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit trei icoane în mozaic, amplasate pe frontispiciul bisericii, precum și vitraliile sfântului locaș.

Binecuvântare arhierească în Parohia Ruginosu. PS Lucian a sfințit icoanele și vitraliile bisericii și l-a instalat pe noul preot paroh

Articol editat de Gerhard Chwoika, 2 noiembrie 2026, 12:44

Evenimentul a marcat și instalarea noului preot paroh, Nicolae Blidariu, după pensionarea părintelui Iosif Negrei.

PS Lucian a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Ruginosu

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Înaintea Sfintei Liturghii, ierarhul a binecuvântat trei icoane realizate în tehnica mozaicului, amplasate pe frontispiciul bisericii, precum și vitraliile care împodobesc ferestrele lăcașului de cult.

Totodată, în curtea bisericii, la mormântul părintelui Nicolae Ileana, trecut la cele veșnice în anul 2020, a fost săvârșită o slujbă de pomenire.

Recunoștință pentru fostul preot paroh și pentru credincioșii implicați în viața comunității

În cadrul evenimentului, pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în Parohia Ruginosu, părintele Iosif Negrei, fostul preot paroh, a fost hirotesit iconom. De asemenea, membrii Consiliului parohial au primit o diplomă de recunoștință pentru implicarea și contribuția lor la viața comunității.

Un moment special a fost dedicat unei familii din parohie, evidențiată pentru mărturia unei vieți religios-morale deosebite. În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine, aceasta a primit mai multe daruri.

Nicolae Blidariu, instalat în funcția de preot paroh al Parohiei Ruginosu

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a oficiat instalarea noului preot paroh, Nicolae Blidariu, dând citire deciziei de numire.

Noul paroh a rostit jurământul de fidelitate față de Biserică și a primit, potrivit rânduielii bisericești, Evanghelia, Sfânta Cruce și cheile bisericii, simboluri ale responsabilității pastorale și misionare încredințate.

Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Lucian a vorbit despre comunitatea din Ruginosu, despre continuitatea slujirii preoțești și despre însemnătatea acestui moment pentru viața parohiei.

„Avem o parohie mică aici, mai avem 100 de credincioși, putem spune că este o parohie misionară, dar vie și foarte activă din punct de vedere spiritual, liturgic, dar și edilitar-gospodăresc. Astăzi a fost o predare și preluare de ștafetă liturgică și pastoral-misionară, pentru că părintele Iosif Negrei s-a pensionat, iar părintele Lucian Cătălin Blidariu a fost instalat ca nou preot paroh aici, la Ruginosu.

Ne-am bucurat mult că o parohie mică a fost cerută de un preot foarte bun și destoinic din cadrul Eparhiei noastre, mai ales că părintele Blidariu are rude aici. De asemenea, ne-am bucurat că părintele Negrei își încheie activitatea pastoral-misionară cu o binecuvântare a icoanelor care împodobesc frontispiciul bisericii, dar și ferestrele bisericii, pentru că avem în ferestre vitralii.

În același timp, nu l-am uitat pe părintele care a trecut la cele veșnice în anul 2020, părintele vrednic de pomenire Nicolae Ileana. Înainte de Sfânta Liturghie, la mormântul părintelui, am săvârșit o slujbă de pomenire, mai ales că este înmormântat în curtea bisericii”, a afirmat Preasfințitul Părinte Lucian.

Scurt istoric al bisericii din Parohia Ruginosu

Potrivit datelor istorice, prima atestare a bisericii actuale datează din anul 1864, când aceasta a fost construită din lemn și piatră, în stil baroc, specific multor lăcașuri de cult din Banat. Ridicarea ei s-a făcut prin contribuția credincioșilor din comunitate.

Vechea biserică a satului a fost demolată în anul 1995, iar ulterior a fost reconstruită din cărămidă. Lucrările de pictură interioară au început în anul 2001 și s-au încheiat în 2002. Pictura în frescă a fost realizată de pictorul Meilă Samfir, din localitatea Prisaca, iar iconostasul a fost sculptat de Nicolae Dogariu, din județul Neamț.

Evenimentul liturgic din Parohia Ruginosu a reprezentat atât un moment de binecuvântare pentru credincioși și pentru biserica lor, cât și unul de continuitate pastoral-misionară, prin instalarea noului preot paroh și recunoașterea activității celor care au contribuit la viața spirituală a comunității.

Sursa: Episcopia Caransebeşului

Urmărește-ne și pe Google News

Sfântul Cuvios Dimitrie – Izvorătorul de mir: Peste 300.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica
Fapt divers luni, 26 octombrie 2026, 00:05

Sfântul Cuvios Dimitrie – Izvorătorul de mir: Peste 300.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica

Potrivit credinţei populare, Sfântul Dimitrie sau Dumitru este considerat patronul spiritual al păstorilor, pe vremuri, în această zi se...

Sfântul Cuvios Dimitrie – Izvorătorul de mir: Peste 300.000 de români îşi sărbătoresc astăzi onomastica
România trece la ora de iarnă pe 25 octombrie 2026. Ceasurile se dau înapoi cu o oră
Fapt divers sâmbătă, 24 octombrie 2026, 07:30

România trece la ora de iarnă pe 25 octombrie 2026. Ceasurile se dau înapoi cu o oră

România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă spre duminică, 24 spre 25 octombrie 2026. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel...

România trece la ora de iarnă pe 25 octombrie 2026. Ceasurile se dau înapoi cu o oră
Peștera Comarnic se închide din 2 noiembrie 2026
Fapt divers vineri, 23 octombrie 2026, 12:19

Peștera Comarnic se închide din 2 noiembrie 2026

Începând cu data de 2 noiembrie 2026, peștera se va închide pentru sezonul rece și va rămâne inaccesibilă publicului până la începutul...

Peștera Comarnic se închide din 2 noiembrie 2026
Moldova Nouă: Colectă de alimente neperisabile pentru copiii din Reșița
Fapt divers vineri, 23 octombrie 2026, 12:03

Moldova Nouă: Colectă de alimente neperisabile pentru copiii din Reșița

Inițiativa își propune să sprijine copiii care beneficiază de o masă caldă și de ajutor pentru teme și activități extrașcolare. Acțiunea...

Moldova Nouă: Colectă de alimente neperisabile pentru copiii din Reșița
Fapt divers miercuri, 21 octombrie 2026, 16:47

Festivalul Toamnei, la Centrul Școlar „Primăvara” din Reșița. Tradiții românești, culoare și bucuria de a fi împreună

Copiii, părinții și cadrele didactice au celebrat frumusețea tradițiilor într-o călătorie simbolică prin diferite regiuni ale țării...

Festivalul Toamnei, la Centrul Școlar „Primăvara” din Reșița. Tradiții românești, culoare și bucuria de a fi împreună
Fapt divers miercuri, 21 octombrie 2026, 15:13

Cum îngrijim corect animalele de companie pe timpul iernii? Sfaturi pentru sănătatea și confortul prietenilor necuvântători

Iarna este un anotimp care aduce schimbări importante nu doar în rutina oamenilor, ci și în viața animalelor de companie. Temperaturile...

Cum îngrijim corect animalele de companie pe timpul iernii? Sfaturi pentru sănătatea și confortul prietenilor necuvântători
Fapt divers luni, 19 octombrie 2026, 15:09

Aloe vera – plantă medicinală, proprietăți, beneficii și utilizări

Aloe vera este o plantă suculentă cunoscută și utilizată încă din cele mai vechi timpuri datorită proprietăților sale benefice pentru...

Aloe vera – plantă medicinală, proprietăți, beneficii și utilizări