Direcția Pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reşiţa efectuează în această perioadă o serie de lucrări...
Mari campioni ai României participă la o campanie de strângere de fonduri pentru protecţia cadrelor medicale de la Spitalul Clinic de...
Cursurile online se desfășoară în condiții optime pentru studenții Universității de Vest din Timișoara. După cum susține rectorul...
Tinerii gimnaşti reşiţeni își continuă antrenamentele acasă, fiecare după posibilități. Mulți dintre ei au improvizat folosindu-se de...
Simona Halep, numărul doi mondial, a anunţat, luni seara, că s-a refăcut după accidentarea la picior cu care se confrunta şi poate alerga...
Campania umanitară ”Mâinile Bucuriei” se desfășoară de trei săptămâni în Reșița, oferind un sprijin generos tuturor celor aflați...
Primăria Reșița, prin Direcția de Asistență Socială, vine în sprijinul cetățenilor cu vârsta peste 65 de ani punând la dispoziție...
Federaţia rusă de atletism a anunţat că îi va suspenda pe o perioadă de trei ani pe atleţii care vor încălca regulile antidoping,...
Preşedintele UEFA, Aleksander Ceferin, susţine prin intermediul unei scrisori către FRF demersul preşedintelui Federaţiei Române de...
Preşedintele Federaţiei Române de Box (FRB), Vasile Cîtea, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că pugiliştii din lotul naţional care...
Componenta primei reprezentative de handbal a României şi a formaţiei CSM Bucureşti, Cristina Neagu, a anunţat, joi, că suma totală...
Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului este sărbătorită în toată lumea pe 2 aprilie, inclusiv în acest an. Traversăm o...
Simona Halep, numărul 2 mondial, a postat, miercuri seara, un mesaj pe un site de socializare în care afirmă că vestea anulării ediţiei...
Samurai pe podium! Alina Vuc,născută la Reșița, vicecampioană mondială în 2019, a fost desemnată de către Federația Internațională...
Sportivii, stafful tehnic și alți angajați din cadrul clubului CSM Reșița vor intra în șomaj tehnic, ne-a transmis miercuri, 1 aprilie...
Organizatorii Jocurilor Olimpice de vară 2020 de la Tokyo au predat miercuri flacăra olimpică Prefecturii din Fukushima, care o va expune...
Clubul maghiar de fotbal Kisvarda FC a reziliat contractele jucătorilor Gheorghe Grozav şi Iasmin Latovlevici după ce aceştia au plecat...
Ministerul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, că sportivii şi angajaţii cluburilor se vor bucura de sprijin din...
Britanicul Andy Murray ar putea deveni cel mai vârstnic jucător care îşi apără titlul de campion olimpic din istoria tenisului, după...
Cetățenii cer ajutorul Direcţiei de Asistenţă Socială la numerele de telefon puse la dispoziție de Primăria Reșița. Sunt peste 50 de...