Ascultă Radio România Reșița Live

U2, celebrați pe o monedă oficială de 2 euro. Irlanda marchează 50 de ani de la înființarea legendarei trupe

Legendara trupă rock U2 va fi omagiată în Irlanda printr-o monedă comemorativă oficială de 2 euro, lansată pentru a marca 50 de ani de la formarea formației. Banca Centrală a Irlandei a anunțat două noi monede comemorative pentru finalul anului 2026. Cea de-a doua este dedicată scriitoarei Maeve Binchy.

U2, celebrați pe o monedă oficială de 2 euro. Irlanda marchează 50 de ani de la înființarea legendarei trupe

Articol editat de Valentina Adam, 8 septembrie 2026, 19:50

Banca Centrală a Irlandei a anunțat lansarea a două monede comemorative speciale, incluse în programul oficial de monede comemorative pentru anul 2026.

Noile emisiuni vor celebra două nume reprezentative pentru cultura irlandeză, cunoscute la nivel internațional: trupa rock U2 și scriitoarea Maeve Binchy.

Monedă de 2 euro dedicată trupei U2, la 50 de ani de la înființare

U2, una dintre cele mai cunoscute formații rock din lume, va fi omagiată printr-o monedă oficială de 2 euro, disponibilă în variante BU – Brilliant Uncirculated și Proof Quality.

Moneda este dedicată împlinirii a 50 de ani de la formarea trupei U2, în 1976. Urmează să fie lansată în 25 septembrie 2026.

Banca Centrală a Irlandei subliniază că muzica și spectacolele live ale formației au inspirat generații întregi de fani din întreaga lume de-a lungul ultimelor decenii.

U2 s-a format la Dublin în 1976 și a devenit una dintre cele mai importante trupe rock la nivel mondial, fiind asociată puternic cu identitatea culturală contemporană a Irlandei.

Monedă de argint de 15 euro în memoria scriitoarei Maeve Binchy

Cea de-a doua emisiune comemorativă anunțată de Banca Centrală a Irlandei este o monedă Proof din argint, cu valoarea nominală de 15 euro, dedicată vieții și moștenirii culturale a scriitoarei Maeve Binchy.

Moneda urmează să fie lansată în 2 octombrie 2026.

Maeve Binchy este una dintre cele mai îndrăgite autoare irlandeze, iar poveștile sale continuă să fie citite și apreciate de publicul din numeroase țări.

Prin această emisiune numismatică, autoritățile irlandeze doresc să celebreze contribuția scriitoarei la literatura și patrimoniul cultural al Irlandei.

Monedele vor fi puse în vânzare prin intermediul platformei oficiale Collectorcoins.ie, administrată pentru programul de monede de colecție al Băncii Centrale a Irlandei.

Instituția descrie U2 și Maeve Binchy drept două componente ale culturii și patrimoniului irlandez care se bucură de recunoaștere și apreciere internațională.

Prima lansare va avea loc pe 25 septembrie, când va deveni disponibilă moneda de 2 euro dedicată U2.  Pe 2 octombrie 2026 va urma moneda de argint de 15 euro dedicată scriitoarei Maeve Binchy.

Foto: www.collectorcoins.ie

Urmărește-ne și pe Google News