Florian Pittiș – rebelul cu plete, simbol al culturii românești

Să fie întâmplător? Pe 2 august pleca Nicu Covaci, pe 3 august Cătălina Buzoiani , pe 5 august Florian Pittiș cel care anunța în ianuarie 1990 reîntoarcerea în țară a ultimului plecat, Nicu Covaci… Ce auguste persoane ale culturii române.

Articol editat de Valentina Adam, 5 august 2024, 08:00

„Nu uitați, astăzi este prima zi din restul vieții voastre! Trăiți clipa!”, dar acum 17 ani, pe 5 august 2007, la ora 15:15, a fost ultima clipă din viața sa. Florian Pittiș pleca undeva numai de el știut… a luat atunci cu el zestrea lui din care ne-am îmbogățit aici pe pământ… undeva printre personajele interpretate de el îl găsim prin cotloanele minții fie ca pe un Feste, cel mai înțelept și mai trist bufon din comediile shakespeareene- interiorizat, cu straturi de semnificații, elaborat cu precizie în gest, privire și cântec, fiindcă știe tot ce se poate ști despre noroc și soartă, sau ca pe etericul Ariel din „Furtuna” – incitant și răscolitor, jucându-se frumos prin Cerurile nemuririi sale.

Născut pe 4 octombrie 1943, Florian Pittiş a fost singurul fiu al unui pilot aviator, Nicolae Pitiş, comandant de escadrilă şi al Anei Pitiş, secretară de şcoală, casnică şi apoi croitoreasă, cea care ”semănând cu Danielle Darieux”, dorise – dar familia nu-i permisese – să devină actriţă.
Din câte se cunoaşte, numele său de familie a ajuns să fie scris cu doi de „t” dintr-o greșeală a angajatului stării civile, care pur şi simplu a completat eronat certificatul său de naștere.

La vârsta de 4 ani, cel alintat – de toţi, începând cu bunica sa din partea tatălui –„Moţu”, a debutat pe scena Teatrului Savoy în spectacolul „Congresul puştilor” de Saşa Georgescu şi I. Avian, în rolul „Ciuculeţ”, în compania altor tineri interpreţi ca Flavia Buref, Ileana Cotrubaş sau Alexandru Lulescu.
A frecventat grădiniţa în limba română, dar şi cea de la „Maison des Français”, unde înregistrează primul mare „succes” muzical, el interpretând „Pe Mureş şi pe Târnave”, îmbrăcat fiind în costum popular.
În clasa a IV-a a pus în scenă actul III din „O scrisoare pierdută”, de Ion Luca Caragiale, repartizându-şi rolul cetăţeanului turmentat.

Ca liceean, la „Gheorghe Lazăr”, se întâlneşte cu neuitatul actor Petre Gheorghiu, care era conducător al cercului dramatic al elevilor – din care mai făceau parte viitori actori, ca bunul prieten Mihai Stan, Dan Tufaru, Marina Maican, Alinta Ciurdăreanu, Aimee Iacobescu şi alţii.

În anul 1956 începe să frecventeze restaurantul „Ceahlăul”, care se afla în colţul străzii pe care locuia, şi unde era o formaţie extraordinară, care cânta „Rock Around the Clock”, al lui Bill Haley, la acordeon, ţambal şi la nai. Era momentul în care începea marea sa pasiune pentru muzica rock.
În 1958, a făcut figuraţie în spectacolul „Omul cu mârţoaga”, la Teatrul Naţional din București.
La examenul de admitere de la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti nu reuşeşte, din cauza unor probleme de dicţie.

După ce a făcut un an de Politehnică, a urmat un nou examen de admitere şi perioada studenţiei la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, pe care-l va absolvi ca şef de promoţie.
Despre marea sa iubire, Teatrul, mărturisea: „Am făcut teatru inconştient, de la patru ani. Conştient, din 1961, când am terminat liceul şi am căzut la examenul de admitere la Institut. Am devenit electrician la Teatrul „Bulandra’’. Stăteam de dimineaţa pînă noaptea în teatru, asistam la repetiţiile conduse de Liviu Ciulei sau de Lucian Pintilie, îi vedeam muncind pe marii actori ai acestei scene. Atunci am învăţat tot ceea ce ştiu astăzi şi atunci m-am molipsit de pasiunea nebună pentru acest mod de a exista: să-ţi trăieşti orele, zilele şi nopţile în funcţie de clipele în care eşti pe scenă”.

A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Dan Micu. A tradus și a regizat piese de teatru.

