Târgul de Carte Gaudeamus Radio România | Ediția Craiova 24 ● 11 – 15 martie
Târgul de Carte Gaudeamus Radio România | Ediția Craiova 24 ● 11 – 15 martie ● Teatrul Național „Marin Sorescu” ● Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10.00 și 19.00, în primele patru zile, și între orele 10.00 și 14.00, duminică, 15 martie. Accesul publicului va fi gratuit.
Articol editat de Valentina Adam, 7 martie 2026, 08:09
În fiecare an, primăvara cărții începe la Gaudeamus Craiova. Pentru că, în fiecare an, de peste două decenii, Radio România dă startul sezonului național al târgurilor de carte, în Cetatea Băniei. 11 – 15 martie este intervalul în care, în 2026, cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio va lua în stăpânire foaierul generos al Teatrului Național „Marin Sorescu”.
● Deschiderea oficială a ediției va avea loc miercuri, 11 martie, la ora 12.00, iar președintele de onoare al acestei ediții va fi domnul Demeter Andràs Istvan, Ministrul Culturii din România.
● catalogul participanţilor
● programul evenimentelor
● amplasarea standurilor
Iată ce le oferă prima ediție de Gaudeamus din acest an craiovenilor pasionați de lectură și de evenimente culturale:
● Peste 10.000 de titluri publicate de 40 dintre cele mai cunoscute și apreciate edituri din România și o selecție bogată și diversificată de titluri în limbi străine de circulație internațională, reunite în 33 de standuri care vor ocupa și în acest an integral foaierul Teatrului Național din Craiova. Gama extrem de variată a domeniilor de interes abordate reprezintă o garanție că fiecare dintre vizitatori, indiferent de vârstă și preferințe, poate găsi cu acest prilej cel puțin un volum care să-i capteze atenția.
● Cele mai recente apariții de pe piața editorială românească vor fi prezente la toate standurile, iar unele dintre ele vor fi prezentate aici în premieră, înainte de a fi disponibile în rețelele de difuzare.
● O paletă diversificată de jocuri educaționale și muzică, segmente care completează de peste un deceniu oferta culturală și educativă a fiecăreia dintre edițiile Târgului de Carte Gaudeamus Radio România va aduce târgului un plus de culoare și conținut.
● Peste 20 de volume aparținând unor scriitori români din întreaga țară vor fi prezentate în premieră publicului, prin intermediul a tot atâtea sesiuni de lansare de carte și de autografe. Programul evenimentelor organizate cu acest prilej va fi completat de numeroase concursuri derulate online, pe pagina de Facebook Radio România Gaudeamus, cu premii în vouchere în valoare de câte 100 de lei valabile pentru achiziția de carte din târg, oferite de Lions Club Craiova, sponsorul tradițional al evenimentului.
● Performanțele obținute la nivel internațional de elevii din această zonă a țării vor fi premiate de Radio România și de Lions Club Craiova, în cadrul proiectului pe care postul public de radiodifuziune îl derulează de peste 15 ani la Gaudeamus, „Invitați de nota 10: Olimpicii României”. Cei trei invitați de excepție a acestui an vor fi alături de publicul Gaudeamus sâmbătă, 14 martie, de la ora 12.00.
● Expoziția de pictură „Primăvara – Poveste în culori”, amenajată în spațiul care va găzdui evenimentele, reunește lucrări realizate cu seriozitate și implicare de elevii Liceului Tehnologic „Dimitrie Filisianu”, Liceului „Matei Basarab” și Liceului „Charles Laugier”. Tematica „Primăvara – Poveste în Culori” reflectă sensibilitatea, optimismul și energia specifice vârstei lor, dar și dorința de a dialoga artistic cu publicul larg.
● Pentru pasionații de lectură care nu pot ajunge la prima ediție din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, website-ul gaudeamus.ro găzduiește ediția online. Standuri virtuale, evenimente transmise live din incintă și informații la zi despre noutățile editoriale, ofertele de târg și proiectele speciale ale participanților vor fi astfel disponibile de oriunde s-ar afla aceștia.
INFORMAŢII UTILE VIZITATORILOR
Cine participă?
Toți participanții la aceaastă ediție se regăsesc, cu pagini de prezentare individuale, în CATALOGUL PARTICIPANŢILOR, unde este disponibilă căutarea după criteriile denumire și domeniu de editare. STANDURILE VIRTUALE ale participanților sunt accesibile prin butonul aferent din fiecare pagină.
Cum cumpăr?
Achizițiile de carte și alte produse se pot face direct la standurile aflate în interiorul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” sau prin intermediul standurilor virtuale ale expozanților, pe care le puteți accesa de pe paginile lor de prezentare. Prețurile produselor și alte eventuale taxe, precum și termenii și condițiile de utilizare valabile pentru fiecare website sunt stabilite de către deținătorii acestora.
Coduri promoționale Gaudeamus
Beneficiile suplimentare acordate vizitatorilor care achiziționează produse de la Târgul de carte Gaudeamus Radio România sunt menționate la standurile virtuale ale participanților. Codurile aferente se regăsesc în paginile de catalog ale participanților care le acordă.
Cum pot viziona un eveniment?
Evenimentele propuse pentru această ediție vor fi transmise, live și în înregistare, conform PROGRAMULUI DE EVENIMENTE anunțat al târgului. Acestea vor rămâne în arhiva ediției, pentru vizionare ulterioară.
În cazul în care aveți nevoie de informații suplimentare, vă rugăm să vă adresați Secretariatului GAUDEAMUS.
CALENDAR GAUDEAMUS 2026
● Craiova: 11 – 15 martie, Teatrul Național „Marin Sorescu”
● Cluj – Napoca: 22 – 26 aprilie, Piața Unirii
● Oradea: 13 – 17 mai, Piaţa Unirii
● Buzău: 27 – 31 mai, Piața Daciei
● Brașov: 8 – 12 iulie, Piața Sfatului
● Sibiu: 20 – 23 august, Piața Mare
● Iași: 16 – 20 septembrie, Bulevardul Ștefan cel Mare
● Bucureşti: 2 – 6 decembrie, Pavilionul B2 Romexpo