Unirea Principatelor Române – 24 ianuarie 1859
La 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. A fost un act de voinţă politică a celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă în crearea statului unitar român modern.
Articol editat de Valentina Adam, 24 ianuarie 2025, 09:00 / actualizat: 24 ianuarie 2025, 10:18
Unirea celor două principate a început practic în anul 1848. Momentul când s-a realizat uniunea vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
Context istoric
A urmat apoi Războiului Crimeii (1853 – 1856), în urma căruia Franţa, Anglia şi Imperiul Otoman au ieşit victorioase în faţa Imperiului Rus. În anul 1858, Marile Puteri s-au reunit în cadrul Conferinţei de la Paris, finalizată cu o Convenţie, încheiată la 7/19 august, care s-a referit şi la problematica românească.
Astfel, printr-un act internaţional care ţinea cont doar parţial de voinţa românilor, s-au stabilit norme fundamentale referitoare la situația politico-juridică a Principatelor și reorganizarea lor. Pe baza Convenției de la Paris, se introducea principiul separației puterilor, ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domn și Adunarea electivă. Ambele lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală. Au fost înlocuite astfel Regulamentele Organice, actele pe baza cărora funcţionaseră cele două ţări române până atunci.
Reglementările au avut la bază şi sprijinul declarat al împăratului Napoleon al III-lea. Acesta dorea ca în estul Europei să existe un bastion profrancez, care să contracareze influenţa Rusiei.
Practic Convenţia de la Paris consfinţea:
- unirea formală într-un stat cu numele Principatele Unite,
- alegerea a doi domni, două adunări, două guverne,
- organizarea a două instituţii comune la Focşani – Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie,
- abolirea monopolurilor şi a privilegiilor de clasă.
Deşi au existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând temeri că desemnarea Bucureştiului drept capitală va face ca Moldova să-şi piardă din influenţă, divanurile ad-hoc organizate în anii 1857 şi 1858 au demonstrat dorinţa de unire a populaţiei.
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza
A urmat toamna anului 1858, când în principate a început organizarea alegerilor pentru domnitor.
La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de deputaţi l-a ales în unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor moldoveni.
În Ţara Românească, unde alegerile urmau să se ţină pe 24 ianuarie, locţiitorii domneşti erau antiunionişti. Adunarea electivă era dominată de conservatori, astfel că bucureştenii au fost mobilizaţi pentru a susţine candidatura lui Cuza.
În şedinţa din 24 ianuarie 1859, deputatul Vasile Boerescu a propus candidatura lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost votat în unanimitate. Moment ce a stârnit mânia Porţii Otomane și a Austriei, care au considerat alegerea drept o încălcare a Convenției de la Paris. Însă în textul actului nu se prevedea ca domnii aleși în cele două Principate să fie persoane distincte.
Astfel, Cuza a devenit domnitor al celor două principate, iar unirea lor a fost recunoscută de către marile puteri pe parcursul domniei sale.
În anul 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând astfel unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Constituția adoptată la 1 iulie 1866, consfinţeşte denumirea oficială, România.
