Lugoj: 49 de insule ecologice pentru colectarea deșeurilor. Primele nouă intră în funcțiune din 2 noiembrie
Locuitorii municipiului Lugoj vor folosi un nou sistem de colectare a deșeurilor menajere. Începând cu 2 noiembrie 2026, RETIM, ADID Timiș și Primăria Lugoj demarează punerea în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice amplasate în oraș. Primele nouă puncte de colectare vor deveni operaționale în această etapă, urmând ca și celelalte 40 să fie introduse treptat în sistem.
Articol editat de Casandra Silitra, 2 noiembrie 2026, 13:33
Noile platforme vor înlocui punctele clasice de colectare din zonele arondate și fac parte dintr-un proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru modernizarea infrastructurii de gestionare a deșeurilor.
Accesul la insulele ecologice se face cu cardul sau telefonul
Locatarii vor putea utiliza noile containere cu ajutorul unui card de acces sau direct de pe telefonul mobil, prin aplicația ARA | MyARA.
Cardurile au fost distribuite gratuit prin intermediul administratorilor și președinților asociațiilor de proprietari. Persoanele care nu au intrat încă în posesia lor trebuie să se adreseze reprezentanților asociației sau administratorului imobilului.
Aplicația ARA | MyARA este disponibilă pe app.myara.ro, precum și în magazinele de aplicații pentru Android și iOS. Pentru activarea accesului digital este necesară înregistrarea codului unic înscris pe cardul fizic.
Pentru asistență, utilizatorii pot apela RETIM la 0374 885 692 sau pot scrie la adresa timis@retim.ro.
Echipele RETIM vor oferi informații direct la punctele de colectare
Pentru a facilita trecerea la noul sistem, RETIM, ADID Timiș și Primăria Lugoj au început o campanie de informare a locatarilor arondați celor 49 de insule ecologice.
Echipele RETIM vor fi prezente la punctele de colectare, conform calendarului de punere în funcțiune, și vor organiza întâlniri cu reprezentanții asociațiilor de proprietari. Locuitorii vor primi explicații despre acces, utilizarea compartimentelor și regulile de colectare separată.
Informarea se va face și prin flyere, afișe, materiale video, presă, radio și rețelele de socializare.
Cum trebuie sortate deșeurile în noile insule ecologice
Fiecare insulă are cinci compartimente, marcate prin culori, în funcție de tipul de deșeuri:
- Verde: sticle și borcane golite și clătite, fără capace sau dopuri. Capacele metalice se depun la compartimentul galben.
- Galben: PET-uri, doze, conserve, folii, pungi, recipiente din plastic și ambalaje Tetra Pak. Acestea trebuie golite, clătite, dacă este cazul, și turtite.
- Albastru: hârtie și carton curate și uscate. Cutiile trebuie pliate sau rupte în bucăți mai mici.
- Maro și negru: deșeuri reziduale și biodegradabile, depuse în saci bine închiși, de maximum 35 de litri.
Reprezentanții RETIM precizează că, în această etapă, deșeurile din compartimentele galben și albastru sunt depuse separat, dar preluate împreună, cu aceeași autospecială. În mod similar, deșeurile din compartimentele maro și negru au aceeași destinație și sunt colectate împreună.
Ce reguli trebuie să respecte utilizatorii
Deșeurile trebuie introduse complet în compartimentele corespunzătoare, fără forțarea mecanismelor. Locuitorii sunt rugați să nu abandoneze saci sau alte resturi lângă insule și să nu blocheze accesul autospecialelor de colectare.
O altă precizare importantă este că numărul de accesări ale insulelor ecologice nu influențează valoarea facturii, indiferent de compartimentul utilizat.
Regulile complete de utilizare și materialele video explicative vor fi disponibile pe retim.ro, în secțiunea „Utile Timiș”.
Pentru informații sau sesizări privind accesul și funcționarea insulelor ecologice, lugojenii pot contacta RETIM la numărul 0374 885 692 sau la adresa de e-mail timis@retim.ro.
Foto: Retim Timiş
Urmărește-ne și pe Google News