Rămâne în memoria noastră, în memoria viitoarelor generații pentru că a recitat dumnezeieşte, a cântat, a jucat în filme, a interpretat roluri ce nu se pot uita. Pe la jumatatea anilor ’70, un trio format din Anda Călugăreanu, Florian Pittiş şi Dan Tufaru, sub bagheta marelui dispărut la cutremurul din 1977 Alexandru Bocaneț, însenina şi înviora la TV serile monotone ale românilor. Acele momente de aur din istoria televiziunii române se pot revedea cu multă placere, astăzi, toți patru fiind dispăruți dintre noi.
Din anul 1992 a făcut parte din formația Colibri.

Regizorul Constantin Moruzan a fost cel care l-a invitat pentru prima dată la Radio, pentru a interpreta un rol alături de marele George Calboreanu, iar apoi, în 1965, a participat la serialul radiofonic “Cosma”, adaptat după romanul lui Panait Istrati, în regia lui Dan Puican. Au urmat peste 40 de ani de evenimente la Radiodifuziune, în 1973, la 13 august, Florian Pittiş a devenit prezentatorul “Clubului Curioşilor”, de la fostul Program 3, apoi a realizat “Pittiş Show” – prin care adus o contribuţie notabilă la popularizarea muzicii pop-rock, iar după Revoluţie, alături de Camelia Stănescu, a realizat emisiunea “Declaraţie de iubire”, la Radio România Cultural.

Semnează cronică muzicală în diverse publicații, iar în anul 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină redactor-șef al postului de radio Radio 3net, ce emite exclusiv pe Internet și și-a preluat postul la 1 decembrie 1998.

La 16 noiembrie 2004, Radio Romania Tineret se transformă în Radio3net, un post cu emisie pe Internet, un proiect al lui „Moţu”. Se schimbă modul de lucru, concepţia şi aparatura. Se formează asfel o comunitate online, în care ascultătorii sunt tot mai prezenţi, iar unii dintre ei au devenit chiar realizatori de emisiuni.
„Moţu” şi echipa sa, din care făceau parte, în acel an, 10 angajaţi şi 10 colaboratori, au pornit astfel în descoperirea unui tărâm neexplorat pe atunci în România. La festivitatea de lansare, Florian Pittiş a renunţat la unele din şuviţele sale rebele, aşa că, în loc de panglică de inaugurare, i-a fost tăiat părul. După ce s-a negociat cât de mare să fie „pierderea”, Ducu Bertzi a … făcut onorurile.
Avangardist, rafinat și o adevărată enciclopedie era amfitrionul celor mai inedite mărturisiri.
„A fost un scandal imens în America atunci când Little Richard a cântat în picioare la pian. Cum poți să-i explici unui tânăr de astăzi acest lucru?”, mărturisea Moțu Pittiș în momentele când se destăinua cu altruismul specific.

A adus o contribuție notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiș Show. A rămas în memoria românilor VOCEA de la Teleenciclopedia și un mare fan al echipei Rapid, dar și cel care nu mai dădea autografe după ce John Lennon a fost împușcat de un dezaxat care-i ceruse un… autograf.

Mărturisea cu modestie:
„Eu nu m-am considerat niciodată muzician sau cântăreţ. Am dorit să informez oamenii din jurul meu. Am reuşit sa strâng în casă o adevărată avere: discuri, casete-video, casete-audio, ulterior şi CD-uri. Nu le-am strâns numai eu, au contribuit la aceasta avere şi buni prieteni precum Anda Călugăreanu sau Petre Lupu. Am o colecţie întreagă, pe care mi-am dorit întotdeauna să o pun la îndemina tuturor. Am înregistrat oricui îmi cerea, gratis. N-a fost vorba despre o afacere sau o negustorie, nici nu le-am făcut decât la cerere individuală. Şi, în general erau discuri ciudate, nu cele care se găseau pe piaţă”.
Cum poți să-i explici unui tânăr de astăzi că adevăratele valori nu seamănă de loc cu ipocrizia cotidianului de acum? Sau cum poți să îți explici ție de ce tot ceea ce te educa, încuraja sau bucura se întâmplă să fie un trist gând către amintirile care se frâng pe altarul unui regret mai puternic decât zicerea lui?
„Oamenii dețin puterea. Tot ce trebuie să facem este să trezim puterea în oameni”, spunea John Lennon, idolul lui Florian Pittiș, iar puterea noastră de a-i aminti pe acești oameni este cheia reușitei și salvării generației tinere.

Somn lin, Maestre… „Totul va fi bine în final. Dacă nu e bine, nu e final”… spunea acelaşi John Lennon şi cum nu e bine fără dumneata, Florian Pittiş, nu e nici final…
Sfârşitul nu-i aici…

Sursa foto-Facebook /Florian Pittiș