Istoria cozonacului în România: de la morile primitive la rețetele din secolul XIX
Cozonacul, unul dintre cele mai cunoscute deserturi de sărbătoare din România, are o istorie strâns legată de evoluția tehnologiei de măcinare a cerealelor și de transformările culturale din spațiul românesc.
De la făina grunjoasă la deserturi sofisticate
Articol editat de Valentina Adam, 11 aprilie 2026, 17:25
De la făina grunjoasă la deserturi sofisticate
Răspândirea cozonacului și a altor deserturi elaborate a fost posibilă odată cu dezvoltarea industriei de morărit. Măcinarea cerealelor se face pe teritoriul actual al României de câteva mii de ani, pornind de la metode primitive, cu pietre sau mojare, până la mori de apă, de vânt și, ulterior, mecanice și electrice.
Un moment important îl reprezintă apariția morilor moderne, precum Moara lui Assan, dotată cu motor cu aburi, primul de acest tip din România.
În trecut, făina era mult mai grunjoasă, ceea ce făcea ca prepararea aluaturilor să fie dificilă, necesitând timp îndelungat de coacere. Rețetele vechi menționează termeni precum „fruntea” sau „flama de făină”, adică făină cernută de mai multe ori.
Primele mențiuni ale cozonacului
Chiar dacă forma actuală nu exista, preparate asemănătoare cozonacului erau prezente în alimentația românilor. Acestea semănau mai degrabă cu aluaturi de pâine sau checuri, uneori cu umplutură.
Cozonacul este menționat încă din 1695, în „Cartea de bucate de la Cluj”, unde apare ca substitut pentru pâine în diverse rețete. De exemplu, era folosit în combinație cu lapte dulce sau chiar în preparate sărate, precum „domica”, unde feliile de cozonac erau alternate cu brânză și opărite cu apă sărată.
Originea cuvântului „cozonac”
Istoria termenului este la fel de interesantă ca desertul în sine. Potrivit lingviștilor, cuvântul provine din neogreacă și a ajuns în limba română prin filieră bulgară.
Conform analizei realizate de Dan Alexe, termenul „cozonac” derivă din grecescul „kosonaki”, care înseamnă „păpușică”, denumire inspirată de forma prăjiturii.
Inițial însă, „kosonaki” desemna un produs complet diferit: figurine din nuci și miere, asemănătoare unei nugale, răspândite în zona Mării Negre. O variantă apropiată se regăsește și în bucătăria georgiană, sub denumirea „gozinaki”.
Prima rețetă publicată în România
Prima rețetă de cozonac publicată în spațiul românesc datează din 1841 și le aparține lui Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi.
Rețeta presupunea cantități generoase de ingrediente: făină, lapte, ouă, unt și drojdie de bere, iar aluatul era frământat până când se desprindea de mâini, apoi lăsat la dospit înainte de coacere.
Un desert cu istorie și identitate
Indiferent de transformările prin care a trecut de-a lungul timpului, cozonacul a rămas un simbol al sărbătorilor în România, în special de Paște și Crăciun, păstrând legătura dintre tradiție, gust și identitate culturală.
