CULMEA revine la Timișoara: trei zile de filme despre natură și mediu, pentru copii și adolescenți
Festivalul CULMEA: Film și educație de mediu revine la Timișoara, în perioada 12–14 noiembrie 2026, cu o nouă ediție dedicată copiilor, adolescenților și familiilor. Proiecțiile vor avea loc la Cinema Victoria și Cinema Johnny, iar programul include animații, scurtmetraje și documentare despre natură, biodiversitate, prietenie și descoperirea propriului loc în lume.
Articol editat de Casandra Silitra, 25 octombrie 2026, 10:15
Filmele sunt selectate pentru diferite categorii de vârstă, de la copiii de 3 ani până la adolescenți. După proiecțiile de scurtmetraje, publicul va putea participa la discuții moderate de mediatori culturali din echipa festivalului.
Filme premiate și povești despre natură, pe marele ecran
Cea de-a doua ediție timișoreană CULMEA aduce povești despre lumea vie, de la o broască aflată în drum spre balta în care s-a născut și un liliac în căutarea hranei, până la o mlaștină din Bruxelles și o botanistă care protejează un exemplar rar de arbore.
Selecția cuprinde filme prezentate în cadrul unor festivaluri internaționale importante, precum Berlinale, Cannes, Annecy, Locarno, Rotterdam și Giffoni. Multe dintre producții ajung la publicul din Timișoara la doar câteva luni de la premieră.
Programul este adaptat vârstei spectatorilor. Preșcolarii vor descoperi animații scurte, inclusiv filme cu puține sau fără dialog, în timp ce adolescenții vor avea ocazia să urmărească povești documentare despre identitate, natură și căutarea unui drum propriu.
La ediția de debut din Timișoara, sălile Cinema Victoria au fost pline, iar numeroși spectatori au venit în grupuri școlare. Organizatorii revin anul acesta cu un program extins, care urmărește să transforme vizionarea filmelor într-o experiență educativă și interactivă.
„Papaya” și „Nou-veniții”, în programul pentru familii
Sâmbătă, 14 noiembrie, programul este dedicat familiilor și include două proiecții speciale la Cinema Victoria.
De la ora 15:00, publicul va putea urmări „Papaya”, o animație braziliană fără dialog, despre o sămânță care își dorește să descopere lumea înainte de a prinde rădăcini. Proiecția va fi urmată de o discuție cu Cristina Coliț, fondatoarea proiectului „Semințe pentru viitor”.
De la ora 18:00, este programat filmul „Nou-veniții”, subtitrat, care abordează teme precum migrația și prietenia. După proiecție, spectatorii vor putea participa la o discuție alături de Grupul de Cercetași „Pinul Negru” din Timișoara.
„Băiatul-insectă”, documentarul dedicat adolescenților
Programul pentru publicul de peste 14 ani include documentarul „Băiatul-insectă”, care urmărește timp de trei ani parcursul unui tânăr ce își găsește drumul pornind de la lumea insectelor.
Filmul și selecția de scurtmetraje pentru categoria 12+ au fost alese de două tinere curatoare, Sara Pongrac și Vera Belousov, participante în programul de formare F-SIDES Wildcards, în cadrul colaborării Wildcards x CULMEA.
Proiecția documentarului este programată joi, 12 noiembrie, la Cinema Victoria, și se adresează adolescenților și adulților.
„Jungla’n Concert”, premieră la Timișoara
Festivalul propune și un eveniment muzical. Vineri, 13 noiembrie, de la ora 18:00, la Cinema Victoria, va avea loc „Jungla’n Concert”, care aduce pentru prima dată la Timișoara cântecele din spectacolul „Jungla” al Teatrului Gong din Sibiu.
Momentul va fi susținut de Adela Ciocan, Alex Gabera și Alex Stoicescu. Spectacolul are o durată de o oră și zece minute, fără pauză.
Proiecții speciale pentru grădinițe și școli
Joi, 12 noiembrie, și vineri, 13 noiembrie, festivalul organizează proiecții dedicate grupurilor școlare, la Cinema Victoria și Cinema Johnny.
Vor fi prezentate calupuri de scurtmetraje pentru categoriile de vârstă 3+, 6+, 8+, 10+ și 12+. Fiecare selecție va fi urmată de discuții moderate, adaptate vârstei copiilor și adolescenților.
Prin aceste întâlniri, organizatorii își propun să îi încurajeze pe tinerii spectatori să vorbească despre ceea ce au văzut, să pună întrebări și să reflecteze asupra relației dintre oameni și natură.
Cum pot fi cumpărate biletele la CULMEA Timișoara 2026
Biletele pentru proiecțiile festivalului și programul complet sunt disponibile online, pe site-ul Cinema Timișoara.
Înscrierea grupurilor școlare se face prin intermediul formularului dedicat.
CULMEA, festival dedicat filmului și educației de mediu
CULMEA: Film și educație de mediu este primul festival din România dedicat filmului și educației de mediu pentru copii și tineri. Evenimentul a fost fondat la Brașov, în 2023, și s-a extins la Timișoara în 2025.
Ediția din 2026 de la Timișoara este cea de-a doua organizată în oraș. Festivalul face parte din rețeaua European Children’s Film Association (ECFA) și a fost inclus în 2026 în catalogul EFFE Seal #2 al European Festivals Association, dedicat festivalurilor care contribuie la sănătate și stare de bine.
„Suntem onorați să aducem pentru al doilea an CULMEA la Timișoara. Este singurul festival din România care pune împreună filmul și educația de mediu pentru copii, iar Timișoara are una dintre cele mai puternice comunități cinefile din țară”, a declarat Sabina Baciu, directoarea festivalului.
Proiectul este organizat de Asociația ORICUM și Asociația Culturală 360, în parteneriat cu Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.
Urmărește-ne și pe Google News