Ascultă Radio România Reșița Live

Chiţoiu a demisionat din PNL

daniel-chitoiu

Chiţoiu a demisionat din PNL

Articol editat de Mirabela Afronie, 1 iulie 2014, 13:30

Liberalul Daniel Chiţoiu şi-a anunţat demisia din partid, nemulţumit de deciziile luate la Congresul de sâmbătă.
”Nu pot să rămân indiferent la o politică în care se încearcă păcălirea membrilor PNL de către conducere. Congresul PNL a reprezentat consfinţirea trădării electoratului liberal şi a membrilor care au crezut până în ultima clipă că partidul nu se va dezice de istoria sa şi de valorile liberalismului, pe care le-a reprezentat în România de-a lungul a 139 de ani. Este un moment trist pentru mine, un moment în care trebuie să mă despart de partidul din care am făcut parte atâţia ani de zile şi alături de care am înregistrat succese, dar şi eşecuri”, afirmă Chiţoiu, într-un comunicat de presă al Departamentului de comunicare al Grupului de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale.
El aduce în discuţie în acest context deciziile luate de conducerea formaţiunii liberale în ultima perioadă.
„Mă despart cu un gust amar şi cu tristeţe de partidul în care am crezut şi în care m-am înscriş deoarece, în el mă regăseam ca liberal. Astăzi, însă, acel partid nu mai există din cauza deciziilor luate în ultimul timp de o conducere mânată de interese personale. Observ cum un partid cu tradiţia PNL se dezice de propria istorie politică, de partenerii europeni, dar, cel mai importanţ se dezice de liberalism”, adaugă Chiţoiu.
Chiţoiu critică afilierea PNL la PPE şi schimbarea conducerii partidului. În opinia sa, actuala conducere a liberalilor ”este ruptă în totalitate de realitate” şi atrage atenţia că fuziunea cu PDL ”nu poate duce decât într-o fundătură, trădând electoratul şi liberalii din România”.
”Chiar dacă se anunţă drept o mare victorie, păstrarea numelui de PNL nu face altceva decât să transforme partidul într-o maşină de curăţat imaginea membrilor PDL, grav afectată după o guvernare dezastruoasă. PNL dezertează de la valorile şi principiile liberale pentru a-i fi servit pe tavă lui Băsescu şi apropiaţilor săi din PDL”, conchide fostul ministru. Mai mulţi liberali nemulţumiţi de fuziunea cu PDL au anunţat că părăsesc partidul şi intenţionează să se înscrie în formaţiunea pe care o va înfiinţa fostul lider liberal Călin Popescu Tăriceanu.
Şapte membri ai PNL au declarat că sunt nemulţumiţi de fuziunea cu PDL şi de felul în care s-a desfăşurat congresul partidului, motiv pentru care i se vor alătura lui Călin Popescu Tăriceanu, a cărui candidatură la prezidenţiale vor să o susţină. Liberalii nemulţumiţi sunt: Andrei Gerea, Nicu Marcu, Viorel Teodorescu, Sorin Teju, Viorel Palaşcă şi Nicolae Alexandri.
De asemenea, a anunţat că părăseşte PNL şi Bogdan Nica, fost secretar regional al PNL pentru regiunea Sud-Muntenia.

Sursa: RRA

România, pe primul loc în UE la tinerii care nu muncesc și nu studiază. Aproape unul din cinci tineri este în această situație
Naţional luni, 26 octombrie 2026, 11:36

România, pe primul loc în UE la tinerii care nu muncesc și nu studiază. Aproape unul din cinci tineri este în această situație

România are cea mai mare pondere din Uniunea Europeană a tinerilor care nu lucrează și nu urmează nicio formă de educație sau pregătire...

România, pe primul loc în UE la tinerii care nu muncesc și nu studiază. Aproape unul din cinci tineri este în această situație
MApN dezminte o falsă „alertă națională” atribuită șefului Armatei Române. Avertisment privind postările alarmiste de pe Facebook
Naţional duminică, 25 octombrie 2026, 21:01

MApN dezminte o falsă „alertă națională” atribuită șefului Armatei Române. Avertisment privind postările alarmiste de pe Facebook

Ministerul Apărării Naționale (MApN) avertizează asupra unor postări alarmiste distribuite pe Facebook, care atribuie șefului Statului Major al...

MApN dezminte o falsă „alertă națională” atribuită șefului Armatei Române. Avertisment privind postările alarmiste de pe Facebook
Ziua Armatei României 2026, sărbătorită pe 25 octombrie. Ceremonii militare, depuneri de coroane și retrageri cu torțe în București și în țară
Naţional duminică, 25 octombrie 2026, 08:38

Ziua Armatei României 2026, sărbătorită pe 25 octombrie. Ceremonii militare, depuneri de coroane și retrageri cu torțe în București și în țară

Ziua Armatei României este sărbătorită duminică, 25 octombrie 2026, prin ceremonii militare și religioase, depuneri de coroane de flori,...

Ziua Armatei României 2026, sărbătorită pe 25 octombrie. Ceremonii militare, depuneri de coroane și retrageri cu torțe în București și în țară
Guvernul anunță măsuri mai stricte și pedepse înăsprite pentru a combate violenţa în şcoli
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 17:37

Guvernul anunță măsuri mai stricte și pedepse înăsprite pentru a combate violenţa în şcoli

Guvernul anunță măsuri suplimentare pentru prevenirea și combaterea violenței în școli, în contextul incidentelor grave înregistrate recent...

Guvernul anunță măsuri mai stricte și pedepse înăsprite pentru a combate violenţa în şcoli
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 14:27

Navă lovită de o dronă în Marea Neagră, lângă Constanța. Ambarcațiunea s-a răsturnat și riscă să se scufunde

O navă comercială sub pavilionul Insulelor Comore, lovită de o dronă în Marea Neagră, la aproximativ 13 mile marine est de Constanța, s-a...

Navă lovită de o dronă în Marea Neagră, lângă Constanța. Ambarcațiunea s-a răsturnat și riscă să se scufunde
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 14:21

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel a admis contestația DIICOT

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv, după ce Curtea de Apel București a admis vineri, 23 octombrie 2026, contestația formulată de...

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Curtea de Apel a admis contestația DIICOT
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 12:15

Navă comercială atacată în Marea Neagră, în largul Portului Constanța. Un marinar a murit, trei sunt dispăruți și nouă au fost salvați

O navă comercială aflată sub pavilionul Insulelor Comore a fost atacată vineri dimineață, 23 octombrie 2026, în Marea Neagră, la aproximativ...

Navă comercială atacată în Marea Neagră, în largul Portului Constanța. Un marinar a murit, trei sunt dispăruți și nouă au fost salvați
Naţional vineri, 23 octombrie 2026, 10:20

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii decid dacă rămâne în arest preventiv sau va fi plasat în arest la domiciliu

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a fost adus vineri dimineață, 23 octombrie 2026, la Curtea de Apel București, unde...

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Judecătorii decid dacă rămâne în arest preventiv sau va fi plasat în arest la domiciliu