Ascultă Radio România Reșița Live

În Serbia se cere libertatea presei

În capitala Serbiei, Belgrad, mai mulţi protestatari au pătruns cu forţa ieri în sediul televiziunii de stat şi au cerut libertatea presei şi o reflectare nepărtinitoare a manifestaţiilor anti-guvernamentale.

În Serbia se cere libertatea presei

Articol editat de Radio Resita, 17 martie 2019, 08:51

Protestele se desfăşoară, deja, de peste 3 luni şi îl vizează pe preşedintele Aleksander Vucic, care este acuzat că ar fi tot mai autoritar, precum şi formaţiunea acestuia, Partidul Progresiv Sârb. Manifestanţii cer libertatea presei ca o precondiţie pentru organizarea unor alegeri libere şi corecte.

Reuters notează că ultima oară când au intrat manifestanţi în televiziunea publică, în octombrie 2000, a căzut regimul liderului autoritar Slobodan Miloşevic. Şi în Muntenegru, mii de persoane au cerut demisia preşedintelui Milo Djukanovic şi a guvernului său, acuzându-i de corupţie, nepotism şi abuz în serviciu. Demonstraţiile anti-guvernamentale se desfăşoară, deja, în Muntenegru de şase săptămâni. RRR

Etichete: